Cărți «BALANȚA descarcă gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
— Pe mine mă caută?
— Da, da. Pe dumneavoastră.
— Alo! Da. Aștept. Să trăiți! Da, știu… Sigur că da… Păi e chiar aici, lîngă mine… Chiar aici, da, chiar aici. Poftiți.
Lăsă telefonul pe birou și-l privi pe Mitică lung, calm și decisiv.
— Tovarășul prim-secretar, rosti el, apăsat, m-a rugat să i te dau la aparat. Poftim.
— Alo, spuse Mitică, normal. Da, am fost acum zece minute. Totul e în regulă. Fiți fără grijă. Cu plăcere. Vă salut.
Între timp, Butușină scoase din sertar certificatul de deces al lui Titi.
— Poftim, tovarășe doctor, spuse el, oficial.
Mitică luă documentul și ieși, după care se întoarse imediat.
— În mod normal, zise el, cinic, ar fi trebuit să zic „mulțumesc” sau „bună ziua”. Dar cum dumneata nu ești normal, n-am zis nimic.
Dar Butușină nu răspunse „provocării”. Tăcea.
— Dragă, îi spuse Mitică Nelei, cînd ajunse acasă, trebuie să-l înmormîntăm pe Titi. Hai să ne uităm din nou prin caietul lui, poate are vreun testament, vreo ultimă dorință.
Nela scoase caietul de sub saltea, unde îl ascunsese după arestarea lui Mitică, și începu să-l răsfoiască de la pagina o sută înainte.
— Vrei să-ți citesc ceva interesant?
— Ce?
— Un capitol care se intitulează – nici mai mult, nici mai puțin – „Reabilitarea lui Iisus”.
— Citește-l, dar pe sărite.
Nela începu:
— „Figura lui Iisus Hristos este prezentată în chip falsificat de către cei patru evangheliști și de către cei care au colportat scrierile lor. Dar, de fapt, nu se poate spune scrieri întrucît ei, evangheliștii-apostoli, fiind analfabeți, au pus în circulație niște povești care au devenit legende și care s-au deformat total în decursul secolelor, adică pînă cînd au ajuns să devină documente scrise. În plus, acești evangheliști erau oameni fără învățătură, de origine modestă (pescari, tîmplari etc.), care nu-l puteau înțelege pe Iisus, care era, fără îndoială, un intelectual de geniu, o ființă extraordinar de înzestrată din toate punctele de vedere. În decursul adolescenței și tinereței sale el a făcut studii foarte intense într-o localitate din Mesopotamia, cunoscută în acea vreme ca orașul cu cele mai multe școli și cu cei mai celebri oameni învățați, savanți în toate domeniile.” Mai continui?
— Da, da.
— „Acolo, tînărul Iisus a învățat științele politice și cele medicale, iar profesorii săi i-au zis la plecare: «Du-te în țara ta și acolo, cu mintea ta grozavă, vei ajunge rege». Venit în Iudeea cotropită de romani, el a început să-și adune adepți pentru a organiza o răscoală. În scopul de a-și face popularitate, el ținea discursuri politice și vindeca oameni de diferite boli, dezvăluindu-și puteri miraculoase. Cu ajutorul magnetismului său nativ și al hipnozei, Iisus trezea bolnavii din comă, dînd celor din jur impresia că i-a înviat din morți. La nunta din Cana Galileii a făcut o hipnoză generală asupra mesenilor și le-a creat senzația că apa a devenit vin. Și așa mai departe. Unii cercetători (care au fost lichidați de Inchiziție și, mai tîrziu, de către papalitate) au dovedit cu documente marele talent politic al lui Iisus, extraordinara sa strategie practică. Omul lui de încredere, cel cu care lucra mînă în mînă și pe care l-a folosit pentru a-și atinge scopul, a fost Iuda Iscariotul, cel care, în mod cu totul și cu totul eronat, este considerat un odios trădător. În clipa în care și-a dat seama că romanii sînt prea puternici pentru a fi învinși pe calea armelor, Iisus s-a sfătuit cu Iuda și au ajuns la concluzia că singura soluție de a-i învinge pe cotropitori este de a crea o nouă religie care să-i unească pe locuitorii de atunci ai Orientului Apropiat pentru totdeauna împotriva romanilor. Dar pentru a intra în conștiința umanității era nevoie de un sacrificiu conștient și spectaculos care să provoace o emoție extraordinară și să zguduie lumea respectivă. Drept pentru care, la sugestia lui Iisus, Iuda s-a dus și l-a trădat pe mentorul său lui Pilat, guvernatorul roman, care l-a dat apoi pe mîna judecătorilor. Pilat nu dorea să-l omoare pe Iisus, pentru a nu provoca nemulțumiri în rîndul maselor iudaice, dar Iisus a ținut morțiș să i se ia viața pentru a-și atinge țelul. Tot cu ajutorul lui Iuda, Iisus a aranjat ca trupul lui să dispară din mormînt, pentru ca legenda să ia formele cele mai fantastice cu putință. La rîndul lui, după ce toată afacerea s-a încheiat cu bine, Iuda s-a sinucis, intrînd și el în istorie pentru totdeauna. Dacă îmi va permite sănătatea voi scrie o carte pe această idee, iar dacă eu nu voi putea s-o realizez dăruiesc ideea celui care se va simți capabil s-o scrie, dezvăluind adevărata realitate despre Iisus și eliberîndu-l de aureola mistică ce s-a creat, în chip fals, în jurul figurii sale extraordinare.”
— Dacă te interesează, spuse Mitică, ia ideea și pune-te pe lucru.
— Cartea asta s-a scris deja acum cîțiva ani de către un francez, îi răspunse Nela, fără să glumească. Acum se ecranizează. În rolul lui Iisus, Alain Delon.
— Vezi dacă găsești testamentul.
Nela răsfoi cu atenție tot caietul. Cînd găsea ceva interesant, citea cu glas tare.
— Fii atent ce spune Titi aici: „Toate marile evenimente ale omenirii au fost declanșate de către nebuni, majoritatea lor fiind mediocri ca intelect. În mod sigur, sfîrșitul acestei lumi, adică al acestei civilizații, va fi opera unui bolnav mintal care va avea ambiția să nu moară singur, ci cu încă cîteva «miliarde de semeni împreună».” Sau o altă idee despre școala pe care voia s-o întemeieze în satul lui: „Apostolii mei vor fi cu toții tineri și vor fi educați în spirit spartan. Trezirea va avea loc la ora patru dimineața, urmînd să facă cu toții exerciții fizice pînă la ora șase: gimnastică, alergări, tăierea lemnelor, cosirea fînului și altele. Apoi, masa, timp de treizeci de minute, în tăcere deplină, o masă vegetariană, plus brînzeturi și lapte. Apoi, program de învățămînt pînă la ora douăsprezece, lecțiile mele despre noua morală, despre viața lui Iisus, lecții de psihologie modernă, lecții de esperanto. De ce esperanto? Pentru că aceasta este singura limbă de circulație mondială, iar ei,