ce mă împing în mâna lui. Îşi îmblânzeşte mişcările mâinii, aşa că sunt adusă înapoi, de la limită. Face acest lucru iar şi iar. E atât de frustrant… Oh, te rog, Christian, ţip în gând.

  — Asta îţi este pedeapsa, atât de aproape şi totuşi atât de departe. E drăguţ aşa? îmi şuieră în ureche.

  Eu scâncesc, epuizată, trag de legătură. Sunt neajutorată, pierdută într-o tortură erotică.

  — Te rooog, îl implor şi în sfârşit se milostiveşte de mine.

  — Cum vrei să te fut, Anastasia?

  — Oh…

  Trupul meu începe să tremure. El se opreşte din nou.

  — Te rog.

  — Ce vrei, Anastasia?

  — Pe tine… acum, ţip eu.

  — Să te fut aşa, aşa sau aşa? Variantele sunt nenumărate, îmi ţopteşte el cu buzele aproape lipite de ale mele.

  Îşi retrage mâna şi o întinde spre măsuţa de lângă pat, ca să ia un prezervativ. Îngenunchează între picioarele mele şi, foarte lent, îmi dă jos chiloţii, uitându-se în jos la mine, cu ochi scânteietori. Îşi pune prezervativul. Eu îl privesc fascinată, hipnotizată.

  — Cât de drăguţă e asta? spune în timp ce-şi mângâie membrul.

  — Am vrut să fie o glumă, scâncesc eu.

  Te rog, Christian, fute-mă.

  Ridică din sprâncene în timp ce mâna i se mişcă în susul şi în josul lungimii sale impresionante.

  — O glumă?

  Vocea lui e ameninţător de moale.

  — Da. Te rog, Christian, îl rog eu stăruitor.

  — Acum îţi mai arde de râs?

  — Nu, mă smiorcăi eu.

  Sunt un ghem de nevoi sexuale tensionate. Se uită la mine un moment, evaluându-mi dorinţa, apoi mă înşfacă pe neaşteptate şi mă răsuceşte. Mă ia prin surprindere şi, întrucât am mâinile legate, trebuie să mă sprijin în coate. Îmi împinge genunchii în susul patului, în aşa fel încât posteriorul meu e în aer şi primeşte o palmă zdravănă. Dar n-apuc să reacţionez şi deodată se înfige în mine. Ţip tare – de la palma primită şi de la asaltul brusc, şi-mi dau drumul instantaneu iar şi iar, dezmembrându-mă sub el în timp ce îşi continuă asalturile delicioase asupra mea. Nu se opreşte. Sunt epuizată. Nu mai pot să suport această… iar el îi dă înainte, iar şi iar… apoi simt cum îmi vine din nou… cu siguranţă că nu… nu…

  — Haide, Anastasia, încă o dată, scoate el un geamăt gutural printre dinţii încleştaţi şi, incredibil, trupul meu reacţionează, convulsionându-se în jurul lui şi am din nou un orgasm, strigându-l numele.

  Mă descompun iar în fragmente minuscule, iar Christian rămâne nemişcat, dându-şi drumul în sfârşit, găsindu-şi în tăcere uşurarea. Se prăbuşeşte deasupra mea, gâfâind din greu.

  — Cât de drăguţ a fost asta? mă întreabă printre dinţii strânşi.

  Oh, Doamne.

  Zac întinsă pe pat, gâfâind epuizată, cu ochii închişi, în timp ce el iese încet din mine. Se ridică imediat şi se îmbracă. Când termină, se urcă din nou în pat şi, cu gesturi delicate, îmi desface legătura şi-mi scoate tricoul. Îmi flexez degetele şi îmi frec încheieturile, zâmbind când observ modelul de împletitură al cravatei imprimat în piele. Îmi rearanjez sutienul în timp ce el mă înveleşte cu pilota şi cuvertura. Mă uit la el complet năucită, iar el îmi zâmbeşte condescendent.

  — A fost cu adevărat drăguţ, şoptesc, zâmbind cu reticenţă.

  — Iar ai pronunţat cuvântul ăla.

  — Nu-ţi place?

  — Nu. Nu mi se potriveşte.

  — Oh… ştiu şi eu? Mie mi se pare că are un efect foarte benefic asupra ta.

  — Eu sunt efectul benefic, nu-i aşa? Ai putea să-mi răneşti şi mai mult egoul, domnişoară Steele?

  — Nu cred că e ceva în neregulă cu egoul tău.

  Dar chiar în timp ce spun asta, nu simt convingerea din cuvintele mele – ceva eluziv îmi trece prin minte, un gând fugar, dar, înainte să-l identific, dispare.

  — Aşa crezi?

  Are vocea blândă. Stă întins lângă mine, complet îmbrăcat, rezemat pe o parte, în cot, iar eu n-am pe mine decât sutienul.

  — De ce nu-ţi place să fii atins?

  — Pur şi simplu, nu-mi place. Se întinde şi-mi plasează un sărut delicat pe frunte. Aşadar, acel e-mail a fost ideea ta de glumă.

  Zâmbesc în chip de scuză şi ridic din umeri.

  — Înţeleg. Deci, te mai gândeşti la propunerea mea?

  — La propunerea ta indecentă… da, mă gândesc. Am totuşi nişte obiecţii.

  Pare că răsuflă uşurat.

  — Aş fi dezamăgit dacă n-ai avea.

  — Urma să ţi le trimit prin e-mail, dar m-ai cam întrerupt.

  — Coitus interruptus.

  — Vezi, ştiam eu că există şi la tine undeva, acolo, o fărâmă de simţ al umorului.

  — Doar anumite lucruri sunt amuzante, Anastasia. Am crezut că vei refuza categoric.

  Vocea lui scade în intensitate.

  — Nu ştiu încă. Nu m-am hotărât. O să-mi pui zgardă?

  El ridică din sprâncene.

  — Vad că ţi-ai făcut temele. Nu ştiu, Anastasia. N-am pus niciodată zgardă, nimănui.

  Oh… şi-ar trebui să mă surprindă asta? Ştiu atât de puţine despre scenă… Nu ştiu.

  — Dar ţie, ţi s-a pus zgardă? şoptesc.

  — Da.

  — De către doamna Robinson?

  — Doamna Robinson!

  Râde în hohote, fără reţinere, şi arată atât de tânăr şi lipsit de griji, cu capul lăsat pe spate, cuprins de un râs molipsitor, îi răspund şi eu cu un zâmbet larg.

  — O să-i spun că i-ai zis aşa. O să-i placă la nebunie.

  — Tu tot mai vorbeşti cu ea în mod regulat?

  Nu reuşesc să-mi ascund surprinderea.

  — Da, zice el, pe un ton serios acum.

  Oh… şi o parte din mine devine subit iraţional de geloasă… sunt tulburată de profunzimea sentimentului meu.

  — Înţeleg, spun cu o voce crispată. Deci tu ai pe cineva