de bunăvoie la alergare. Îmi găsesc adidaşii urâţi, niciodată folosiţi, nişte pantaloni de trening şi un tricou. Îmi prind părul în codiţe, roşind din pricina amintirilor pe care le evocă, şi-mi pun în urechi căştile iPod-ului. Nu mai pot să stau în faţa acelei minunăţii tehnologice, citind materiale tulburătoare. Simt nevoia să consum măcar o parte din această energie excesivă, moleşitoare. La modul cel mai sincer, îmi trece prin minte să dau o fugă până la hotelul Heathman şi pur şi simplu să-i cer acestui maniac al controlului să facem sex. Dar până acolo sunt opt kilometri şi nu cred c-o să fiu în stare să alerg nici măcar doi, darămite opt şi, desigur, ar putea să mă şi refuze, ceea ce ar depăşi chiar şi limitele umilinţei.

  Kate tocmai a coborât din maşină când ies pe uşă. Mai-mai să-i scape pungile cu cumpărături când mă vede. Ana Steele în adidaşi! îl fac cu mâna şi nu mă opresc pentru interogatoriu. Serios, am nevoie să rămân un timp singură. Snow Patrol urlă în urechile mele ţi pornesc în crepusculul opal şi acvamarin.

  Păşesc prin parc. Ce mă fac? Îl vreau, dar în condiţiile astea? Pur şi simplu, nu ştiu. Poate că ar trebui să negociez ceea ce vreau. Să trecem prin contractul ăla ridicol rând cu rând şi să bifam ce este acceptabil şi ce nu. În urma cercetărilor, am aflat că, din punct de vedere legal, nu poate avea forţă executorie. De bună seamă că ştie asta. Mă gândesc că are doar rolul de a stabili parametrii relaţiei. Ilustrează ce pot aştepta eu din partea lui şi ce aşteaptă el de la mine – supunerea totală. Sunt pregătită să-i dau asta? Sunt măcar capabilă?

  Mă sâcâie o întrebare – de ce e el aşa? Pentru că a fost sedus la o vârstă atât de fragedă? Nu ştiu. E încă un mare mister.

  Mă opresc lângă un molid mare şi-mi sprijin palmele pe genunchi, respirând greu, trăgând în plămâni aer preţios. Am o senzaţie de bine, cathartică. Simt că hotărârea mi se întăreşte. Da. Trebuie să-i spun ce e în regulă şi ce nu. Trebuie să-i trimit prin e-mail gândurile mele şi apoi putem discuta despre asta miercuri. Trag adânc în piept aer purificator şi alerg înapoi la apartament.

  Kate a fost la cumpărături, cum numai ea poate, şi şi-a luat haine pentru vacanţa din Barbados. Mai ales bikini şi saronguri asortate. Va arăta nemaipomenit în toate, şi totuşi mă pune să stau şi să comentez în timp ce ea le încearcă pe fiecare în parte. Nu sunt chiar aşa de multe feluri în care să poţi spune: „Arăţi nemaipomenit, Kate”. Are o siluetă zveltă, apetisantă, pentru care merită să mori. N-o face intenţionat, ştiu, dar îmi car fizicul ostenit şi plin de transpiraţie în camera mea, pretextând că vreau să mai pun nişte lucruri în cutii. E posibil să mă simt mai necorespunzătoare? Luând acea mostră uluitoare de tehnologie cu mine, aşez laptopul pe birou. Îi scriu lui Christian.

  De la: Anastasia Steele

  Subiect: Şocata de la WSUV6

  Data: 23 mai 2011, 20:33

  Către: Christian Grey

  OK, am văzut destul.

  A fost drăguţ să te cunosc.

  Ana

  Apăs „Send” şi îmi prind corpul cu braţele, râzând de mica mea glumă. Oare o să i se pară amuzantă? Of, fir-ar să fie – probabil că nu. Christian Grey nu e vestit pentru că ar avea un simţ deosebit al umorului. Dar ştiu că există, am avut parte de el. Poate că am mers prea departe. Aştept răspunsul lui.

  Aştept… şi aştept. Mă uit la ceasul deşteptător. Au trecut zece minute.

  Ca să scap de anxietatea care-mi înfloreşte în pântec, încep să fac ce-i spusesem lui Kate c-o să fac – să-mi împachetez lucrurile tn cutii. Îmi înghesui cărţile într-o lădiţă. Pe la nouă, n-aud nimic. O fi în oraş. Mă îmbufnez nemulţumită în timp ce îmi pun căştile iPodului în urechi, ascult Snow Patrol şi stau jos la micul meu birou ca să recitesc contractul şi să-mi notez comentariile.

  Nu ştiu de ce ridic privirea, poate că sesizez o mişcare cu coada ochiului, nu ştiu, dar când o fac, îl văd cum stă în uşa dormitorului meu, privindu-mă cu intensitate. Poartă pantalonii lui gri din flanel şi o cămaşă albă din olandă şi răsuceşte pe deget încet cheile maşinii, îmi scot căştile din urechi şi încremenesc. Fir-ar!

  — Bună seara, Anastasia.

  Are o voce calmă, iar expresia e complet controlată şi impenetrabilă. Facultatea vorbirii m-a părăsit complet. Fir-ai tu să fii, Kate, că l-ai lăsat să intre fără să zici nimic. Vag, îmi amintesc că sunt încă în trening, că sunt atât de transpirată de mi-e şi silă de mine, în vreme ce el e delicios în splendoarea lui, pantalonii lui atârnând în felul acela pe la şolduri şi, mai mult de-atât, e aici, în dormitorul meu.

  — Am avut senzaţia că e-mailul tău impune un răspuns în persoană, explică el sec.

  Deschid gura şi o închid la loc, de două ori. Gluma s-a întorn împotriva mea. Niciodată, în universul ăsta sau în oricare alt univern alternativ, nu m-am aşteptat să lase totul baltă şi să vină aici.

  — Îmi dai voie să stau? mă întreabă, şi ochii îi lucesc amuzaţi.

  Slavă Domnului – poate că o să vadă şi partea amuzantă a lucrurilor?

  Încuviinţez cu o mişcare a capului. Darul vorbirii continuă să mă ocolească. Christian Grey stă aşezat pe patul meu.

  — Chiar mă întrebam cum ar putea să arate dormitorul tău, spune el.

  Mă uit în jur, căutând o cale de evadare. Nu există altele – decât uşa şi fereastra. Camera mea e funcţională, dar confortabilă – mobilă puţină, din împletitură de răchită albă şi un pat dublu alb, din fier, cu o cuvertură cusută din petice, făcută de mama în perioada când era pasionată de cuverturile rustice americane. E în nuanţe