Eram convins că mi-am atins scopul şi mi-am împăcat mica mea manie. Dar parcă necunoscutul i-a apărut plin de pericole. A devenit gânditor.

  — Lasă, că mă intimidezi… Şi-l speria ideea.

  Nu ştiu, mi-ar fi făcut plăcere să-l transform pe acest demodat prieten, într-o singură zi, ca în filmele americane. Să-l fac să-şi tundă mustaţa, să puie cămăşi care să nu-i mai stea independente de corp, scrobite, ci cu gulere care să-i mângâie gâtul, cravate frumos înnodate, pantofi englezeşti, haine sprintene… Sunt sigur că ar fi plăcut mult femeilor.

  Şi fără îndoială că leafa destul de frumoasă pe care o primea acum i-ar fi permis să cheltuiască două mii de lei, cel mult, pentru îmbrăcăminte.

  — Va să zică modă nu e? Ci numai croitor mare? Mi-a spus, după ce şi-a răsucit o ţigară, dintr-o tabacheră plată de lemn, fapt pe care îl înţelegeam, căci dovedea pe fumătorul de gust, care ştie că e mai bun tutunul din cutie, şi după ce a pus-o cu grijă într-un ţigaret special, cu vată înăuntru.

  — Nu, nici aşa… E modă… Însă priveşte mai curând stofele. Asta e drept… Ţesătura stofelor şi culoarea se schimbă destul de des. Nu numai din progresul natural al chimiei şi ţesăturii, dar şi ca să depărteze frauda… În general, stofele bune au preţ de producţie foarte ridicat, din cauza materialului scump folosit. Din pricina asta, alţi fabricanţi fără scrupule, din cei ce produc şi vând în cantităţi considerabile, imită stofele şi ţesăturile la modă, bune. Totdeauna însă cu o întârziere de doi-trei ani, ba şi mai mult, până îşi lichidează imensele lor stocuri… Observă vitrinele scumpe, să vezi că au mai totdeauna alte culori decât vitrinele bazar. Alte cravate, alţi ciorapi, alte cămăşi, alte stofe… A fost la modă, imediat după război, un poplin gălbui destul de fin. Imediat, după ce au terminat vechile stocuri de zefir, marii fabricanţi au produs depozite întregi de poplin galben, mult mai vulgar însă, făcut cu multă economie, din spirit de speculă… Atunci, poplinul din material bun, produs cu grijă, a căpătat linii şi vărgi. Peste trei ani a fost imitat şi acesta… Acum magazinele de lux fac cămăşile de dejalenă… Peste câţiva ani vom avea şi dejalenă pentru strada Carol. Dacă eşti atent la cravate, observi că – la un interval de trei-patru ani – ţi se oferă la colţul străzii o cravată „la fel” cu aceea pe care ai cumpărat-o de la magazinul de lux, însă de zece ori mai ieftină. La adăpostul culorii şi desenului caută să te înşele la calitate… De aceea producătorii „scumpi” schimbă imediat. De aci, moda ţesăturilor.

  Era trecut de miezul nopţii. Grigoraş Dinicu trecuse de la bucăţi moderne la cântece sentimentale, languroase… Unele mese se goleau, imediat curăţite de chelnerii „eleganţi” ca nişte diplomaţi. Femeile, toate interesante, din pricina îmbrăcăminţii şi a coafurii care le îngăduia să arate şi să sublinieze ce au mai frumos, camuflând restul, mai formau, în boxe ori pe laviţa roşie care era de-a lungul peretelui, sub căderea bogată a luminii, centrul de atenţii calde pentru cei de la masă, sau fermecau strict iluzoriu, în parabole largi, pe cei din restul restaurantului, îl vedeam limpede pe Ladima ameţit de frumuseţea lor, dar fără să izbutesc să-l fac să simtă, deşi era în realitate o problemă de stil, adică aşa cum înţeleg eu, de unitate: cât de grotescă, iar în fapt imposibilă (spre sincera mea părere de rău) ar fi fost alăturarea lui, aşa cum era, de un trup femeiesc, cu grijă şi gust îmbrăcat, ca o floare studiată. În realitate, el, care era împotriva atragerii atenţiei, izbutea să izbească toate privirile, să se izoleze între toţi, prin îmbrăcăminte, în acest salon cu oglinzi multe, prea luminate. Am vrut să-i subliniez asta cu oarecare brutalitate. La masa din fund, spre galantarul casieriţei, era un grup mare de oameni tineri şi alţii mai în vârstă… Între ei era unul, un fel de cazac uriaş, cu barbă albă, scurtă, răzvrătită, cu plete, şuviţe cărunte lipicioase, cu un chimir lat, care atrăgea toate privirile…

  Mi s-a părut că aş putea bate şaua pentru Ladima.

  — Crezi că domnul acela n-ar fi atras mult mai puţin atenţia, îmbrăcat aşa ca să nu difere de cei din jurul lui?… Moda uniformizează… E o lecţie pentru amorul propriu.

  I s-a coborât mustaţa pe colţul gurii de spaimă, m-a privit cu ochii înfundaţi în orbite.

  — Taci… Taci… E marele poet german Däubler, sărbătorit de redactorii unei reviste literare.

  Am îngheţat, cu sentimentul disperat că am comis una dintre cele mai crunte gafe din viaţa mea, şi întâmplarea m-a vindecat definitiv de a mai da asemenea lecţii.

  Şi totuşi Emilia asta nu are dreptate, căci dacă l-ar fi privit cu cât de puţină sinceră simpatie, ar fi trebuit şi sigur că ar fi izbutit ca ea să-l facă să-şi schimbe îmbrăcămintea.

  Arunc mucul de ţigară surâzând şi examinez, întâi eu, biletul pe hârtie cu antetul Veacului.

  Emy, La regizor nu se găseşte rolul. Trebuie scos din nou. Am rugat pe domnişoarele dactilografe. Treci după-masă să-l iei.

  Am reţinut pentru revelion o masă de patru ham la „Enescu” Se mai pot pune la nevoie două scaune… Vreau ca 1928 sa fie început cu frenezie. Acest 1928 vreau să fie anul vieţii mele.

  George.

  Anul morţii lui… Nici o bănuială…

  Aş vrea să nu mai recad în mine însumi, dar biletul acesta singur stârneşte în mine o goană de forme şi lumini. Încerc sa rezist şi n-am punct de sprijin. Revelionul din 1928… Viaţa omului acesta mă târăşte în vremea care s-a scurs, cu propria mea viaţă, cum trage un fluviu apele râului afluent. Nu vorbisem cu doamna T. De un an şi jumătate… Amintirea îmi îngreuiază tristeţea… Las totul şi fumez. Gândul ca venea al doilea revelion pe care nu era să-l facem împreună, mă umplea de o disperare care pătrundea ca un frig… Trotuarele înguste erau pline