un perete al biroului atârna o hartă a Statelor Unite ale Americii. Pe ceilalți pereți erau bilețele cu notițe, fragmente din ziare, fotografii și altele. Descoperi o fotografie a lui Roosevelt, fotografii ale unor instalații portuare distruse, câteva diagrame schițate de mână, pe care se întindea lin o linie verde pe o axă temporală. Helene știa că așa erau reprezentate cursurile acțiunilor, dar deasupra acestei linii scria „Încuviințare”.

Lettke îi remarcă privirea și zise:

— Este proiectul la care lucrez. Încercăm să convingem lumea că Roosevelt a ademenit-o prin minciuni în războiul cu noi și cu Japonia. Anul trecut, în toamnă, optzeci la sută dintre americani erau împotriva participării la război, dar atacul de la Pearl Harbor a făcut ca starea de spirit să se schimbe.

— Înțeleg, răspunse Helene, care nu era sigură dacă chiar voia să știe totul.

— Punctul central al propagandei noastre este afirmația că Roosevelt a știut de planul de atac al japonezilor, dar intenționat nu și-a informat flota, continuă Lettke, bătând cu degetul pe o hartă pe care erau tot felul de săgeți și simboluri ca acelea folosite de militari la reprezentarea bătăliilor. Voia ca acest atac să aibă loc, pentru a-i justifica dorita intrare a Americii în război. Din fericire există o mulțime de indicii care se pot interpreta în sensul acestei teorii. Se prea poate ca ele să fie adevărate. Interesul nostru este ca în SUA să fie creată o atmosferă antirăzboi și pentru încheierea păcii cu Reichul german.

— Înțeleg, repetă Helene. Și eu ce…?

— Nimic legat de asta, răspunse Lettke. Problema noastră este inversă. Noi trebuie să oprim pe cineva care împrăștie zvonuri defetiste în Germania.

El arătă spre un scaun liber aflat în fața biroului și o invită să ia loc.

Ea se așeză și îi urmări explicațiile. Era vorba despre un număr mare de manifeste trimise sub formă de scrisori, probabil de către mai multe persoane. Trebuia să descopere aceste persoane cu mijloacele pe care le avea la dispoziție Agenția Națională de Securitate.

— Localizarea geografică a cutiilor poștale în sectoarele poștale nu este o problemă, avem date ale poștei Reichului, îi spuse Helene.

— Bun, aprobă el. Dar o listă cu toate persoanele care pe 27 iunie s-au aflat în apropierea acestor cutii poștale?

— Vă pot prezenta acum doar o listă a numerelor de telefon ale acestora, răspunse Helene. Nu este nicio problemă. Pot adapta programele să facă asemenea căutări.

— Deci mai rămâne problema alegerii din liste a persoanelor care au legătură unele cu altele. Herr Adamek era de părere că dumneavoastră ați mai fi făcut ceva asemănător – interogarea registrelor de evidența populației, interogarea listelor cu angajați și așa mai departe, pentru a descoperi cine cu cine este înrudit, vecin sau cunoscut.

— Da, răspunse Helene. Dar atunci era vorba despre oameni care au folosit pe Forumul german expresii dușmănoase la adresa statului. Acum problema s-ar putea rezolva mult mai simplu și mai elegant.

— Cum anume?

— Eu aș urmări mișcarea tuturor telefoanelor în trecut și aș vedea care s-au aflat o dată sau de mai multe ori în același loc. Acestea ar trebui să fie telefoanele unor persoane care se cunosc.

Ochii lui Lettke se măriră, albastrul lor radiind.

— Se poate asta?

— Da, evident.

Deja examina în minte opisul programelor pe care le-ar putea accesa cel mai ușor pentru a face asta.

— Cred că da, doar că va dura ceva.

— Când ați putea avea un rezultat?

Aceasta era problema cea mai arzătoare. Și cu siguranță și cea mai importantă. Helene calculă în gând cât îi lua, mai adăugă pentru siguranță o treime din timpul de care considera că are nevoie, apoi spuse:

— Dacă totul merge bine, în această seară.

— Atunci apucați-vă de treabă.

•••

În drum spre birou – programatoarele nu stăteau în aceeași aripă a clădirii cu analiștii – se gândi încă o dată la toate acestea în liniște și o mai făcu și în fața computerului ei. Apoi se apucă să lucreze. Stabilirea coordonatelor cutiilor poștale îi luă câteva minute. Rezolvă rapid și filtrarea tuturor telefoanelor aflate în data de 27 iunie 1942 în imediata apropiere a acestora. Îi rămânea doar să urmărească rezultatele.

Interesantă problemă. Dar nu prea îi convenea că i se repartizase ei. Putea dura destul de mult și ea intenționase ca astăzi să își termine treaba cât putea de repede, să sară pe bicicletă, să pedaleze până la gospodăria soților Aschenbrenner și să se refugieze din nou în brațele lui Arthur.

Pe de altă parte, chiar era bine dacă făcea o mică pauză. Se gândea la minunatele ore petrecute ieri-seară cu Arthur. Deși mai în vârstă decât ea, el era la fel de neexperimentat. Ceea ce i se părea surprinzător. Ea crezuse că toți soldații dădeau fuga la bordeluri imediat ce puteau. Dar Arthur luase decizia de a nu se coborî într-atât încât să aibă primele experiențe sexuale cu o prostituată plătită.

Helenei i se părea minunat că era prima lui femeie și că el era fascinat de sânii ei. Se pierdea atât de tare la atingerea lui, încât se întreba foarte serios dacă se va mai putea stăpâni mult timp.

Deci așa cum își zisese: era poate bine că astăzi lua o mică pauză.

Își alungă dulcile amintiri și se concentră asupra valorilor procentuale de pe ecran. Dar tresări. Ceva nu era în regulă. Era de suficient timp aici pentru a-și da seama cât de rapidă era o interogare. Acestea mergeau prea încet.

Deschise o nouă aplicație, cu același rezultat. După scurt timp înțelese că problema era la un anumit depozit de date, care producea întârzieri. Puse mâna pe telefon și formă un număr de la serviciul tehnic.

— Mayer, serviciul tehnic, răspunse o voce morocănoasă de bărbat.

— Helene Bodenkamp, grupul 3. Vreau să comunic o observație.

— Care ar fi aceea?

În fundal se auzi un foșnet, evident interlocutorul căuta ceva de scris.

— Este o problemă cu depozitul de date 163. Interogarea tabelelor memorate acolo durează de patru ori mai mult decât este normal.

— 163? Bărbatul frunzări niște liste. Da, se știe. Este defect axul motor central.