— Dintr-un anumit punct de vedere, eşti supus unei absenţe senzoriale, îi spusese Brennan cândva.

Asta se petrecuse cu puţin înainte de a începe decelerarea, după ce încercaseră ceva absolut bizar: Brennan jucase rolurile a cinci experţi din diverse domenii şi cu diverse accente, într-o dezbatere cu şase participanţi despre liberul arbitru opus determinismului. Nu ieşise nimic interesant. Amândoi se străduiseră prea tare.

Elroy îşi pierdea imboldul de a conversa.

— Ai la îndemână tot soiul de divertismente, spusese Brennan, dar nici un interlocutor, cu excepţia mea. Există anumite limite în privinţa iluziilor pe care le poţi obţine din parte-mi. Haide să-ncercăm altceva!

Tânărul nu întrebase despre ce putea fi vorba. Aflase peste câteva zile, când intrase în cabină şi se pomenise privind în jos de pe creasta unui munte.

Acum petrecea acolo mai mult timp ca niciodată. La răstimpuri, Brennan schimba cadrul. Desigur, înregistrările holografice de 270° proveneau din calculator, dar nici un peisaj nu era de pe Pământ. După câteva nereuşite, evitase scenele ce implicau fiinţe; oricum, acestea se comportau ca şi cum Elroy n-ar fi existat, ceea ce era groaznic.

Bărbatul stătea ore întregi privind imaginile vag pământene, dorin-du-şi să fi putut ajunge realmente acolo. Dar nici prea multe ore de vizionare nu-i făceau bine — adesea, trebuia să le deconecteze.

Într-un asemenea moment — cu pereţii din jur reveniţi la calitatea de simpli pereţi —, începuse să se întrebe din nou ce intenţiona să facă Brennan pe Cămin.

Cercetaşii Pak viraseră larg în decursul trecerii lor pe lângă steaua neutronică. Acum, raza uriaşă a orbitei lor îi ducea finalmente spre Cămin; totuşi, acceleraţia de 5,5 g nu avea să compenseze timpul pe care-l pierduseră. Prin comparaţie cu Protectorul, erau scoşi din cursă. Iar Căminul avea la dispoziţie zece luni ca să se înarmeze pentru sosirea lor.

Un popor paşnic n-ar fi fost deloc uşor de convins să se pregătească pentru o defensivă îndârjită. Avea să treacă destul timp până ce locuitorii transformau fabricile, orientându-le spre producţia de armament. Şi, de fapt, cât de mare putea fi ameninţarea unei perechi de nave Pak?

— Sunt sigur că ele pot distruge o planetă, îi răspunsese Brennan. O planetă reprezintă o ţintă mare şi sistemele ecologice sunt delicate, iar planeta nu se poate eschiva ca o navă. În plus, probabil că cercetaşii au fost proiectaţi astfel încât să distrugă planete. Dacă n-o pot face, ia ce mai sunt buni?

— Vom avea la dispoziţie mai puţin de un an ca să ne pregătim.

— Nu-ţi face griji. Timp este destul. Căminul are deja lasere de comunicaţii, care pot ajunge la Pământ. Asta spune lucruri bune despre precizia şi puterea lor. Le vom folosi ca tunuri. În plus, eu deţin proiectele unor arme gravitaţionale.

— Dar vor fi de acord să le construiască? Este vorba despre indivizi paşnici, care trăiesc într-o societate stabilă!

— Îi vom convinge.

Stând în cabina lui şi privind un peisaj pustiu de furtună, Elroy se minuna de optimismul lui Brennan. Nu mai ştia felul în care gândeau Prăsitorii? „Am încetat să mai risc”, îi spusese cândva Brennan. Oare?

Pe Cămin nu existase niciodată vreun război… conform înregistrărilor comunicărilor cu Pământul. Literatura cultivată acolo aborda rareori violenţa. Coloniştii folosiseră detonatorii cu fuziune doar pentru a amenaja viitoarele porturi, însă după ce le construiseră pe acestea, desfiinţaseră fabricile de explozibili.

Oare Brennan găsise în literatura lor o violenţă ascunsă, pe care Elroy n-o descoperise?

Într-o bună zi, tânărul ajunsese la concluzia că exista o soluţie.

Soluţia respectivă îl îngrozise. Nu i-o menţionase niciodată lui Brennan. Se temuse că reprezenta dovada propriei sale nebunii. În mod deliberat, reluase discuţiile cu Brennan; căutase să se preocupe de cursul foarte previzibil al ultimilor cercetaşi Pak, oferise sugestii privind peisajele de pe pereţii cabinei sale, jucase domino şi cărţi. Făcuse multe exerciţii fizice. Se transformase într-un munte de muşchi. Uneori, se simţea uluit de felul cum arăta.

— Învaţă-mă stilul de luptă Pak, îi ceruse odată lui Brennan.

— În nici un caz, îi răspunsese acesta.

— Nu se ştie când voi avea nevoie. Dacă un Pak doreşte vreodată să ia prizonier un Prăsitor…

— Bine, haide! O să-ţi arăt.

Degajaseră un spaţiu în sala de gimnastică şi se luptaseră. Într-o jumătate de oră, Brennan îl „ucisese” de vreo treizeci de ori, executând loviturile de karate cu o precizie diabolică. După aceea, îl lăsase pe Elroy să-l lovească de câteva ori. Pământeanul plasase lovituri ucigătoare cu un entuziasm sălbatic pe care Brennan poate că l-ar fi considerat remarcabil. De fapt, chiar recunoscuse că unele dintre ele îl duruseră. Tânărul se lămurise deja.

Cu toate acestea, şedinţele de luptă deveniseră parte a programului lor zilnic.

Existau o mulţime de modalităţi de a-şi omorî timpul. Iar timpul trecea… Uneori, se târa, îngrozitor de lent, dar întotdeauna trecea.

* * *

În sistemul Epsilon Indi exista un corp cu masa lui Jupiter. Epsilon Indi V fusese botezat Godzilla şi se afla mult în afara cursului Protectorului, când acesta frână cu cinci mii de kilometri pe secundă. Brennan făcu totuşi un scurt ocol, pentru a-i arăta pământeanului o panoramă uluitoare.

Trecură pe lângă o sferă scânteietoare şi translucidă din cristale de gheaţă. Era punctul troian al Godzillei şi semăna cu un gigantic ornament de brad de Crăciun; pentru Elroy, însă, reprezenta un semn de bun-venit. Începu să creadă că era posibil să reuşească.

După două zile, la 1.500 km/secundă, câmpul colector nu mai avea nici o utilitate. Brennan îl decuplă.

— În patruzeci şi două de ore suntem la Cămin, anunţă el. Aş putea să plonjez spre soarele lor şi să utilizez câmpul colector în vântul solar, dar ce naiba! Avem destul combustibil şi simt cumva că de-abia aştepţi să asolizăm.

— Curios, nu? rânji Elroy. Să nu crezi că nu mi-ar fi făcut plăcere tovărăşia ta.

Pe ecranul telescopului apăruse Căminul. Planeta semăna cu Pământul: pe fundalul albastru-închis se învolburau bulgări albi de nori, contururile continentelor fiind aproape invizibile. Elroy simţea un zvâcnet în beregată. În ultimul an, pereţii cabinei proiectaseră numai peisaje de pe Cămin.

— la