aerul se rarefiază, pentru că la acea înălțime nu mai conține decât foarte puțin azot, și de aceea copacii sunt mai mici la acea altitudine, iar de la o anumită înălțime încolo plantele nici nu mai cresc. Pe de altă parte, la înălțimi foarte mari, aerul e compus în mare parte din oxigen, iar acesta este motivul principal pentru care pacienții bolnavi de tuberculoză sunt trimiși la sanatorii aflate la mare altitudine.

Dar ce legătură au toate aceste informații științifice cu noi și cu scopurile noastre? Vei vedea în curând că ele sunt însăși fundația acestei filosofii a succesului care va face posibilă atingerea oricărui țel.

Nu te descuraja dacă toate aceste date de laborator nu sunt tocmai o lectură antrenantă. Dacă ești în mod serios interesat să afli care sunt puterile pe care le ai la dispoziție și cum le poți organiza și aplica, trebuie să combini hotărârea, perseverența și dorința bine definită de a aduna și organiza asemenea cunoștințe.

Mintea umană este o stație de emisie-recepție

Alexander Graham Bell a fost, desigur, una dintre autoritățile mondiale în ceea ce privește subiectul vibrației, care este baza puterii mentale și a gândului. Următoarele lucruri sunt la fel de adevărate și relevante astăzi pe cât erau pe vremea când au fost scrise de inventatorul telefonului.

„Să presupunem că ai avea puterea de a face o tijă de fier să vibreze la frecvența dorită într-o cameră întunecată. La început, când vibrează încet, mișcarea sa va fi perceptibilă doar prin simțul tactil. În momentul în care vibrația crește, tija va scoate un sunet slab, apelând astfel la două simțuri. La treizeci și două de mii de vibrații pe secundă sunetul va fi puternic și strident; dar la patruzeci de mii de vibrații pe secundă va deveni silențios, iar mișcările tijei nu vor mai putea fi percepute prin atingere. Mișcările nu vor mai putea fi percepute prin nici un simț uman obișnuit.

Din acest punct până la un milion și jumătate de vibrații pe secundă nu am mai putea percepe efectele vibrațiilor. După atingerea acestui nivel, mișcarea este indicată la început de simțul temperaturii, iar apoi, când tija devine roșie din cauza căldurii emanate, mișcarea se va putea percepe cu ajutorul simțului văzului. La trei milioane de vibrații va produce o lumină violet. Dincolo de acest nivel, va produce raze ultraviolete și alte radiații invizibile, dintre care unele pot fi percepute cu ajutorul instrumentelor și folosite în diverse scopuri.

Mi-a venit astfel ideea că avem, probabil, foarte mult de învățat despre efectul acestor vibrații în acel mare interval în care simțurile umane comune sunt incapabile să audă, să vadă sau să simtă mișcarea. Puterea de a trimite mesaje fără fir prin intermediul vibrațiilor din eter se află în acel interval, dar intervalul este atât de mare încât se pare că în el se petrec mult mai multe lucruri. Trebuie inventate mașini care să țină loc de simțuri noi, așa cum fac instrumentele transmisiei fără fir.

Se poate spune, când vine vorba despre acest uriaș interval, că nu există multe alte forme de vibrație care să ne poată da rezultate la fel de minunate, sau poate chiar mai minunate, decât undele radio? Consider că în acest interval se află vibrațiile despre care presupunem că sunt emise de creierele noastre și de celulele nervoase atunci când gândim. Dar s-ar putea ca ele să aibă o frecvență și mai mare decât cele care produc razele ultraviolete.“

(Nota autorului: Această ultimă frază sugerează teoria sus­ținută de autorul acestei cărți.)

De la creier la creier

„Avem nevoie de un fir pentru a transmite aceste vibrații? Oare nu ar putea să treacă prin eter în lipsa unui fir, așa cum fac undele radio? Cum vor fi percepute de receptor? Va auzi acesta o serie de semnale sau va constata că gândurile altcuiva i-au intrat în creier? Putem să ne lăsăm pradă speculațiilor bazate pe ceea ce știm despre undele radio, care, așa cum am spus, sunt singurele pe care le putem identifica dintr-o vastă serie de vibrații ce teoretic există. Dacă undele gândului sunt similare undelor radio, atunci ele sunt probabil emise de creier și plutesc la infinit în jurul lumii și al universului. Corpul și craniul și alte obstacole solide nu formează piedici în calea lor, pentru că ele trec prin eterul care înconjoară moleculele oricărei substanțe, indiferent cât ar fi de densă sau de solidă.

Mă întrebi dacă n-ar exista o constantă interferență și confuzie în cazul în care gândurile altor oameni ar pluti prin creierele noastre și ar instala în ele gânduri care nu provin din propriul creier? De unde știi că gândurile altor oameni nu interferează cu ale tale chiar acum? Am observat un mare număr de fenomene de perturbări mentale pe care n-am putut niciodată să le explic. De exemplu, inspirația sau descurajarea pe care o simte o persoană care se adresează unei audiențe. Am trecut prin asta de multe ori în viața mea și n-am fost niciodată în stare să definesc exact cauzele fizice ale acestei stări.

După părerea mea, multe dintre descoperirile științifice recente indică faptul că într-o zi, probabil nu foarte îndepărtată, oamenii își vor citi unii altora gândurile, iar gândurile vor fi transmise direct de la creier la creier, fără intervenția vorbirii, a scrisului sau a altor forme de comunicare cunoscute în prezent. E profitabil să pui ideile în practică, dar are o oarecare importanță dacă ideile au fost create de tine sau de altcineva.

Nu e de neconceput un viitor în care vom vedea fără să ne folosim ochii, vom auzi fără să ne folosim urechile și vom vorbi fără să folosim limba.

Pe scurt, ipoteza că creierul uman poate comunica direct cu un alt creier se bazează pe teoria că gândul sau forța vitală este o formă de perturbație electrică și că poate fi captată prin inducție și transmisă la distanță fie printr-un fir, fie pur și simplu prin eterul care înconjoară toată materia, ca în