bătrînă, nici de lucrătorul în salopetă. Am avut tot timpul impresia că mă aflu alături de bătrîn. De fapt, m-a ținut aproape tot timpul de mînă sau de braț; mă trăgea după el, și-mi vorbea mereu. Eu abia dacă izbuteam să-i pun cîte o întrebare… Și acum regret că n-am avut timp sau nu m-a lăsat să-l întreb esențialul: Ce-a spus Einstein înainte să moară? Mai precis, de ce se păstrează cu atîta strictețe acest secret? Și încă ceva: de unde știa Heisenberg ce spusese Einstein pe patul de moarte? Pentru că Heisenberg știa ce spusese Einstein, și i-a răspuns – deși și acest răspuns este ținut secret…

Albini privi cu înțeles spre Decan și înălță din nou brațul.

— O să revenim și la această problemă, spuse. Dar, pentru că nu-ți amintești nici de bătrînă nici de lucrător, să-ți spun eu ce s-a mai întîmplat. Ați pornit amîndoi, dumneata cu lucrătorul, spre stația de tramvai, discutînd foarte animat. Dumneata te-ai hotărît, probabil, să aștepți tramvaiul, iar lucrătorul a trecut strada și s-a pierdut în mulțime. Dar nu te-ai suit în primul vagon, nici în al doilea. Parcă ai fi așteptat pe cineva. Și într-adevăr, din al treilea vagon a coborît bătrînul dumitale Ahasverus, Le Juif Errant, și ați pornit împreună, îndreptîndu-vă spre Cimitirul evreiesc.

— Imposibil! exclamă Orobete. Vă jur că n-am fost niciodată în Cimitirul evreiesc. Nici măcar nu știu unde se află…

— Poate o să-ți aduci aminte mai tîrziu, îl întrerupse Albini. Bătrînul îți apucase brațul și-ți vorbea continuu, iar dumneata îl ascultai fascinat, fără să scoți un cuvînt. Ați pătruns în cimitir și v-ați îndreptat spre capelă. Ați intrat amîndoi, dar tînărul care vă urmărise pînă atunci a rămas afară. V-a așteptat pînă la șapte seara. Cînd a vrut să intre să vadă ce se întîmplă, ușa capelei era încuiată. Atunci a telefonat unde trebuie și, o jumătate de ceas în urmă, au venit cei de la secția specială și au descuiat ușa. Se făcuse întuneric. V-au căutat peste tot, dar n-au găsit decît volumul dumitale cu povestirile lui Pușkin. Între timp, sosise și secretarul Congregației israelite și ne-a asigurat – ceea ce știam și noi – că în capelă nu există nici o criptă și nici o ieșire secretă. Cei de la secția specială au rămas de pază toată noaptea, iar joi dimineață a venit echipa cu aparate ultrasonice și a cercetat pereții, podeaua, ferestrele, în sfîrșit tot ce trebuie cercetat. Cu învoirea Congregației, capela și cimitirul au fost supravegheate pînă acum vreun ceas, cînd ni s-a telefonat că te-ai întors acasă.

Se opri, își stinse țigara și-și fixă privirile pe figura lui Orobete.

— Ei, acum înțelegi de ce sîntem atît de curioși să știm ce s-a întîmplat? Pe unde ați ieșit?

Orobete îl ascultase atent, zîmbind visător. Ca și cum s-a fi trezit brusc, ridică din umeri și începu cu glas ferm, grav, care părea uneori că ajunge de departe.

— Vă dau cuvîntul meu de onoare că n-am intrat în capelă, cel puțin, nu-mi aduc aminte. Îmi amintesc însă foarte bine că, la un moment dat, obsedat de această enigmă – secretul care se păstrează în legătură cu ultimele cuvinte ale lui Einstein și cu răspunsul pe care i l-a dat Heisenberg (dar cum aflase el, Heisenberg, ce spusese Einstein pe patul de moarte?) – obsedat de această enigmă, nu l-am mai ascultat. Și m-a trezit el, strîngîndu-mi brațul:

— Dayan, mi-a spus, nu te mai gîndi la ecuația ultimă, pentru că ai s-o găsești singur, fără ajutorul meu…

— Dar de ce-i spui „ecuația ultimă”? întrebă Albini.

Orobete zîmbi visător, fericit. Nu mai încerca să-și ascundă satisfacția.

— Dacă intuiția mea e justă, amîndoi – și Einstein și Heisenberg – au descoperit ecuația care ne îngăduie să integrăm sistemul Materie–Energie celuilalt ansamblu: Spațiu–Timp. Aceasta este ecuația ultimă, pentru că de acolo nu se mai poate înainta. Cel mult (din nenorocire!) ne putem întoarce înapoi…

[1] Lider și politician militar israelian, ocupînd succesiv funcțiile de comandant al frontului din Ierusalim în războiul arabo-israelian din 1948, șef de personal al Forțelor de Apărare din Israel (1953–58) pe timpul crizei de Suez din 1956, dar mai cu seamă ministru al Apărării în timpul războiului de șase zile din 1967, devenind astfel un simbol internațional al luptei pentru noul stat al Israelului. În anii ’30 a fost instruit de Orde Wingate în a pune capcane pentru palestinienii ce luptau împotriva britanicilor. Ulterior a pierdut un ochi într-o incursiune asupra forțelor Vichy din Liban (n. r.)

[2] Poet francez de la sfîrșitul secolului al XIII-lea, trubadur, autor al unor versuri satirice și poezii de inspirație religioasă (n. r.)

[3] Kurt Gödel (1906–1978): matematician, logician și filozof austriac, autorul a ceea ce poate fi considerat cel mai important rezultat matematic al secolului XX: faimoasa sa Teoremă a Incompletitudinii Sistemelor Formale, care afirmă că în orice sistem matematic axiomatic există propoziții matematice care nu pot fi dovedite sau respinse pe baza axiomelor din cadrul aceluiași sistem; prin urmare, un astfel de sistem nu poate fi simultan complet și consistent. Această demonstrație l-a stabilit pe Gödel ca fiind unul dintre cei mai mari logicieni de la Aristotel pînă în prezent, iar repercusiunile acesteia continuă să fie resimțite și dezbătute și astăzi (n. r.)

[4] Francesco da Barberino (1264–1348): notar și poet italian (n. r.)

VARIANTA COMPLETĂ A ACESTUI VOLUM VA FI DISTRIBUITĂ PE BAZĂ DE DONAȚIE (dați un click pe butonul PayPal din pagina III)

Veți primi volumul la adresa dvs. de email. Acesta va avea