— Mă gândisem să pun Protectorul pe o orbită mai îndepărtată şi să coborâm cu nava ta. S-ar putea să avem nevoie de ea pentru realimentarea Protectorului. Localnicii n-au prea exploatat resursele asteroizilor. Este posibil să nu aibă cargoboturi.

— Bine. Totuşi, înainte să activezi sistemul de propulsie, poate că ar fi bine să mă duc la nava centurană şi s-o verific pentru lansare.

Brennan îl privi o clipă. Era genul de căutătură întrebătoare, care uneori îl făcea pe Elroy să presupună că făcuse o sugestie prostească. Cu toate acestea, acceptă:

— De acord. Asta va economisi nişte timp. Anunţă-mă când ajungi înăuntru.

* * *

Căminul se vedea deja cu ochiul liber, o lumină albă, nu departe de soare. Elroy pătrunse în cabină, îşi scoase costumul, se aşeză înaintea comenzilor şi vorbi cu Brennan. În scurt timp, Protectorul îşi activă propulsia, apropiindu-se de planetă cu o acceleraţie egală cu gravitaţia de pe suprafaţa acesteia.

Elroy începu inspecţia cu sistemul de susţinere a vieţii. Totul era în regulă. Conform indicaţiilor instrumentelor, sistemul de propulsie nu avea probleme; tânărul se temuse ca nu cumva forţele gravitaţionale din jurul Stelei lui Phssthpok să fi afectat alinierea tubului propulsor. Până atunci, nu avuseseră ocazia să verifice acest detaliu. Nici n-o puteau face până ce nava centurană nu se decupla de Protector.

Nu exista un echipament de asolizare care să necesite o testare. Aveau să coboare într-un port; în realitate, urma să fie o amerizare.

Programă o numărătoare inversă de douăsprezece ore, după care se întinse să tragă un pui de somn. Deja, Brennan luase probabil legătura cu autorităţile portuare de pe Cămin. Peste încă douăsprezece ore…

Dormi puţin şi iepureşte, într-o gravitaţie egală cu cea a planetei. Se deşteptă în lumina slabă, amintindu-şi suspiciunea lui stranie faţă de Brennan. Pe chip i se întipărise un surâs.

Îşi revăzu toate gândurile… aşteptându-se să-şi dea seama cât de ridicole erau. Fusese paranoic. Nici un om nu putea trăi timp de şase ani încuiat într-o încăpere alături de o creatură nu tocmai umană.

Îşi reexamină suspiciunile şi i se părură logice. Ideea continua să fie oribilă, totuşi nu putea descoperi eroarea de raţionament.

Asta îl neliniştea.

Tot nu cunoştea gândurile lui Brennan referitoare la Cămin.

Se sculă şi se plimbă prin navă. Găsi ceva adus de Alice la bord cu mult timp în urmă: vopsele pentru un costum spaţial. Costumul său nu fusese niciodată pictat. Elroy îl întinse pe un fotoliu şi rămase înaintea lui, aşteptând inspiraţia. Dar singura idee care îi venea era a unei ţinte fluorescente.

Fraier! Dacă avea dreptate… dar era imposibil.

Îl apelă pe Brennan. Să discute pe faţă…

— Aici totul este în regulă, zise Brennan. Cum stă treaba la tine?

— Aş zice gata de decolare — fără să fi testat în condiţii reale.

— Perfect.

Elroy constată că încerca în mod prostesc să descifreze expresii pe chipul rigid.

— Brennan, nu ţi-am spus până acum, dar cu câtva timp în urmă m-am gândit la ceva…

— Acum vreo doi ani şi jumătate? Am bănuit că te obseda ceva… pe lângă lipsa unui harem.

— Poate că sunt nebun, spuse tânărul. Poate că am fost nebun atunci. M-am gândit că ţi-ar fi fost mult mai uşor să-i convingi pe locuitorii Căminului să te sprijine în război, dacă mai întâi…

Fu cât pe ce să nu mai continue. În mod sigur, însă, Brennan se gândise la asta.

— Dacă, mai întâi, ai fi însămânţat planeta cu arborele-vieţii.

— N-ar fi fost frumos din partea mea.

— Nu, n-ar fi fost. Te rog, însă, vrei să-mi explici de ce nu-i logic?

— Ar dura prea mult până s-ar obţine o recoltă serioasă.

— Aşa-i, oftă uşurat Elroy după care urmă: Aşa-i, şi totuşi nu mi-ai permis accesul în sera hidroponică. Era oare posibil să mă infectez cu vreun virus de acolo?

— Nu. Mirosul te-ar fi copleşit şi ai fi mâncat ceva.

— Acelaşi lucru era valabil şi pentru grădina de pe Kobold.

— Exact.

— Grădina prin care eu şi Alice ne-am plimbat, fără să simţim absolut nici un miros.

— Acum eşti mai în vârstă, idiotule! îşi pierdu răbdarea Brennan.

— Da, sigur că da. Iartă-mă, ar fi trebuit să-mi dau seama şi singur de toate astea… (Brennan îşi pierdea răbdarea? Brennan? Şi…) La dracu', eram numai cu o lună mai vârstnic când mi-ai spus să nu intru niciodată în sera hidroponică a Olandezului Zburător!

— Vezi cum vorbeşti! zise Brennan şi întrerupse legătura.

Elroy se întinse în fotoliul-cuşetă. Era pur şi simplu deprimat. Indiferent ce fel de creatură ar fi fost, Brennan îi fusese prieten şi aliat. Acum…

Brusc, Protectorul zvâcni cu o acceleraţie de 3 g. Tânărul fu strivit în cuşetă. Câteva secunde, rămase paralizat de şoc. Apoi, cu toate forţele braţului său drept, masiv acum, atinse comenzile şi găsi un buton roşu.

Acesta se afla sub un capac de protecţie transparent.

Cheia era în buzunarul iui. Elroy scotoci după ea, blestemând întruna în şoaptă. Brennan dorea să-l imobilizeze. N-avea să reuşească. Se împinse împotriva forţei ce-l apăsa de trei ori mai tare decât gravitaţia terestră, descuie capacul şi apăsă butonul.

Cablul care-l lega de Protector detonă, eliberându-l. Începu să cadă liber.

Avu nevoie de un minut ca să activeze propulsia şi începu un viraj de nouăzeci de grade. Protectorul n-ar fi putut în nici un caz să execute o întoarcere cu aceeaşi rază ca a navei mai mici. Prin hublou, zări flacăra propulsiei Protectorului plutind în lateral.

Apoi, flacăra se stinse.

De ce decuplase Brennan propulsia?

Nu conta. Pasul următor: laserul de comunicaţii, pentru a avertiza Căminul. Presupunând că avea dreptate… totuşi, acum nu îndrăznea să presupună nimic altceva. Ulterior, era posibil ca Brennan să se disculpe: se putea preda autorităţilor de pe Cămin, purtând doar un costum spaţial şi afirmând că Elroy înnebunise. Poate c-ar fi fost adevărat.

tânărul îndreptă laserul spre Cămin şi începu să-l regleze fin. Cunoştea frecvenţa dorită şi punctul… dacă se găsea de partea cuvenită a planetei. Oare ce făcea Brennan acum? Ce putea face? Asta era ceea ce