dură bucată de oțel nu este decât o masă organizată de molecule care se rotesc. Mai mult, electronii dintr-o bucată de oțel au toți aceeași natură – dar se mișcă cu viteze diferite – ca electronii din aur, argint, alamă sau cositor.

Cele o sută de forme de materie fizică par diferite unele de altele și sunt diferite pentru că sunt făcute din diverse combinații de atomi. Electronii din acești atomi sunt întotdeauna aceiași și poartă o sarcină negativă specifică, dar în combinație cu protonii încărcați pozitiv și cu neutronii încărcați neutru formează materii de tipuri diferite.

Cu ajutorul chimiei, materia poate fi divizată până când se ajunge la atomi, care, în sine, sunt imposibil de schimbat. Pentru a ilustra acel modus operandi al chimiei prin care se produc schimbările, în termenii științei moderne: „Adaugă patru electroni (doi pozitivi și doi negativi) unui atom de hidrogen și vei avea elementul numit litiu; scoate din atomul de litiu (compus din trei electroni pozitivi și trei electroni negativi) un electron pozitiv și unul negativ și vei obține un atom de heliu (compus din doi electroni pozitivi și doi negativi)“.

Astfel se poate observa că cele circa optzeci de elemente fizice ale universului diferă între ele doar prin numărul de electroni care le compun atomii și prin numărul și aranjamentul acelor atomi din moleculele fiecărui element.

Pentru a ilustra această afirmație: un atom de mercur conține optzeci de sarcini pozitive (protoni) în nucleul său și optzeci de sarcini periferice negative (electroni). Dacă chimistul ar scoate două dintre sarcinile pozitive, rezultatul instantaneu ar fi metalul cunoscut sub numele de platină. Dacă chimistul ar putea merge cu un pas mai departe și ar scoate un electron negativ („planetar“), atomul de mercur ar pierde atunci doi electroni pozitivi și unul negativ; adică o sarcină pozitivă în total; prin urmare, ar rămâne cu șaptezeci și nouă de sarcini pozitive în nucleu și șaptezeci și nouă de electroni negativi periferici, devenind astfel aur!

Formula prin care această schimbare la nivelul electronilor s-ar putea produce a reprezentat obiectul cercetărilor asidue ale alchimiștilor de-a lungul secolelor și constituie obiectul căutărilor asidue ale chimiștilor de azi.

Orice chimist știe că nenumărate substanțe sintetice pot fi alcătuite din doar patru tipuri de atomi – hidrogen, oxigen, azot și carbon.

Electronul este particula universală cu care natura con­struiește orice formă de materie, de la grăuntele de nisip la cea mai mare stea care plutește prin spațiu. Electronul este cărămida naturii, cu ajutorul căreia ea construiește un stejar sau un pin, o stâncă de calcar sau de granit, un șoarece sau un elefant.

Unii dintre cei mai înzestrați gânditori au ajuns la concluzia că Pământul pe care trăim și fiecare particulă materială a acestuia au început cu doi atomi care s-au lipit unul de celălalt și timp de sute de milioane de ani, cât au zburat prin spațiu, au tot acumulat alți atomi în jurul lor, până când, puțin câte puțin, s-a format Pământul. Acest lucru, spun ei, explică existența diverselor substanțe din straturile Pământului, de pildă cărbunele, zăcămintele de fier, de aur și de argint, de cupru etc.

Ei au considerat că, plutind prin spațiu, Pământul s-a intersectat cu diferiți nori de materie, pe care a atras-o rapid cu ajutorul proprietăților sale magnetice. Multe dintre elementele observabile la suprafața Pământului susțin această teorie, deși s-ar putea să nu fie suficiente dovezi pentru a o valida.

Ne-am referit la aceste fapte privitoare la cele mai mici particule analizabile de materie pentru că este un punct de pornire de la care vom începe să definim modurile în care se pot dezvolta și aplica legile puterii.

S-a observat că toată materia este într-o continuă mișcare și vibrație; că moleculele sunt făcute din particule care se mișcă rapid, numite atomi, care, la rândul lor, sunt făcute din particule care se mișcă rapid, numite electroni.

Principiul vibrației materiei

În fiecare particulă de materie există o forță invizibilă care face ca atomii să se învârtă unul în jurul celuilalt cu o viteză incredibilă. Această forță a fost numită vibrație. Unii cercetători cred că viteza cu care această forță (pe care o poți numi cum vrei) mișcă lucrurile determină natura obiectelor fizice din univers.

O rată a vibrației produce ceea ce cunoaștem drept sunet. Urechea umană nu poate detecta decât sunetele care sunt produse de vibrații cuprinse între treizeci și două și treizeci și opt de mii pe secundă.

Când rata vibrațiilor pe secundă crește peste limita a ceea ce numim sunet, vibrațiile încep să se manifeste sub formă de căldură. Căldura începe de la aproximativ un milion și jumătate de vibrații pe secundă.

La un nivel și mai ridicat, vibrațiile încep să devină lumină. Trei milioane de vibrații pe secundă creează lumină violet. Când trec de această valoare, vibrațiile produc raze ultraviolete (invizibile ochiului liber) și alte radiații invizibile.

Când cresc și mai mult, la un nivel pe care nimeni nu-l cunoaște încă, vibrațiile creează puterea gândului uman.

Autorul acestei cărți crede că vibrațiile din care se nasc toate formele cunoscute de energie sunt universale în natură; că partea „fluidă“ din sunet este similară cu cea „fluidă“ din lumină, diferența propriu-zisă dintre sunet și lumină constând în rata diferită a vibrației; de asemenea, că partea „fluidă“ a gândului este perfect identică cu cea din sunet, căldură și lumină, singura diferență constând în rata vibrațiilor pe secundă.

Așa cum există doar o formă de materie fizică, din care sunt compuse Pământul și toate celelalte planete, soarele și stelele – electronul –, tot așa există și o singură formă de energie „fluidă“, care face ca toată materia să rămână într-o continuă mișcare rapidă.

Aer și atmosferă

Aerul este o substanță care, în principal, hrănește toate animalele și plantele cu oxigen și azot, fără de care nici unele dintre ele n-ar exista. Azotul este una dintre principalele necesități ale vieții plantelor, iar oxigenul una dintre condițiile principale ale vieții animale. În jurul vârfurilor celor mai înalți dintre munți