— Nu cred că m-am gândit vreodată la asta aşa. Doamna Robinson a făcut parte din acest stil de viaţă. Ţi-am spus, acum îmi este o prietenă bună. Dacă vrei, pot să-ţi fac cunoştinţă cu una dintre fostele mele supuse. Ai putea să discuţi cu ea.

  Ce? Chiar vrea cu tot dinadinsul să mă supere?

  — Asta e ideea ta despre glumă?

  — Nu, Anastasia.

  Clatină din cap uluit.

  — Nu… o să fac asta singură, mulţumesc foarte mult, răspund eu înţepată, trăgându-mi pilota până sub bărbie.

  Se uită lung la mine, surprins, cu o expresie de perplexitate.

  — Anastasia, eu… Nu-şi mai găseşte cuvintele. E o premieră, cred. N-am vrut să te jignesc.

  — Nu mă simt jignită. Sunt îngrozită.

  — Îngrozită.

  — Nu vreau să discut cu vreuna din fostele tale prietene… sclave… supuse… sau cum naiba le zici.

  — Anastasia Steele – eşti geloasă?

  Mă fac stacojie la faţă.

  — Rămâi peste noapte în oraş?

  — Am o întâlnire mâine-dimineaţă la micul dejun, la Heathman. Şi-apoi ţi-am spus, nu dorm cu prietenele, sclavele, supusele, cu nimeni. Ce s-a întâmplat vineri şi sâmbătă a fost o excepţie. N-o să se mai întâmple.

  Sesizez fermitatea din vocea lui moale şi răguşită.

  Îmi ţugui buzele la el.

  — Păi, acum sunt obosită.

  — Ce faci, mă goneşti?

  Ridică din sprâncene, amuzat şi uşor uimit.

  — Da.

  — Eh, asta-i o altă premieră. Se uită la mine gânditor. Deci nu vrei să discuţi nimic acum? Despre contract.

  — Nu, răspund bosumflată.

  — Mamă, ce bătăiţă la popou ţi-aş trage. Te-ai simţi mult mai bine şi tot aşa m-aş simţi şi eu.

  — Nu poţi să spui aşa ceva… N-am semnat încă nimic.

  — Un bărbat are dreptul să viseze, Anastasia.

  Se apleacă peste mine şi-mi apucă bărbia.

  — Miercuri? murmură el şi mă sărută uşor pe buze.

  — Miercuri, accept eu. Te conduc la plecare. Dacă-mi dai voie un minut.

  Mă ridic şi-mi pun tricoul, dându-l la o parte din calea mea. Fără tragere de inimă, se ridică din pat.

  — Te rog să-mi dai pantalonii de trening.

  Îi culege de pe podea şi mi-i dă.

  — Da, domniţă.

  Încearcă fără succes să-şi ascundă zâmbetul.

  Îl privesc cu ochii îngustaţi şi-mi trag pantalonii. Părul îmi stă ca naiba şi ştiu că, după plecarea lui, o să dau ochi cu Inchiziţia Katherine Kavanagh. Iau un elastic pentru păr şi mă duc la uşa dormitorului, deschizând-o ca să văd dacă e Kate pe-acolo. Nu e în living. Mi se pare c-o aud vorbind la telefon în camera ei. Christian mă urmează. În timp ce ne îndreptăm spre ieşire, gândurile şi senzaţiile mi se amplifică şi se atenuează, transformându-se. Nu mai sunt supărată pe el şi mă simt insuportabil de sfioasă. Nu vreau să plece. Pentru prima oară, îmi doresc ca el să fi fost normal – îmi doresc o relaţie normală, care să nu aibă nevoie de un contract de zece pagini, un bici şi carabiniere pe tavanul camerei lui pentru jocuri.

  Îi deschid uşa şi rămân cu privirea în jos. Este pentru prima oară când am făcut sex la mine acasă şi, din acest punct de vedere, cred că a fost nemaipomenit de bine. Dar acum mă simt ca un receptacul – un vas gol care va fi umplut după bunul lui plac. Vocea interioară clatină din cap. Ai vrut să dai fuga la Heathman pentru sex – şi uite că ţi-a fost livrat rapid, la domiciliu. Îşi încrucişează braţele la piept şi bate din picior cu o expresie care parcă spune: „De ce naiba te mai plângi?”. Christian se opreşte în prag şi-mi prinde bărbia între degete, forţându-mi ochii să se uite într-ai lui. Se încruntă uşor.

  — Eşti bine? întreabă el tandru în timp ce cu degetul mare îmi dezmiardă buza de jos.

  — Da, răspund, deşi, la modul cel mai sincer, nu sunt sigură.

  Simt că are loc o schimbare de paradigmă. Ştiu că dacă fac lucrul ăsta cu el, voi suferi. El nu este capabil, interesat sau dispus să-mi ofere mai mult… iar eu vreau mai mult. Mult mai mult. Valul de gelozie pe care l-am simţit doar cu câteva clipe în urmă îmi spune că am pentru el sentimente mai profunde decât recunoscusem faţă de mine însămi.

  — Miercuri, confirmă el şi se apleacă să mă sărute gingaş.

  Ceva se schimbă în timpul sărutului; buzele lui devin mai insistente şi îmi ia faţa în palme. Respiraţia i se accelerează. Începe să mă sărute mai apăsat şi se lipeşte de mine. Îmi pun mâinile pe braţele lui. Vreau să-mi trec degetele prin părul lui, dar mă abţin, pentru că ştiu că n-o să-i placă. Îşi lipeşte fruntea de a mea, cu ochii închişi, şi zice, cu vocea încordată:

  — Anastasia. Ce îmi faci tu mie?

  — Aş putea să te întreb acelaşi lucru, şoptesc.

  Trage adânc aer în piept, mă sărută pe frunte şi pleacă. Calcă apăsat în drum spre maşină şi-şi trece mâna prin păr. Privind în sus când deschide portiera, îmi aruncă un zâmbet care-mi taie respiraţia. Zâmbetul meu de răspuns e slab, pentru că mă simt complet fascinată de el, şi încă o dată îmi aduc aminte de zborul lui Icar prea aproape de Soare. Închid uşa în timp ce el se urcă în maşina sport. Simt o nevoie copleşitoare să plâng. Tristeţea îmi strânge inima ca o gheară. Dau fuga înapoi în dormitor, închid uşa şi mă reazem de ea, încercând să înţeleg ce simt. Nu pot. Alunec pe podea, îmi pun capul în palme şi-mi las lacrimile să curgă.

  Kate bate încetişor la uşă.

  — Ana? şopteşte ea.