fotoliu împreună cu pălăria şi pardesiul, iar cu stânga apucă un ziar mare de pe masă şi se apucă să tropăie din picioare, agitând bastonul şi ziarul, pentru a-l goni pe Gregor îndărăt, în camera lui. Gregor îl imploră în toate felurile, dar nu-i ajută cu nimic: de altfel, rugăminţile lui nici nu fură înţelese; oricât de umil îşi întorcea capul spre tatăl său, acesta tropăia şi mai tare din picioare. Dincolo mama deschise larg o fereastră, în ciuda vremii reci, şi se plecă mult în afară cu faţa îngropată în palme. Un curent de aer puternic se porni între stradă şi casa scării, fluturând perdelele, făcând să foşnească ziarele de pe masă şi legănând prin aer câteva foi care se împrăştiară pe podele. Tatăl îşi hărţuia neînduplecat fiul, şuierând ca un sălbatic. Însă, cum Gregor încă nu era deprins să meargă de-a-ndărătelea, se mişca într-adevăr foarte încet. Dacă ar fi putut să se întoarcă, ar fi ajuns într-o clipită în camera lui, dar se temea să pună la grea încercare răbdarea tatălui prin încetineala întoarcerii şi se simţea ameninţat de bastonul din mâna lui, care-i putea da în orice moment o lovitură mortală pe spate sau în cap. În cele din urmă, Gregor nu mai avu ce face, întrucât era conştient că, mergând de-a-ndărătelea, nu era în stare nici măcar să ţină direcţia: astfel, aruncând într-una priviri speriate spre tatăl său, începu să se întoarcă în loc, cât putea mai repede, dar în realitate foarte încet. Pesemne că tata băgase de seamă buna lui intenţie, întrucât nu-l stânjeni în manevra lui, ci îl dirija, din când în când, de la distanţă, cu vârful bastonului. Dacă măcar ar fi încetat odată cu şuieratul acela insuportabil, din cauza căruia Gregor îşi pierduse capul cu desăvârşire; Gregor se întorsese aproape complet, când, obsedat mereu de şuierat, se zăpăci şi porni să se răsucească îndărăt în partea cealaltă. Apoi, când ajunse, în sfârşit, cu capul în dreptul deschiderii uşii, se vădi că trupul lui era prea lat pentru a putea trece fără dificultăţi. În starea de spirit momentană, tatălui nici nu-i trecu prin minte să deschidă, eventual, şi canatul celălalt pentru a-i face lui Gregor suficient loc de trecere. N-avea decât o singură idee fixă. Aceea de a-l vedea cât mai repede pe Gregor în camera lui. Nici gând să îngăduie preparativele îndelungate care i-ar fi permis lui Gregor să se ridice în sus şi să poată intra în felul acesta pe uşă. Mai degrabă porni o larmă infernală căutând să-şi determine fiul să înainteze, ca şi cum n-ar fi avut în faţă nici un obstacol; ceea ce auzea Gregor în urma lui nu mai părea să fie doar vocea unui singur tată; aşa că nu mai era de glumit şi – fie ce-o fi – porni drept spre uşă. Dar se înţepeni în ea, cu o latură a corpului ridicată în sus şi zgâriată atât de tare, încât vopseaua albă a uşii se acoperi cu petele respingătoare ale lichidului ce mustea din răni; nu se mai putea urni singur din loc, picioruşele de pe o parte se agitau în aer, iar cele de pe partea cealaltă erau strivite dureros sub corp; şi atunci tatăl său îi dădu o lovitură puternică în spate care-i produse o senzaţie de uşurare şi-l făcu să zboare – sângerând abundent – tocmai în mijlocul odăii lui. Uşa fu trântită, în urma lui, cu o lovitură de baston, apoi se făcu, în sfârşit, linişte.

ÎI

Gregor se trezi abia în amurg dintr-un somn greu, asemeni unui leşin. Chiar dacă n-ar fi fost tulburat din somn, tot nu s-ar fi deşteptat mult mai târziu, întrucât se simţea destul de odihnit şi dormise pe săturate; dar i se păru că fusese trezit de zgomotul unor paşi uşori şi al uşii dinspre antreu, pe care cineva o încuiase cu băgare de seamă. Lumina lampadarelor electrice de pe stradă proiecta pete livide, ici-colo, pe tavan şi pe părţile de sus ale mobilelor, dar jos, unde se afla Gregor, era întuneric beznă. Pipăind în jur cu antenele, a căror utilitate ajunse abia acum s-o aprecieze, Gregor se târî încet spre uşă, pentru a vedea ce se întâmplase. Simţi partea stângă a corpului ca o cicatrice lungă, care-l ţinea dureros, şi fu nevoit să şchiopăteze cu adevărat pe cele două rânduri de picioare. De altfel, unul dintre picioruşe – mare mirare că numai unul – fusese rănit grav cu prilejul păţaniilor din cursul dimineţii, şi se târa de parcă era paralizat. Abia când ajunse la uşă îşi dădu seama ce anume îl atrăsese într-acolo; mirosul de mâncare. Găsi pe jos un castronaş plin ochi cu lapte îndulcit, în care pluteau câteva felioare de pâine albă. Îi veni să râdă de bucurie, întrucât foamea îl chinuia acum şi mai tare decât în cursul dimineţii; îşi vârî deci capul, aproape până peste ochi, în lapte îl retrase însă de îndată, dezamăgit, nu numai pentru că nenorocita aceea de rană din partea stingă îl durea când mânca – şi nu putea mânca decât sforăind şi umflându-şi tot trupul – dar pentru că nu-i mai plăcea nici laptele, care fusese totdeauna mâncarea lui preferată şi pe care sora lui i-l pusese acolo, desigur, din acest motiv. Aşa că se depărta cu dezgust de castronaş şi se târî spre mijlocul camerei.

Gregor văzu, prin crăpătura uşii, că în sufragerie fusese aprinsă lampa de gaz aerian; dar, în timp ce altădată, tatăl lui obişnuia, la această oră din zi, să citească cu glas tare ziarul de după-amiază, pentru mama şi, uneori, chiar pentru sora lui, astăzi nu se auzea nimic. Cine ştie, poate că această lectură cu glas tare, despre care-i povestea şi-i scria totdeauna Grete, nu mai făcea parte, în ultima vreme, dintre tabieturile familiei. Pretutindeni în jur domnea liniştea, deşi era sigur că apartamentul nu era gol. «Ce viaţă liniştită a mai dus şi familia noastră», îşi spuse Gregor, privind ţintă înainte, prin întuneric, şi simţindu-se mândru că le putea asigura părinţilor şi surorii sale un asemenea trai,