criză care îi afecta pe toţi şi înţelegând necesitatea unei acţiuni comune, băieţii s-au organizat eficient şi în bună înţelegere pentru a identifica şi rezolva problema înainte de sfârşitul zilei. Într-o altă circumstanţă care cerea cooperare, participanţii la tabără au fost informaţi că era disponibil spre a fi închiriat un film pe care voiau să-l vadă, dar conducerea taberei nu-şi permitea să plătească chiria. Conştienţi că singura soluţie era să-şi pună în comun resursele, băieţii au strâns bani şi au închiriat filmul petrecând o seară deosebit de plăcută distrându-se împreună.

  Consecinţele, deşi nu au apărut instantaneu, au fost izbitoare. Eforturile conjugate spre realizarea unor scopuri comune au creat o punte solidă peste prăpastia de ranchiună dintre grupuri. N-a trecut mult şi atacurile verbale au dispărut, înghionteala la cozi s-a sfârşit şi băieţii au început să se amestece în sala de mese.

  Mai mult decât atât, atunci când li s-a cerut să-şi numească cei mai buni prieteni, un număr semnificativ de băieţi şi-au schimbat preferinţele de la o listă anterioară cuprinzând exclusiv colegi de grup la o listă care includea şi băieţi din celălalt grup. Câţiva chiar au mulţumit cercetătorilor pentru ocazia de a-şi alege din nou prietenii deoarece realizaseră ca şi-au schimbat părerile faţă de perioada de început.

  Într-un episod relevant, băieţii se întorceau într-un singur autobuz de la un foc de tabără – ceea ce ar fi produs haos mai înainte – dar acum chiar ei ceruseră asta în mod special. Atunci când autobuzul a oprit la un chioşc cu răcoritoare, băieţii dintr-un grup rămăseseră cu cinci dolari şi au hotărât să-i trateze cu băuturi răcoritoare pe cei care mai înainte le fuseseră adversari înverşunaţi!

  Putem detecta fundamentul acestei răsturnări surprinzătoare în acele situaţii în care băieţii au trebuit să se considere aliaţi în loc de opozanţi. Procedeul crucial a constat în impunerea de către cercetători a unor scopuri comune pentru ambele grupuri.

  Tocmai cooperarea necesară pentru a realiza aceste scopuri a permis, în final, ca membrii grupurilor rivale să se considere unii pe alţii nişte colegi rezonabili, ajutoare de nădejde şi prieteni. Iar atunci când eforturile comune au condus la succes, a devenit deosebit de dificilă păstrarea sentimentelor de ostilitate faţă de cei care au fost colegi de echipă pe drumul către succes.78

  Înapoi la şcoală. În haosul tensiunilor rasiale care au urmat desegregaţiei şcolilor, unii psihologi specializaţi în domeniul educaţiei au început să-şi dea seama de importanţa constatărilor lui Sherif pentru educaţia şcolară. Dacă procesul de învăţare putea fi modificat pentru a include măcar ocazional cooperarea interetnică spre un succes comun, poate că prieteniile între membrii grupurilor ar avea un mediu în care să se dezvolte. Deşi proiecte asemănătoare erau în desfăşurare în diverse state americane, o abordare deosebit de interesantă în această direcţie – numită „clasa-puzzle” – a fost elaborată de Elliot Aronson şi colegii săi din Texas şi California.

  Esenţa acestei abordări a procesului de învăţare constă în a cere elevilor să lucreze împreuna pentru a-şi însuşi materialul pentru un viitor examen.

  Acest lucru este realizat prin formarea unor echipe de elevi şi fiecare dintre ei primeşte doar o parte din informaţia – o piesă din puzzle – necesară spre a trece examenul. În cadrul acestui sistem elevii trebuie să se ajute şi să se înveţe unii pe alţii. Fiecare are nevoie de toţi ceilalţi pentru a se descurca bine. La fel ca şi băieţii din tabăra lui Sherif, care primeau sarcini ce puteau fi realizate cu succes numai dacă lucrau împreună, elevii din experimentul lui Aronson au devenit aliaţi în loc să devină inamici.

  Atunci când a fost încercată în clase mixte din punct de vedere etnic, această abordare a generat rezultate impresionante. Studiile au arătat că, în comparaţie cu alte clase din aceeaşi şcoala care foloseau metoda tradiţională concurenţială, învăţarea bazată pe colaborare stimula semnificativ relaţiile de prietenie şi conducea la reducerea problemelor între grupurile etnice.

  În afară de această reducere vitală a ostilităţii, mai existau şi alte avantaje: creşterea stimei faţă de sine, a simpatiei faţă de şcoală şi note mai bune pentru elevii minoritari. Elevii albi obţineau şi ei beneficii: a sporit stima lor faţa de sine şi simpatia faţă de şcoală, iar performanţele şcolare au fost cel puţin la nivelul elevilor albi din clasele tradiţionale. Realizări ca acestea necesită explicaţii mai detaliate. Ce se întâmplă, mai exact, în clasele-puzzle pentru a produce efecte la care nu mai speram de mult a fi posibile în şcolile publice? Un studiu de caz furnizat de Aronson ne ajută să înţelegem lucrurile mai bine.

  Studiul se referă la experienţa lui Carlos, un băiat american de origine mexicană, care a făcut parte pentru prima dată dintr-o clasă-puzzle. Sarcina lui Carlos era să înveţe şi apoi să transmită echipei sale informaţii despre anii maturităţii lui Joseph Pulitzer. Toţi membri echipei urmau să participe curând la un examen despre viaţa faimosului jurnalist. Aronson ne povesteşte ce s-a întâmplat:

  Carlos nu vorbea foarte bine engleza, care era a doua sa limbă şi, deoarece fusese adeseori ridiculizat în trecut când se ridica să vorbească, el a învăţat de-a lungul anilor să rămână tăcut în timpul orelor de clasă. Am putea spune chiar că profesoara de engleză şi Carlos participau la o conspiraţie a tăcerii. Carlos se pierdea în anonimat, acoperit de zarva activităţilor din clasă şi nu mai era stânjenit de nevoia de a bâlbâi un răspuns; iar profesoara, la rândul ei, nu-I solicita. Probabil că decizia ei a avut motive bine întemeiate: nu voia să-l umilească sau să-i privească pe alţi copii cum făceau haz de el. Dar, ignorându-l pe Carlos, profesoara l-a condamnat la neştiinţă. Atitudinea ei însemna că nu merita să se ocupe de el; cel puţin acesta a fost mesajul pe care I-au receptat ceilalţi copii.

  Dacă profesoara nu-l solicita pe Carlos, probabil că el era prea prost. Este probabil că şi Carlos ajunsese la aceeaşi concluzie.

  Fireşte, Carlos nu se simţea tocmai bine cu noul sistem care îi cerea să