— Madeleine, a început Boar, cu tot respectul, avem prea puţine şanse să ne întoarcem în Marea Britanie. După ce mi se vindecă ochiul, am de gând să-mi descarc toate gloanţele în soldaţii germani, asta numai dacă până atunci nu le consum pe iancheul ăsta.

— Dar eşti mult mai de folos ca pilot dacă te lupţi cu Luftwaffe. N’est-ce pas?

— Poate, a spus Boar şi, după ce a băut restul de cafea, s-a uitat spre Madeleine. Condoleanţele mele.

— Merci.

Cuvintele lui Boar l-au luat prin surprindere pe Ollie. Îl credea un nemernic fără pic de suflet. S-a gândit că, poate acum, după ce îl scuturase puţin, ieşise la iveală, fie şi pentru scurt timp, urma de omenie ascunsă sub straturile groase ale vieţii dure în vremuri de război.

Madeleine şi-a dres glasul, apoi i-a strecurat lui Boar ţigara în mână.

Pe când cei doi împărţeau încă o ţigară, Louis s-a dus tropăind spre uşă. Acolo a început să amuşine şi să lovească în duşumea. Madeleine era gata să se ridice, când Ollie i-a pus o mână pe umăr.

— Îi deschid eu, a spus el. Mulţumesc pentru micul dejun.

Madeleine i-a zâmbit.

Ollie abia aştepta să iasă puţin afară. Era limpede că, până se punea pe picioare, urma să-şi petreacă toate zilele în aerul stătut al hrubei şi în fum de tutun. Când a deschis uşa, o pasăre i-a trecut deasupra capului în zbor razant. Ollie s-a lăsat în jos. Louis a guiţat. Locotenentul a ţâşnit în picioare şi a scos pistolul din toc.

Ollie s-a uitat în sus şi a văzut pasărea dând din aripi până la dulap.

— Ce naiba se-ntâmplă? a întrebat Boar cu mâna pe pistol.

— Un porumbel, a spus Madeleine, lăsându-şi mâna pe braţul lui Boar.

Boar a răsuflat uşurat, apoi a vârât pistolul la loc.

— Iancheule, pune în cuşcă pasărea asta afurisită.

La început, Ollie a crezut că nu vede bine. N-are cum să fie Ducesa. Am trimis-o acasă. Am văzut-o zburând într-acolo.

Pasărea a înălţat capul, apoi şi-a înfoiat penele fluorescente.

Ollie a luat-o pe Ducesa de pe dulap. Porumbiţa uguia. Primul lucru pe care l-a remarcat au fost penele ei reci. Apoi a văzut că tubul lipsea.

Capitolul 32 EPPING, ANGLIA

Susan a aruncat o privire de jur împrejurul hulubăriei. Boxe goale. Din cei cinci sute de porumbei paraşutaţi în Franţa se întorseseră numai o sută patru, abia unul din cinci. În zori, mai apăruseră doi. Nici unul dintre ei nu era Ducesa. De ce şi-o fi luat zborul? S-a speriat de gloanţe? În sufletul ei, Susan îşi dorea să fi putut zbura şi ea. Să meargă într-un loc sigur. Undeva unde era mâncare din belşug, şi nu pe cartelă. Un loc fără sirene şi bombe. Dar nu putea să renunţe la Bertie, la porumbei şi la speranţa că Ollie avea să se întoarcă într-o bună zi.

A dus mâna în buzunarul hainei şi a scos bileţelul. Îl citise de nenumărate ori, de fiecare dată cu o strângere de inimă. Acum şi Ollie era o victimă a Operaţiunii Columba, aruncat în luptă ca şi porumbeii ei.

A strecurat bileţelul înapoi în buzunar şi s-a dus să cureţe şi celelalte hulubării, apoi a intrat în casă. Acolo l-a văzut pe Bertie alb la faţă, punând în furcă telefonul.

— Ce s-a întâmplat?

— Ţi-am făcut un ceai, a spus Bertie, ocolind întrebarea.

S-a aşezat la masa din bucătărie şi i-a făcut semn să vină alături de el. De cum s-a aşezat, cuprinsă de nelinişte, Susan a simţit un val de căldură.

— Cine era?

— De la Serviciul pentru porumbei, a răspuns Bertie, împingând spre ea o ceaşcă de ceai. Ordin pentru încă cinci sute de porumbei.

— Când?

— Într-o săptămână.

Susan a scuturat din cap.

— Avem numai trei sute de porumbei antrenaţi.

— Va trebui să pregătim mai mulţi, a oftat Bertie. La nevoie îi folosim şi pe cei care s-au întors.

— N-avem timp.

— N-avem de ales, draga mea.

— Spune-le să sune şi la alte crescătorii.

— Susan, a spus Bertie, au cerut în mod expres porumbeii noştri.

— De ce? a întrebat ea şi a luat ceaşca în mâini, vărsând din ceaiul călduţ.

— Sunt sigur că porumbeii noştri s-au întors cu ceva important; altfel, pur şi simplu cereau păsări de la următoarea crescătorie de pe listă, a spus Bertie zâmbind larg. Se descurcă bine, draga mea. Porumbeii noştri vin cu informaţii al naibii de bune de la francezii care ne dau de ştire despre mişcările de trupe ale lui Hitler.

Susan a încercat să zâmbească, dar pierduse deja atât de mult. Nu asta îşi dorise, ca Operaţiunea Columba să reuşească? Dar nu pe seama lui Ollie. S-a ridicat de pe scaun.

— Unde te duci? a întrebat-o Bertie.

Şi-a pus haina.

— Să pregătesc cinci sute de porumbei.

— Te ajut şi eu, a spus Bertie şi s-a sculat în picioare.

Şchiopătând, s-a dus la uşă ca să-şi ia jacheta din cuier.

Genunchii lui Bertie trosneau atât de tare, că Susan s-a oprit.

— Ar trebui să te odihneşti.

— O să-mi iau vacanţă când îl învingem pe barbarul ăla de führer. Până atunci, o să fiu mai neobosit decât Luftwaffe.

Susan l-a luat de braţ pe bunicul ei şi l-a ajutat să meargă până la hulubării. S-au apucat să pună porumbeii în coşuri ca să-i ducă la zborul de pregătire. Pe când le încărca pe platforma camionetei, l-a văzut pe Bertie apropiindu-se anevoie de unul dintre soldaţi, ieşit din cort ca să fumeze o ţigară.

— Vrei să ne ajuţi? l-a întrebat Bertie.

— Avem ordinele noastre, domnule. Dumneavoastră aveţi altele, a spus soldatul aruncând ţigara pentru a intra în