adunau rezervoarele goale aruncate de inamici. Ca de obicei, eu am adunat oameni. Eram obosită. Şi anul nu trecuse nici pe jumătate. Vizitatorul

O nouă minge fusese găsită pentru meciurile de fotbal de pe strada Himmel. Asta era o veste bună. Vestea oarecum neliniştitoare era că o divizie a partidului nazist se îndrepta către ei.

Ajunseseră tocmai până în Molching, stradă după stradă, casă după casă şi acum erau la magazinul lui Frau Diller, fumând repede o ţigară înainte să continue cu ceea ce aveau de făcut.

Existau câteva adăposturi antiaeriene în Molching, dar, după bombardamentul din Köln, s-a luat curând hotărârea că ar fi utile câteva în plus. NSDAP inspecta fiecare casă în parte pentru a vedea dacă pivniţele se pretează pentru adăposturi.

De departe, copiii urmăreau ce se întâmplă.

Vedeau fumul înălţându-se deasupra haitei membrilor de partid.

Liesel abia ieşise şi se apropiase de Rudy şi Tommy. Harald Mollenhauer tocmai recuperase mingea.

– Ce se petrece aici?

Rudy îşi băgă mâinile în buzunar.

– Partidul. Cercetă cât de departe înaintase prietenul lui cu mingea în faţa gardului din faţă a lui Frau Holtzapfel. Verifică toate casele şi blocurile de apartamente.

Lui Liesel i se uscă gura instantaneu.

– Pentru ce?

– Nu ştii nimic? Spune-i, Tommy!

Tommy era perplex.

– Ei bine, nici eu nu ştiu.

– Sunteţi ceva de speriat, amândoi. Au nevoie de mai multe adăposturi antiaeriene.

– Ce… pivniţe?

– Nu, mansarde! Sigur că pivniţe. Doamne, Liesel, chiar eşti grea de cap, nu-i aşa?

Mingea ajunse înapoi.

– Rudy!

O jucă pe loc, dar Liesel nu se clinti. Cum putea să intre înapoi fără să trezească prea multe bănuieli? Fumul de la Frau Diller’s se risipea şi micul grup de bărbaţi începu să se disperseze. Panică provocată în acel mod îngrozitor. Gât şi gură. Aerul deveni nisip. „Gândeşte-te, îşi zise în sinea ei. Haide, Liesel, gândeşte-te, gândeşte-te!”

Rudy dădu gol.

Glasuri îndepărtate îl felicitau.

„Gândeşte-te, Liesel…”

Gata!

„Asta e, se decise ea, dar trebuie să o pun în practică.”

În timp ce naziştii înaintau pe stradă vopsind literele LSR pe unele uşi, mingea fu pasată prin aer spre unul dintre puştii mai mari, Klaus Behrig.

LSR Luftschutzraum:adăpost antiaerian.

Băiatul se întoarse cu mingea chiar în momentul în care Liesel ajunse şi se ciocniră cu o asemenea forţă, încât jocul s-a oprit automat. În timp ce mingea se rostogolea aiurea, jucătorii veniră în goană spre ei. Liesel îşi ţinea cu o mână genunchiul julit şi cu cealaltă capul. Klaus Behrig se ţinea doar de fluierul piciorului, strâmbându-se şi înjurând.

– Unde-i? scuipă el. O s-o omor!

Nu va avea loc nicio crimă.

Ci mai rău.

Un membru de partid amabil văzuse incidentul şi fugi grijuliu spre grup.

– Ce s-a întâmplat? întrebă el.

– Ei bine, e nebună.

Klaus arătă către Liesel, ceea ce-l făcu pe bărbat să o ajute să se ridice. Fata îi percepu respiraţia mirosind a tutun ca pe o movilă de nisip în faţa ei.

– Nu cred că mai eşti în stare să joci, fata mea, spuse el. Unde locuieşti?

– Sunt în regulă, răspunse ea. Serios, pot să mă descurc singură. „Doar lasă-mă în pace, lasă-mă în pace!”

Atunci a intervenit Rudy, ca de obicei. De ce nu putea să-şi vadă de treabă măcar o dată?

