să se spele bine, folosind în loc de săpun nămolul alb, fin, așternut într-un strat gros pe fundul lacului. Nămolul era și și mai cald decît apa și le frigea picioarele, care se afundau în el, în schimb făcea clăbuci ca săpunul și-l înlocuia de minune.

— Iată o nouă bogăție nefolosită în această țară a minunilor! spuse Makșeev, dîndu-se de zor cu nămol.

— Așa e, niște oameni întreprinzători ar face aici o afacere strașnică. Acest săpun tămăduitor din măruntaiele pămîntului te scapă de orice boală, începînd cu guturaiul și terminînd cu cancerul — cam așa ar suna reclamele care ar umple coloanele ziarelor și revistelor, glumi Gromeko, veșnic pornit pe ironii de cîte ori era vorba de bogățiile ce ațîțau spiritul întreprinzător al fostului căutător de aur.

— Cînd vorbim de bogățiile Plutoniei, nu trebuie să uităm regnul animal, remarcă Papocikin, care se usca la soare după baie. Eu, unul, aș înființa o societate pe acțiuni pentru exporturi și aș furniza „fosile vii” grădinilor zoologice și muzeelor din toate țările de pe fața Pămîntului. Această societate ar avea un succes nemaipomenit, incomparabil mai mare decît întreprinderile dumneavoastră miniere, fiindcă acolo sus există destul aur, cupru, fier, dar nu există nici un mamut, pleziozaur sau pterodactil viu.

— Îmi pare ciudat acest lac termal, observă Gromeko. Am constatat și mai înainte că apa pîrîului este călduță, dar credeam că asta se datorește arșiței din această vale pustie. Acum e limpede că pîrîul primește căldură din acest lac.

— Ne aflăm fără îndoială la poalele unor vechi vulcani, — explică Kaștanov, — și lacul e alimentat de izvoarele termale din adîncurile vulcanului, unde temperatura este încă foarte mare.

— Trebuie să cercetăm jur împrejur lacul, ca să găsim aceste izvoare, spuse, zoologul.

— Ocupă-te dumneata de asta, împreună cu Mihail Ignatievici, pînă ce va fi gata cina, iar noi mergem să cercetăm vulcanul, propuse Kaștanov.

După ce terminară cu „baia”, Kaștanov și Makșeev ocoliră capătul vestic al lacului, de unde izvora pîrîul, care se strecura printre niște mormane de blocuri negre. Începură să urce dealurile cu desăvîrșire golașe, presărate cu pietriș negru, de la poalele vulcanului. Curînd cercetătorii ajunseră la poalele primului munte mai înalt; pe coasta abruptă a acestuia se vedeau puhoaie de lavă erupte în diferite perioade din craterul aflat în vîrful muntelui și solidificat la suprafață, fie sub forma de valuri rotunjite, fie sub forma de mormane haotice de blocuri.

Examinînd puhoaiele mai vechi, colorate pe alocuri în galben, roșu și alb, Kaștanov explică tovarășului său că aici se găsește ocru, țipirig și pucioasă [34].

— Iată și pucioasa de care avem atîta nevoie! Dar aici e cam puțină și ar fi greu s-o strîngem. Nădăjduiesc însă să găsim mai multă în crater.

Cercetătorii se cățărară pe blocurile de lavă solidificată și după o oră ajunseră în vîrful muntelui Creasta era teșită, dar în mijlocul său se căsca un hău, cu pereții aproape verticali.

— Iată și craterul, de altfel destul de măricel.

— Din păcate, cu desăvîrșire inaccesibil.

— Să-i dăm ocol. Poate găsim un loc pe unde să putem coborî.

Vîrful muntelui era alcătuit și el din blocuri de lavă solidificată. De aici se deschidea în ambele părți o priveliște fără sfîrșit. La nord, la poalele dealurilor, se vedea oglinda lacului, într-un cadru negru-verde. Lacul avea forma aproape a unui cerc. Era poate și el craterul unui vulcan și mai vechi încă. Spre est și vest coborau torenți uriași de lavă, care se prefăceau treptat în valuri și ziduri de stînci negre, ce se înălțau pe întinsul pustiului. La sud se vedea un alt munte, ceva mai înalt. Acest munte era probabil conul principal al vulcanului, care ascundea priveliștea; el era legat de primul munte printr-o curmătură stîncoasă.

După ce dădură ocol craterului dinspre apus și se încredințară că nici pe acolo nu pot coborî, exploratorii trecură peste curmătură și ajunseră la cel de al doilea munte. În vîrful acestuia se căsca de asemenea un crater adînc, însă spintecat la sud-est de o spărtură uriașă, de unde cobora pe pantă un uriaș, torent de lavă, rămas pare-se de la ultima erupție.

Această spărtură în peretele craterului le îngăduia să coboare pe fundul său fără prea multe riscuri.

De aci puteau vedea și partea de miazăzi a ținutului. În apropierea vulcanului principal se înălțau alți cîțiva vulcani mai mici, cu cratere surpate, iar dincolo de ele se întindea pînă hăt departe pustiul negru.

— Da, nu putem merge mai departe spre sud, în adîncul Plutoniei! zise Makșeev, scrutînd depărtările cu ochii săi ageri. Pe o distanță de o sută de kilometri nu se zărește nimic decît rocă neagră.

— Nici nu are rost să mergem într-acolo! adăugă Kaștanov, Cercetăm vulcanii, luăm pucioasă și ne întoarcem la furnicar, ca să ne redobîndim avutul.

Priveliștea care se deschidea din vîrful muntelui era lugubră.

La picioarele exploratorilor se întindea un lanț de munți negri, brăzdați de văgăuni adînci, ca niște riduri, mînjite parcă cu galben, alb și roșu de bidineaua uriașă a unui zugrav neîndemînatic, iar mai departe se așternea în toate părțile, cît vedeau cu ochii, un deșert întins ca în palmă, fără pic de viață. Sub razele roșiatice ale lui Pluton, această întindere mohorîtă avea o înfățișare înfiorătoare.

— Iată împărăția morții, mai înspăimîntătoare decît pustiurile de zăpadă de la pol! exclamă Kaștanov.

— Dacă geniul răului ar exista cu adevărat, aici și-ar avea sălașul! spuse Makșeev.

— Mi-ai dat o idee bună. Să numim acest ținut Pustiul Diavolului.

— Iar acești vulcani — Tronul Satanei. Văd parcă aievea un tablou înspăimîntător: în zilele cînd Pluton pălește și împărăția morții e învăluită de o lumină crepusculară, din crater se înalță geniul răului, asemenea unui pterodactil gigantic și zboară deasupra deșertului umplînd văzduhul cu țipetele sale, se scaldă în undele fierbinți ale iezerului, se odihnește pe stîncile negre și-și contemplă din înălțime împărăția…

După ce isprăviră de cercetat ținutul și găsiră locul cel mai potrivit pentru a coborî din crater, se îndreptară spre lac, căutînd drumul cel mai scurt de la culmea principală, ca să știe pe unde să vină cu toții a doua