Cărți «CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÎNTENI (I) descarcă romane de dragoste pdf 📖». Rezumatul cărții:
Dădui și eu capul pe spate și izbucnii în hohote. Trăiam cu Matilda marea mea perioadă cînd aceste treceri aproape insesizabile de la un lucru de nimic la ceva grav mi se păreau nespus de vesele și cînd cedam, o lăsam să triumfe. Obiectiv vorbind, ideile mele n-o atingeau nici cît un fulg, dar acum nu-i ajungea numai atît, nu știu ce dracu mai voia. În cei doi ani cît durase divorțul, soluția mea fusese simplă: „Bine, Matilda, îi spuneam, ai dreptate (și îi dădeam efectiv dreptate în sinea mea chiar), acuma tu trebuie să pleci…” Ne vedeam la mine și totdeauna seara și totdeauna spre sfîrșitul întîlnirii și pe nesimțite cuvintele o împingeau spre mine și se ciocneau cu ale mele scoțînd nu scîntei, ca acuma, ci adesea fulgere, la a căror lumină vie ideile mele erau nu o dată anihilate, topite, reduse la neant: nu mai știam niciodată, atunci pe loc, ce să-i mai răspund, abandonam și ne despărțeam. Rămas singur, începeam să-mi amintesc, dar atunci mai puternică era amintirea îmbrățișărilor noastre, simțeam că nu merg, ci plutesc și uitam restul. „Hm! gîndii, acum nu pot să-i mai zic să plece, gata, sîntem soț și soție, ia s-o las să vedem ce vrea de fapt acum de la mine?”
„Bine, zic, ideile mele americane n-au dat roade, i-au venit și lui, ei și? Dar mai întîi cofetăria era în același local cu dovlecii?” „Bineînțeles!” zise Matilda parcă indignată. „Nu e așa de bineînțeles. Vadul lui comercial, dacă ne putem pronunța astfel, era pentru dovleac copt, cum ai spus, cofetăria trebuia s-o facă în altă parte, în alt vad, într-un local șic, curat și atrăgător, cu cele două fete îmbrăcate în alb ca serveoze, fără tupeu însă, fără nas pe sus, zîmbitoare și șarmante, cu o firmă afară pe care să fi scris eventual: Cofetăria la cele două fete…” „De ce, zise Matilda (și observai cum vorbea cu palmele strînse), idealul lui era să le facă intelectuale, o aspirație nobilă. Ce e greșit aici? Află că le-a și făcut, sînt amîndouă profesoare de liceu, cum ai fost și tu…” „Asta nu înseamnă că sînt și intelectuale, continuai eu să rîd. O meserie ca oricare alta și care n-o să le facă niciodată bogate.” „Nici pe tine n-o să te facă, așa că nu văd deosebirea, cu toate că ești profesor universitar. Tot o meserie ca oricare alta.” Tot o meserie ca oricare alta?! Tresării din nou și rămăsei tăcut. De la dovlecii turcești ai lui Calcan, Matilda ajunsese la mine. Așadar nu dădea doi bani pe idealul meu de a mă afirma ca filozof, cum nu dăduse nici pe activitatea poetică a lui Petrică. Între mine și fetele lui Calcan nu era nici o deosebire. Dar eu știam că pentru o femeie aspirațiile unui bărbat sînt literă moartă atît timp cît nu devin un fapt social cert. Petrică publicase el un volum de poezii, dar tot Petrică rămăsese, nu veniseră nici gloria, nici considerația, schimbarea pe scara ierarhiei sociale. Totuși mă atinse un vag sentiment de tristețe. Dorisem, adică implicasem dragostea mea pentru ea în aspirațiile mele intelectuale intime. Prețuirea celor pe care îi iubim e un sprijin, chiar dacă această prețuire nu măsoară exacta noastră valoare. Bineînțeles că nu doream prețuirea unei proaste, care nu înțelege nimic, în timp ce se laudă cu tine peste tot, în mod ridicol, cum se întîmplă cu unele soții. Matilda însă nu era o proastă, avea gîndirea vie, chiar dacă incertă în manifestări, cu urcușuri și coborîșuri spectaculoase, de la prostie la intuiții și adîncimi care te uluiau. Mă adîncii în reflecție și hotărîi ca niciodată să nu-i dau Matildei să citească ceea ce aveam să scriu, sau să abordez vreodată în vreo discuție cu ea acest subiect. A fost o hotărîre cu grave consecințe, pe care însă nu le întrezăream în acele clipe. Matilda se uita la mine cu privirea intensă, fără să clipească. O evitai liniștit. Îmi trăiam dezamăgirea fără să-mi treacă prin minte s-o exprim, dar nici să-i port soției mele pică și în cele din urmă îmi revenii, îi zîmbii și o întrebai mirat: „Ei, ce e?”. Palma ei dreaptă rămăsese cu șervetul în mînă, pe care îl strîngea. Își aminti brusc de acest șervet, îl aruncă, se ridică de la masă fără să-mi răspundă și dispăru în bucătărie. Cunoșteam aceste îndîrjiri mute: nu-mi erau adresate. În cei doi ani le pusesem pe seama exasperării la care ne supusese Petrică. Avocatul său, ales de domnul Nicolau, reușea să obțină termene atît de îndepărtate încît nu mă miram cînd la întîlniri Matilda pur și simplu tăcea ore întregi și nu voia să stăm nici acasă la ea, nici