biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » O Scurta Istorie A Romanilor Povestita Celor Tineri descarcă cărți de dezvoltare personală PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «O Scurta Istorie A Romanilor Povestita Celor Tineri descarcă cărți de dezvoltare personală PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 67 68 69 ... 76
Mergi la pagina:
1919 semnaserăm pacea cu Austria (Bucovina) şi cu Bulgaria (Dobrogea), la Saint-Germain şi, respectiv, la Neuilly (tot în apropierea Parisului).

  Situaţia internă la începuturile României Mari. Reforma agrară.

  Ţara aceasta, dublată ca întindere, cu provincii care nu mai fuseseră împreună în trecut – „Vechiul Regat", Banatul, Transilvania, Crişana, Maramureşul, Bucovina, Basarabia —, cu minorităţi naţionale reprezentând 28 % din populaţie, punea probleme extraordinar de grele.

  Problema minorităţilor, adică a garanţiilor pe care trebuiau să le dea minorităţilor noile state create sau reconstituite, precum Cehoslovacia ori Polonia, sau considerabil mărite, ca România ori viitoarea Iugoslavie, fusese una dintre cele care au prelungit cel mai mult negocierile de la Versailles.

  A urmat dificultatea punerii în practică a angajamentelor luate, problemă care continuă să fie actuală după 80 de ani. Să nu uităm situaţia din 1918: după întregirea ţârii şi către nord şi către vest şi către est, dacă-i adunăm pe toţi minoritarii rămaşi înăuntrul graniţelor ţării, unguri, germani, ucraineni, găgăuzi, bulgari etc., de asemeni dacă adăugăm pe aceia dintre evrei, armeni sau ţigani care doreau să aibă o reprezentare proprie în Parlament, atunci un cetăţean din patru nu era de origine etnică română. Să nu uităm gravitatea acestei probleme cu care s-a găsit deodată confruntată România Mare.

  Reforma agrară se afla în programul Partidului Liberal chiar dinaintea izbucnirii războiului, în plin război, în aprilie 1917, regele Ferdinand, pentru a încuraja pe ostaşii ţărani, făcuse o proclamaţie conform căreia, după ce războiul va fi fost câştigat, se vor împărţi pământurile marilor moşii, aşa încât guvernele postbelice erau absolut obligate să pună în practică reforma făgăduită solemn de însuşi regele ţării. Aici trebuie subliniat că această reformă agrară, începută în 1918 şi încheiată în 1922, este cea mai mare reformă agrară făcută vreodată în lume de un guvern burghez sau, în orice caz, de înşişi proprietarii terenurilor agricole, în toată istoria universală pe care am cercetat-o, am găsit un singur precedent, în China, în veacul al X-lea, dar aici am avut de-a face cu o revoluţie, iar efectele au fost de scurtă durată. Dacă privim istoria Europei, întâlnim, bineînţeles, confiscarea bunurilor în timpul revoluţiei ruse, însă aceasta nu s-a făcut pentru a împroprietări pe ţărani, ci pentru a înfiinţa colhozuri.

  O revoluţie de împărţire a pământului în mod paşnic, cum am făcut-o noi, într-un parlament în care aproape toţi cei care au votat această lege erau proprietari de pământ, este un lucru unic în istorie.

  S-a ajuns deci ca ţara noastră, între cele două războaie, să aibă o distribuţie a proprietăţilor asemănătoare cu cea care exista în Franţa sau în Suedia, adică circa 20% din pământuri să aparţină celor care au peste 50 de hectare, iar restul să aparţină unor proprietari mici sau foarte mici. Se poate reproşa că rezultatele, din punct de vedere economic, n-au fost bune. E drept, n-a fost destul timp pentru a apărea efectele benefice ale reformei; dimpotrivă, primele rezultate au fost proaste: dacă pe marile proprietăţi se putuse cultiva grâu pe suprafeţe întinse, cu munca relativ forţată a ţăranului, România rămânând un mare exportator de cereale, după război am devenit o ţară care abia mai putea exporta. Din punct de vedere cantitativ, producţia a scăzut, în parte şi din cauza lipsei de mijloace a micilor proprietari şi a ignorării tehnologiei agricole moderne. Pe de altă parte, cum eram o naţiune prolifică, loturile de pământ împărţindu-se între copii de la prima generaţie, putem spune că, în preajma celui de-al doilea război mondial, situaţia micilor agricultori nu era prosperă. Trebuie adăugat însă că „la jumătatea drumului", între 1929 şi 1931, s-a produs cea mai mare criză economică mondială înregistrată de la începuturile erei industriale, începută în Statele Unite sub forma unei crize bursiere (provocată, paradoxal! de supraproducţie), s-a propagat vertiginos pe toată planeta – dovadă că de pe atunci economia era mondială. Preţurile agricole, şi la noi, au scăzut brutal la mai puţin de jumătate (copil fiind, am trăit momentul!), astfel încât producătorul nu s-a mai putut ridica peste nevoile sale strict alimentare. Niciuna dintre reformele plănuite de liberali sau de Partidul Naţional-Ţărănesc (realizarea unui sistem de cooperative ţărăneşti sau ajutorarea bancară pentru modernizare) nu s-a putut înjgheba la vreme înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

  Viaţa politică în perioada interbelică. Partide vechi şi noi.

  După primul război mondial au apărut noi partide, iar Partidul Conservator a dispărut din scena politică, în mare parte pentru că regimul liberal al lui Ionel Brătianu a luat acele importante hotărâri – sufragiul universal şi împărţirea pământului —, reforme democratice care schimbau componenţa parlamentului. Partidul Conservator dispare, o parte dintre oamenii săi politici fiind recuperaţi de noul partid averescan, partidul format în jurul mareşalului Averescu, unul dintre eroii noştri în timpul războiului. A intrat în politică pe la sfârşitul războiului şi s-ar putea spune că rămăşiţele Partidului Conservator trec în partidul acesta averescan, care însă n-a izbutit niciodată să aibă un impact important în ţară – n-a guvernat decât arunci când a binevoit Ionel Brătianu să-i lase locul! în primii ani de după război, cei mai puternici sunt liberalii şi averescanii; nu peste mult timp însă, Partidul Naţional transilvănean, condus de Iuliu Maniu, se asociază cu noul Partid Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, din Muntenia. Aşa s-a născut Partidul Naţional-Ţărănesc. „Naţional" semnifica faptul că provenea din Partidul Naţional din Transilvania, care luptase, împotriva ungurilor, pentru emanciparea românilor, iar acum se alia cu un partid ţărănesc care se afla pe eşichierul politic mai la stânga – voia o şi mai radicală reformă agrară, şi în orice caz punea accentul pe aspectele sociale. Această uniune naţional-ţărănistă a devenit încetul cu încetul cel mai mare partid din toată România, întrecând Partidul Liberal. Alternanţa, care înainte de 1914 se făcea între conservatori şi liberali, se va face de-acum între Partidul Liberal şi Partidul-Naţional-Ţărănesc. Iată cum Partidul Liberal devine un fel de partid conservator faţă de Partidul Naţional-Ţărănesc!

  O dramă se întâmplă în 1927, când în acelaşi an mor regele Ferdinand şi Ionel Brătianu, cel mai mare cap

1 ... 67 68 69 ... 76
Mergi la pagina: