„… Fii calm, Krivoșein. Fii calm. Altfel ajungi la isterie și, totuși, tu trebuie să muncești… Nu e încă totul pierdut… Nu ești o canalie chiar atât de mare, încât să te ia dracu imediat.

Aș putea să mă privesc și într-o lumină mai favorabilă: Eu n-am folosit această descoperire ca să obțin un succes personal și n-am s-o fac nici de acum încolo. Am muncit din plin, n-am tras chiulul. Acum cunosc bine miezul problemei, esența lucrurilor. Așa că nu sunt mai rău decât alții. Am greșit. Dar cine nu greșește?

Da, dar, în munca noastră, nu poți judeca după principiul: sunt mai rău, sau sunt mai bun decât alții. Alții se ocupă de cercetarea cristalelor, de colaborarea mașinilor. Ei își cunosc bine munca și asta e de ajuns. Trăsăturile negative ale caracterului lor le fac viața amară numai lor, apoi tovarășilor de muncă din laborator și rudelor apropiate. În ce mă privește e cu totul altceva. Pentru a-l face pe Om, nu e de ajuns să știi, nu e de ajuns să ai experiență de cercetător, să „răsucești cu pricepere manivelele”. Trebuie să fii tu însuți Om. Nu se pune problema de a fi mai bun sau mai rău decât alții, ci trebuie să fii, cu adevărat, un caracter neînfricat și fără pată.

Aș vrea și eu să fiu așa, numai că nu știu cum. Nu posed o asemenea informație…

Înseamnă că munca pe care mi-am asumat-o e peste puterile mele?”

„8 octombrie. În parcul nostru domnește toamna, cu nuanțe galbene și roșii, iar eu nu pot lucra. Parcul e plin de frunze veștede. Chiar o ploaie, cât de mică, face zgomot când cade pe covorul de frunze, și în văzduh se răspândește mirosul ca de cafea al putregaiului. Nu pot lucra…

Poate că nici nu e nevoie de toate astea? O bună ereditate, o educație de calitate în spiritul muncii, condiții igienice de viață… N-au decât să se reproducă oamenii inteligenți, ei înșiși pe sine. Să facă mai mulți copii, care să le moștenească calitățile. O să-i poată hrăni. Le ajunge salariul. Doar sunt oameni inteligenți. Și îi pot educa, pentru că sunt oameni inteligenți… Și nu va fi nevoie de nici un fel de mașini…

Astăzi mi-a telefonat Harri Hilobok. În cadrul institutului se organizează o expoziție permanentă cu tema „Succesele sistemologiei sovietice”. Se înțelege că el e responsabilul.

— Nu-mi dai nimic, Valentin Vasilievici?

— Nu.

— Păi de ce? Uite, sectorul lui Ippolit Illarionovici Voltamperov prezintă trei exponate. Și alte sectoare și laboratoare expun multe lucrări. Ar trebui măcar un exponat din partea voastră. Oare, chiar n-aveți nimic până acum?

— Nu. Cum stați cu execuția investigatorilor biologici, Harri Haritonovici?

— Eh, Valentin Vasilievici, ce contează un sistem în comparație cu întreaga sistemologie, he-he! O să-l facem, cum să nu! Dar deocamdată, vă dați singur seama, am aruncat toate forțele în lupta pentru aranjarea standurilor expoziției, a machetelor, a panourilor demonstrative, pentru întocmirea legendei în trei limbi. Ce vrei? Mi-e capul calendar. Și laboratorul e supraaglomerat, atelierele la fel. Dar dacă la dumneata, Valentin Vasilievici, se ivește ceva pentru expoziție… Se aranjează imediat…

Era cât pe-aci să-i spun că am nevoie tocmai de bioinvestigatori ca să pot ferici expoziția cu exponatul meu (Lasă-l să-l facă, și vedem noi pe urmă cum ne descurcăm.) Dar m-am abținut. Mereu faci pe șmecherul, Krivoșein!

Exponatele mele s-au răspândit în lumea largă. Unul își încearcă forțele în biologie la Moscova. Altele ronțăie iarbă și varză prin grădinile de zarzavat. Iar un altul a întins-o nu se știe unde…

Ce ar fi să expun „mașina-mamă”, ca să provoc un șoc în rândurile academicienilor și a opiniei publice științifice? Să produc cu titlu de demonstrație iepuri de casă cu două capete și cu șase lăbuțe — câte două exemplare pe oră… Ce vâlvă ar fi!

Nu, frate! Acest agregat creează oameni. Și nu poți face abstracție de acest lucru”.

Capitolul 12

…Sufletul lui Semion Zanovici, după întâmplarea din pădure, a fost cuprins de sfială, iar el a devenit grijuliu și atent, ca un câine care a scăpat de sub roți.

A. N. TOLSTOI: Pățaniile lui Nevzorov sau Ibikus

„11 octombrie. Repet experiențele de sinteză dirijată a iepurilor de casă… Doar așa, ca mecanismele să nu stea nefolosite. Înregistrez totul pe peliculă cu ajutorul aparatului de filmat. O să am un document filmat. Cetățeni, prezentați documentele filmate!”

„13 octombrie. Am inventat o metodă de a distruge, sigur și rapid, informația biologică din „mașina-mamă”. Ar putea fi numită „radiere electrică”. Introduc în blocul de cristal și în TVM-12 tensiunea de la generatorul de zgomote și peste 15–20 minute mașina uită totul despre iepuri. Dacă aș fi avut la dispoziție această metodă mai înainte, în locul comenzii: „Stop!”, l-aș fi nimicit de fiecare dată pe Adam definitiv și irevocabil. Numai că nu știu dacă acest lucru ar fi fost mai plăcut pentru el…

Toamna scutură frunzele, răcește aerul. Doar eu bat pasul pe loc. Nu mă pot apuca din nou de experiențe serioase. N-am curajul necesar. Sunt dezorientat…

Eh, uite ce-i, Krivoșein! Faptul că nu ești nici dumnezeu și nici buricul Pământului îl putem considera ca un lucru dovedit. Iar dacă e așa, trebuia să recurgi la ajutorul altora. Trebuie să te duci la Arkadi Arkadievici…”

— Ehe! se posomorî aspirantul Krivoșein.

„… Trebuie să urmez calea ierarhică. El e șeful meu. De fapt, nu despre asta e vorba. El e un om inteligent, cunoscător și cu multă influență. Mai e și un metodolog excelent. Se pricepe să formuleze cu precizie orice fel de probleme. Iar o „problemă formulată — cum stă scris în „Introducerea în sistemologie”, al cărei autor este el — reprezintă soluția problemei respective, într-o formă nedefinitivată”. Tocmai asta e ceea ce-mi lipsește. De altfel, el a și susținut tema mea în cadrul consiliului științific. E adevărat că Arkadi Arkadievici e peste măsură de