camera sa, și-a încordat voința și simțurile, tumoarea s-a resorbit în decursul unui sfert de oră. După douăzeci de minute în locul ei mai rămăsese doar o pată purpurie de mărimea unei farfurioare. Peste încă zece minute nu se mai vedea decât o piele curată, obișnuită, ușor înfiorată de răcoarea din cameră.

Dar nici priceperea de a vindeca cancerul ei n-o putea, deocamdată, exprima în rețete și recomandări. Ceea ce ar fi putut descrie în cuvinte, n-ar fi vindecat pe nimeni. Poate doar pe cei care erau ca el, dubluri, apărute pentru prima oară. Toate cunoștințele sale puteau fi aplicate doar asupra lor.

Cu timpul, va reuși probabil să depășească bariera dintre dublurile „mașinii-mamă” și oamenii obișnuiți, în fond, din punct de vedere biologic, ei diferă prea puțin. Cunoștințe avea suficiente. Hai să zicem că nu va reuși să le exprime în cuvinte, dar va înregistra pe bandă magnetică oscilațiile biocurenților, va întocmi graficul temperaturilor, va prelucra datele analizelor în mașinile electronice de calcul. În zilele noastre medicina este o știință exactă. Și oamenii vor învăța să-și înregistreze și să-și redea senzațiile cu exactitate. Cuvintele nu sunt obligatorii. Pentru bolnav principalul e să se însănătoșească și nu să scrie o disertație despre tămăduirea sa.

Atenția aspirantului fu atrasă de o luminiță care se aprinse jos. Privi într-acolo, încordat. Lipit de stâlpul felinarului, vlăjganul cu umerii largi, care-i devenise atât de familiar, își aprindea o țigară. Era agentul care-l urmărea. După ce aruncă chibritul, începu să se preumble încoace și încolo pe trotuar, cu pași măsurați.

„M-a găsit până la urmă, lua l-ar dracul! Nu mai scap de el și pace!” Krivoșein își pierdu dintr-odată buna dispoziție. Se înapoie în cameră, se așeză la masă și se apucă să citească jurnalul în continuare.

Capitolul 9

Să creezi un om e o idee măreață și originală. Dar să creezi după aceea o oaie înseamnă să te repeți.

MARK TWAIN: însemnări

Aspirantul citea însemnările, legându-se de fiecare cuvințel, cu o curiozitate plină de invidie. Ei, ia să vedem la ce rezultate a ajuns el, cel care intenționa „să manipuleze mânerele?”

„1 iunie. Uff… Gata! Camera informațională e gata. Mâine încep experiențele cu iepurii de casă. Dacă ar fi să urmez tradiția, ar trebui să încep cu broaște… Dar cum să pun eu mâna pe scârbele alea! Nu, de broaște să se ocupe dublura mea, aspirantul!

Ce o mai fi făcând el acolo?”

„2 iunie. Timp de patru zile iepurii de casă au trăit în cameră. S-au delectat cu morcovi și foi de varză, au fremătat din nări, s-au bătut, s-au împerecheat, au dormit. Azi-dimineață am făcut prima experiență. Mi-am pus „coiful lui Monomah” și am poruncit în gând „Pornește!” Și „mașina-mamă” a început să meargă. Rezultatul: patru dubluri într-o oră și jumătate.

Mi s-a luat o piatră de pe inimă. Mașina funcționează.

Un amănunt interesant și curios: apariția vizibilă a iepurilor de casă (ce se petrecuse până atunci, nu știu) începe cu aparatul circulator, vasele roș-albastre se conturează în lichidul auriu exact ca în gălbenușul oului clocit de găină.

Prinzând viață, iepurii ieșeau la suprafață. Eu îi apucam de urechi: îi îmbăiam, așa calzi și tremurând, într-un lighean, apoi îi așezam lângă cei obișnuiți, întâlnirea iepurilor naturali cu dublurile lor artificiale avea un caracter și mai banal decât, odinioară, întâlnirile mele cu dublura mea. Ei se holbau nedumeriți unii la alții, se miroseau și (întrucât nu posedă un al doilea sistem de semnalizare, ca să-și dea explicații) începeau să se bată. Pe urmă oboseau, se miroseau din nou și, în continuare, duceau o viață normală de iepuri.

Important e că mașina lucrează după comanda mea, fără să pună nimic de la ea. Îți pui „coiful”, te concentrezi (de preferință vizual) asupra iepurelui pe care vrei să-l dublezi, dai comanda mintal și după 25–30 minute iepurele se bălăcește în rezervor. Operația inversă — dizolvarea iepurașului în curs de apariție la comanda „Stop!” — „mașina-mamă” o execută, de asemenea, ireproșabil.

Pentru succesele și sârguința ei o hrăneam cu sare, acizi, glicerină, vitamine și alți compuși, conform listei. Exact cum se dau scrumbii unei foci dresate”.

„20 iunie. Când îți reușește ceva, apoi îți reușește. Dar când nu-ți reușește, poți să te dai cu capul de pereți… De câteva zile încerc să opresc sinteza iepurelui într-un anumit stadiu. Câte comenzi n-am încercat: „Stop!”, „Oprește-te!”, „Ajunge!”, „Zero!” Le-am exprimat atât mintal cât și verbal, dar tot degeaba. Sinteza ori merge până la capăt, ori începe dizolvarea.

Se pare că „mașina-mamă” lucrează ca și comutatorul unei mașini electronice, care sau e închis, sau deschis, și care nu se poate opri într-o poziție intermediară”. Da, dar o mașină complicată trebuie să dea dovadă de mult mai multă maleabilitate decât un asemenea flecușteț.

Mai încercăm…”

„6 iulie. Viața nu poate fi oprită. Probabil că despre asta-i vorba. Orice oprire a vieții înseamnă moarte. Dar moartea este doar o clipă, după care începe procesul de descompunere sau, în cazul de față, de dizolvare. Iar eu sintetizez sisteme vii. De fapt, chiar și „mașina-mamă” e un organism viu. De aceea nu poate fi oprit nimic în ea.

Și e păcat, ar fi fost foarte comod…

Astăzi a venit pe lume prima prăsilă din încrucișarea unui mascul artificial cu o iepuroaică obișnuită. Opt iepurași albi. Probabil că e un fapt deosebit de important. Doar că am și așa prea mulți iepuri de casă.

Fir-ar să fie! În definitiv, „mașina-mamă”, trebuie să se supună și unor comenzi mai subtile decât „Pornește” și „Stop!” Eu trebuie să fiu acela care să dirijez procesul de sinteză, altfel toate planurile mele se duc dracului…”

„7 iulie. Deci iată cum lucrezi tu, „mașină-mamă”! Și cât de simplu e totul!..

Astăzi am poruncit mașinii să reproducă încă o dată pe iepurașul alb Vaska. În timp ce el se contura ca o apariție străvezie în mijlocul rezervorului, mi-am concentrat atenția asupra codiței lui și mi-am închipuit-o mai lungă. N-au survenit nici un fel de modificări. Ceva nu era în regulă, m-am gândit cu ciudă. În clipa