Brennan căuta nava centurană, folosindu-se de amplificarea video a căştii.

— Să nu faci asta, îl povăţui el. Consider-o ca pe o problemă. Dacă nu sunt nebun, de ce am tras spre nava Pak?

— La naiba! Viteza de ieşire a gloanţelor din ţeavă nu-i deloc suficientă… Cât timp am la dispoziţie?

— Două ore şi cincizeci de minute.

— Oho!

Reveniseră deja în cabina izolată a Protectorului, urmărind ecranele şi — în cazul lui Brennan — indicaţiile a vreo douăzeci de instrumente. Al doilea tandem Pak cădea spre steaua micuţă în patru module: propulsia, semănând cu o secure cu două tăişuri, apoi o cabină de comandă de forma unei pălării, iar după un interstiţiu de câteva sute de kilometri un modul propulsie mult mai mare şi altă pălărie. Prima dintre pălării tocmai trecea periheliul când steaua neutronică se aprinse brusc.

Cu o clipă în urmă, apăruse pe ecran ca un glob roşu-închis. Acum pe suprafaţa ei se ivise o steluţă alb-albastră. Steluţa se lăţi, pălind; se răspândi pe întreaga suprafaţă, fără să ridice nici un norişor. Contoarele şi acele lui Brennan începură să piuie şi să se agite.

— Asta artrebui să-i ucidă, rosti satisfăcut Brennan. Oricum, probabil că indivizii ăia nu-s prea sănătoşi. Cred c-au acumulat destulă radiaţie în treizeci şi unu de mii de ani-lumină petrecuţi în spatele unui statoreactor Bussard.

— Să-nţeleg că acela a fost un glonte?

— Exact. Un glonte cu cămaşă de oţel. Noi ne deplasăm în sens opus rotaţiei stelei. L-am încetinit suficient ca să fie preluat de câmpul magnetic, care urma şi să-l încetinească şi mai mult, până ce ajungea să lovească suprafaţa stelei. Existau anumite incertitudini. Nu eram tocmai sigur unde anume se va reduce impactul.

— Foarte subtil, căpitane.

— Probabil că nava din spate şi-a dat seama ce se va întâmpla, dar nu putea face absolut nimic.

Acum, flacăra se zărea ca o strălucire de culoarea lămâii pe un flanc al Stelei lui Phssthpok. Brusc, un alt punct alb sclipi la o margine a ei.

— Chiar dacă prevăzuseră această posibilitate, ei nu puteau fi siguri că eram dotat cu o armă. În plus, exista o singură fereastră de curs prin care mă puteau urmări. Sau aruncam ceva, sau nu. la să vedem ce face ultima pereche.

— Aş zice să reasamblăm Protectorul. Cred că acolo, în faţă, este propulsia.

— Corect.

Lucrară vreme de câteva ore. Protectorul era destul de risipit pe cer. Elroy muncea cu umerii gârboviţi, gata să se ferească de lumina verzuie ucigaşă, dar aceasta nu sosi. A doua pereche de cercetaşi Pak pierise.

La jumătatea drumului, se opriră să privească evenimentele ce se petrecuseră cu o oră în urmă: a treia pereche recuplându-şi navele cu o grabă desperată, apoi folosind preţiosul combustibil de rezervă pentru a accelera şi a se îndepărta de stea.

— Mă gândisem eu, mormăi Brennan. Neştiind ce fel de armă cu viteză variabilă avem, ei nu-şi pot permite să moară acum. Sunt ultimii. Iar asta îi pune pe un curs care-i va duce la mama dracului. Vom ajunge la Cămin cu cel puţin o jumătate de an înaintea lor.

* * *

Elroy Truesdale avusese treizeci şi nouă de ani când, împreună cu Brennan, ocolise Steaua lui Phssthpok. Avea patruzeci şi trei de ani când încetiniră sub viteza de statoreactor, undeva în exteriorul sistemului Epsilon Indi.

În cei patru ani care se scurseseră, existaseră momente când crezuse că va înnebuni.

li lipseau femeile. Acum nu-i mai ducea dorul Alicei; ducea dorul femeilor, zecilor de femei pe care le iubise, sutelor de femei pe care le cunoscuse doar vag şi miliardelor de femei pe care nu le cunoscuse. Ducea dorul mamei şi surorii lui, mătuşilor şi străbunicilor sale, până la Bunica 'Stelle.

Îi lipseau femeile şi bărbaţii şi copiii şi bătrânii; oameni cu care să se certe, cu care să discute, pe care să-i iubească şi să-i urască. Îşi petrecuse o noapte întreagă plângând pentru toţi locuitorii Pământului, având grijă ca Brennan să nu-l audă; plângea nu pentru ceea ce le putea face flota Pak, ci pur şi simplu pentru că ei nu erau aici sau pentru că el nu era acolo.

Petrecea perioade îndelungate în cabina lui, cu uşa încuiată. Brennan îi montase un zăvor şi tot el ar fi putut să-l deschidă în treizeci de secunde, ori pur şi simplu să spargă uşa printr-o lovitură de picior; zăvorul avea însă un efect psihologic, pentru care Elroy era recunoscător.

Ducea dorul spaţiului. Pe oricare plajă pământeană, puteai alerga pe fâşia de nisip umed şi întărit dintre apă şi ţărm, până nu-ţi mai rămânea putere decât să gâfâi. Pe Pământ, puteai umbla oricât. În cabina zăvorâtă de la bordul Protectorului, Elroy se plimba neîncetat de la un perete la celălalt.

Uneori, în singurătate, îl blestema pe Brennan fiindcă folosise toate torpilele cu radon. Dacă n-ar fi făcut-o, ar fi putut intra în stază. Se întrebă dacă Brennan procedase aşa în mod deliberat, ca să aibă tovărăşie.

Alteori îl blestema pe Brennan fiindcă îl târâse în toată aventura aceasta. Un act stupid din partea unei asemenea inteligenţe. La acceleraţie maximă, Protectorul ar fi putut întrece perechea a doua şi a treia de cercetaşi, fără a mai fi nevoit să lupte. Totuşi, 3 g l-ar fi afectat pe Elroy Truesdale.

Nu fusese chiar de mare folos în timpul bătăliilor. Oare Brennan îl luase exclusiv pentru a-i ţine companie? Sau ca pe un fel de mascotă? Sau… se jucase cu altă idee. Una dintre fiicele lui Brennan se numise Estelle, nu? Era posibil ca aceasta s-o fi botezat pe propria ei fată cu acelaşi nume. Bunica 'Stelle…

Ideea respectivă îl irita — ideea că fusese adus doar pentru că aparţinea descendenţilor direcţi ai Protectorului, o amintire vie a cauzei pentru care lupta Brennan, în scopul menţinerii interesului acestuia faţă de război. Pentru că Elroy avea mirosul cuvenit. Tânărul nu-i pusese niciodată întrebări legate de