– Serios, zise Liesel. Vezi-ţi de joc, Rudy! Pot să mă descurc.

– Nu, nu.

Nu putea fi convins. Încăpăţânat mai era!

– O să dureze doar un minut sau două, zise el.

Din nou, trebuia să se gândească şi din nou avu o idee. Deşi Rudy o sprijinea, se prefăcu că nu se poate ţine pe picioare şi căzu încă o dată, intenţionat, la pământ, pe spate.

– Papa al meu, rosti. Cerul, a observat ea, era peste măsură de albastru. Nici măcar o urmă de nori. Ai putea să-l chemi, Rudy?

– Stai aici! S-a răsucit spre dreapta şi a strigat: Tommy, stai cu ochii pe ea, da? Nu o lăsa să se mişte.

Tommy intră în acţiune.

– O să fiu cu ochii pe ea, Rudy!

Rămase lângă ea, strâmbându-se din pricina ticurilor şi încercând să nu zâmbească, iar Liesel era atentă la nazist.

Un minut mai târziu, calm, Hans Hubermann se aplecă spre ea.

– Bună, papa.

Un zâmbet dezamăgit îi dansă pe buze.

– Mă întrebam când se va întâmpla asta.

A ridicat-o şi a ajutat-o să meargă până acasă. Meciul a continuat în timp ce naziştii ajunseseră deja la uşa unei locuinţe câteva case mai sus. Nimeni nu a răspuns. Rudy a strigat din nou:

– Aveţi nevoie de ajutor, Herr Hubermann?

– Nu, nu, dumneata joacă în continuare, Herr Steiner!

Herr Steiner. Trebuie să-l adoraţi pe papa al lui Liesel.

 

Odată ajunşi înăuntru, Liesel l-a informat despre ce se petrecea. A încercat să găsească o cale de mijloc între tăcere şi disperare.

– Papa.

– Nu vorbi.

– Partidul, şopti ea.

Papa se opri. Se lupta cu impulsul de a deschide uşa şi a se uita în stradă.

– Verifică pivniţele ca să facă adăposturi.

O aşeză jos.

– Deşteaptă fată, spuse şi apoi o chemă pe Rosa.

 

Aveau un minut să inventeze un plan. O învălmăşeală de gânduri.

– O să-l ducem pur şi simplu în camera lui Liesel, a fost sugestia mamei. Sub pat.

– Asta-i tot? Dacă se hotărăsc să caute şi-n camerele noastre?

– Ai un plan mai bun?

Rectificare: nu aveau un minut.

Ca un ciocan, în uşa din strada Himmel numărul 33 se auziră şapte bătăi şi era prea târziu ca să mai fie cineva mutat undeva.

Vocea.

– Deschideţi!

Inimile le băteau puternic, întrecându-se între ele, într-un ritm nebunesc. Liesel încerca să o potolească pe a ei, care i se ridicase în gât. Gustul inimii nu era prea plăcut.

Rosa şopti:

– Doamne, Isuse…

De data aceasta, papa a fost cel care se ridică la înălţimea situaţiei. Se grăbi către uşa pivniţei şi aruncă înăuntru un avertisment. Când se întoarse, vorbi repede şi clar:

– Uitaţi ce e, nu-i timp de scamatorii. Am putea să-l distragem într-o sută de feluri diferite, dar nu există decât o soluţie. Aruncă o privire spre uşă şi concluzionă: Nu facem nimic!

Nu acesta era răspunsul dorit de Rosa. Ochii ei se lărgiră.

– Nimic? Eşti nebun?

Bătăile se auziră din nou.

Papa era ferm.

– Nimic! Nici nu mergem acolo, jos – nu avem nicio grijă pe lume.

Totul parcă se petrecea cu încetinitorul.

Rosa acceptă.

Crispată de nelinişte, ea clătină din cap şi se duse să răspundă la uşă.

– Liesel.

Glasul lui papa o tăia în felii.

– Doar rămâi calmă, verstehst?

– Da, papa.

Încercă să se concentreze asupra piciorului