Eh, ia-o încet! Bunele intenții sunt una, dar nici prudența nu strică. Să-i servești lui Arkadi Arkadievici, doar așa, de dragul artei, taina descoperirii, și anume, că „mașina-mamă” poate sintetiza sisteme vii, asta în nici un caz. Trebuie început cu ceva mai simplu. „Apoi vom mai vedea”, cum îi place chiar lui să se exprime.

Mașina va trebui să efectueze sinteza unor montaje electronice. Este tema pe care a atacat-o bătrânul Voltamperov și, la drept vorbind, tema mea oficială pentru anul următor: „Trebuie, Valentin Vasilievici, trebuie!”

Să schițăm bazele experienței. Introducem în lichid șase fire. Două de alimentare, două legate la oscilograful de control și două la generatorul de impulsuri. Îi transmit mașinii, prin „coiful lui Monomah”, parametrii montajelor tip, dimensiunile aproximative. În privința asta știu exact cum „e bine”, cum „nu e bine”. Sunt lucruri cunoscute”.

„15 octombrie. În rezervor apar pătrățele rotunjite de culoare cafenie, asemănătoare cu un material izolant stratificat. Pe ele se depun liniile metalice ale conductorilor din schemă, garniturile izolatorilor, se așază una peste alta foițele condensatorilor, alături se plasează dungile rezistențelor, petele diodelor și transistorilor… Asta seamănă cu tehnologia circuitelor imprimate care se dezvoltă în prezent în microelectronică, doar că fără vid, descărcări electrice și alte asemenea chestiuni.

Cât e de plăcut, după toate aceste coșmaruri la care trebuie să-ți storci creierii, să sucești comutatoarele, să reglezi cu ajutorul butoanelor intensitatea și claritatea imaginii de pe ecranul oscilografului! Totul e precis, limpede, accesibil. Ca și cum te-ai fi întors acasă după ce ai rătăcit prin regiuni îndepărtate… Dracul m-a dus în locurile acelea, fără busolă și fără călăuză, în jungla tenebroasă denumită „om”. Dar cine poate fi călăuza? Dar busola?

În sfârșit. Parametrii montajelor corespund. Tema nr. 154 este pe jumătate executată. Ce-o să se mai bucure Ippolit Illarionovici!

O să mă duc la Azarov. Îi voi arăta probele, îi voi explica câte ceva și voi face câteva aluzii la perspectivele de viitor. Mă duc mâine la el și-i spun:

— Arkadi Arkadievici, am venit la dumneavoastră ca un om inteligent la un alt om inteligent”…

„16 octombrie. Am fost… Mă așteptam să fiu primit cu brațele deschise!

Dimineața m-am gândit bine cum să port discuția. Am luat cu mine probele și am pornit-o spre clădirea veche. Soarele toamnei lumina zidurile încărcate de excese arhitecturale, treptele de granit și pe mine, care le urcam.

Starea mea sufletească s-a schimbat chiar de la ușa de intrare. O, aceste uși oficiale, de trei metri, din stejar incrustat, cu mânere ornamentate, lungi de aproape un metru și cu arcuri pneumatice! Parcă ar fi fost create special pentru niște găligani de birocrați cu palmele late ca o tigaie de prăjit douăsprezece ouă. Găliganii deschid ușile cu o smucitură ușoară și se duc să învârtă treburi mari și importante. Trecând pragul, am început să mă gândesc că discuția cu Azarov nu trebuie începută cu o frază șocantă (Am venit la dumneavoastră ca un om inteligent la un alt om inteligent…), ci trebuie respectată ierarhia. El era academician, iar eu inginer.

În timp ce urcam scara de marmură, acoperită cu un covor gros, prins cu bare nichelate, având o balustradă neobișnuit de lată, m-am hotărât din tot sufletul să fiu respectuos, să aprob tot ce-mi va spune, ce-mi va recomanda academicianul… într-un cuvânt, dacă de scara de granit se apropiase cu pași elastici Krivoșein-inventatorul, în anticamera directorului a intrat târându-și picioarele, Krivoșein-solicitantul, cu spatele încovoiat și mutră smerită.

Secretara Ninocika s-a apropiat să-mi taie calea cu o viteză pe care ar invidia-o până și portarul Lev Iașin.

— Nu-nu-nu, tovarășe Krivoșein, nu se poate. Arkadi Arkadievici se pregătește pentru un congres în Noua Zeelandă. Știți ce pățesc, dacă las pe cineva să intre! Nu primește pe nimeni. Nu vedeți?

Într-adevăr, în anticameră erau mulți colaboratori și oameni veniți în delegație. Toți m-au privit chiorâș. Am rămas să aștept, fără mari speranțe de succes. Doar așa. Dacă alții așteaptă, am să aștept și eu. Ca să nu mă rup de colectiv. Tâmpită situație!

Oamenii continuară să vină. Fețele tuturor erau posomorâte, lipsite de frumusețe. Nimeni nu vorbea.

Cu cât se adunau mai mulți oameni în anticameră, cu atât mai puțin importantă, mai neînsemnată mi se părea chestiunea mea. Deodată îmi trecu prin minte gândul că mostrele mele erau doar măsurate, dar nu și încercate, că s-ar putea ca Azarov, cuprins de zel, să înceapă să-mi demonstreze că lucrările tehnologice de electronică nu sunt de profilul nostru. Și, în general, de ce mă bag? Mai am un an și ceva la dispoziție. Asta îmi trebuie mie, ca Hilobok să mă bârfească din nou?

Tocmai atunci apăru Hilobok în ușă, cu un aer grăbit. Am ocupat la timp o poziție favorabilă și m-am strecurat pe urmele lui în cabinet.

— Arkadi Arkadievici, aș vrea să…

— Nu, nu, nu, Valentin… e-e… Vasilievici, se încruntă Azarov, luând din mâinile lui Harri niște hârtii. Nu pot! Nu pot nicicum. Nu mi-a ieșit încă viza, trebuie să recitesc referatul după dactilografiere… Adresează-te cu problema dumitale lui Ippolit Illarionovici. El are să-mi țină locul luna aceasta, sau lui Harri Haritonovici. La urma urmelor, nu sunt numai eu pe lumea asta!

Deci asta era. Omul pleacă în Noua Zeelandă, ce să mai discutăm! La un congres… Ce mi-a mai venit să-l trag de mânecă! E caraghios. N-am decât să-mi văd de treabă, până când o să mi se ceară socoteală.

Într-o bună zi, din cauza acestei probleme, se vor întrerupe ședințele guvernului… Da, dar de ce trebuie să se întâmple asta într-o bună zi?…

Nu vor întrerupe ședința, nu-ți fie teamă. O să te asculte funcționari de mâna a doua, care nu se vor hazarda niciodată să întreprindă ceva pe răspunderea lor, oameni la fel de slabi ca și tine.

Ești slab. Slab, și gata! Trebuia să-i vorbești, dacă tot te hotărâseși. Dar n-ai putut. Te-ai scuzat cu o voce grețoasă