În cîteva locuri zăriră pe țărm furnici, ceea ce însemna că aceste insecte cutreierau tot țărmul sudic al Mării Reptilelor și că erau într-adevăr regii naturii Jurasice.

— Noroc că furnicile mai și dorm! remarcă Papocikin. Altfel n-am avea trai de răul lor.

— Da, dihăniile astea sînt mai primejdioase decît tigrii machairozi sau reptilele de pradă, care nu ne-au pricinuit nici a suta parte din necazurile pe care ni le-au cășunat furnicile, se învoi Makșeev.

Noaptea o petrecură pe țărm. Hotărîră să mai plutească o zi spre vest, și dacă nu vor reuși să înainteze mai mult spre sud, să se înapoieze.

Dar în această ultimă zi se petrecu și schimbarea dorită. Țărmul mării începu să coboare tot mai mult spre sud, păstrînd însă mereu același caracter. După cîteva ore observară că zidul verde al pădurii ia sfîrșit și încep niște lanțuri muntoase.

— Iată din nou platoul, iar pe suprafața lui — pustiul negru! exclamă Kaștanov, care cerceta prin binoclu ținutul. Glasul îi trăda dezamăgirea.

Cînd se apropiară însă de marginea pădurii, constatară că între ei și poalele platoului se afla un golf întins, dincolo de care se deschidea o vale înverzită; dincolo de vale se înălța un lanț de munți negricioși, înalți, cu piscurile ascuțite.

— Iarăși vulcani! Dar de data asta foarte aproape de țărmul mării! exclamă Gromeko.

Mînară bărcile spre malul sudic al golfului, în gura văii, unde se zărea o plajă netedă, acoperită cu nisip.

Prin vale șerpuia un rîu destul de mare, pe malurile căruia creșteau copaci și tufe; pe alocuri se vedeau pajiști. Cortul îl făcură chiar pe plajă. În pajiștile de pe malurile rîului zăriră gîndaci, libelule, muște, descoperiră urme de iguanodoni și reptile zburătoare, dar furnici nu întîlniră.

După masă porniră spre vulcani, dar avură grijă să ascundă în desișul pădurii bărcile, cortul și lucrurile de care nu aveau nevoie, atîrnîndu-le chiar pe unele dintre ele de crengile copacilor. Pe Generalu îl luară cu ei.

Urcară costișa văii, mergînd pe lîngă rîu. Crîngurile de pe malurile acestuia nu formau hățișuri de nepătruns și erau străbătute de poteci bătătorite de iguanodoni. Kaștanov luă probe de rocă din stîncile de pe ambele costișe și constată că sînt aidoma rocilor întîlnite mult mai la nord, și anume pe malul rîului Makșeev: olivin cu incluziuni de fier și nichel. Aici, însă, aceste incluziuni se transformau adeseori în cuburi mari de 0,50-1 metru în diametru, alcătuite din aglomerări metalice compacte.

— Iată un material minunat pentru fabricarea oțelului! exclamă inginerul, oprindu-se uimit și entuziasmat în fața unui zid înalt și abrupt, înțesat cu cuburi de metal de toate mărimile, care luceau mocnit sub razele lui Pluton. Makșeev privea acest zid cu lăcomia unui copil care a văzut un cozonac cu stafide.

— Ce uzină uriașă s-ar putea construi aici! spuse el cu părere de rău.

— Oare nu te-ar împiedica furnicile? îl întrebă Kaștanov zîmbind.

— Nicidecum! Dacă ar trebui să exploateze aceste comori, oamenii nu ar pregeta să extermine aceste insecte sîcîitoare. În goana după aur, europenii i-au alungat de pe meleagurile lor pe războinicii piei-roșii, pe canibalii din Australia, pe boșimani și pe cafri. Ar fi de ajuns un tun și cîteva zeci de grenade ca să nimicești toate furnicarele de pe acest țărm, cu tot cu locuitorii lor.

Din cînd în cînd deasupra văii înverzite treceau în zbor pterodactili mari, în căutare de pradă; probabil că sălașurile lor se aflau prin apropiere, pe cine știe ce stînci inaccesibile. Pterodactilii nu cutezau să-i atace pe oameni, dar cînd Generalu se depărta mult de călători, deasupra lui apărea îndată o reptilă, care se rotea în văzduh, așteptînd momentul prielnic ca să atace. Gromeko trase două focuri într-o reptilă zburătoare și cu al doilea o doborî. Animalul rănit se prăbuși și acum se zbătea în vîrful unei ferigi înalte.

Mai departe întîlniră o turmă de iguanodoni, care se odihneau pe o pajiște, la poalele stîncilor, dar amînară vînătoarea pînă la întoarcere, ca să nu care carnea cu ei.

După ce merseră netulburați vreo trei ceasuri, ajunseră într-un loc unde valea cotea brusc spre vest. Ceva mai departe, costișa ei din dreapta era formată din povîrnișurile unui grup de vulcani. Acum înaintau mai greu și erau nevoiți să treacă peste lavă solidificată, escaladînd bolovanii negri.

În sfîrșit intrară într-o pajiște mică, unde găsiră loc bun pentru popas și cîteva equisetacee uscate, pentru foc. Proviziile și lucrurile le lăsară aici, ca să poată cerceta mai bine împrejurimile.

Între vîrfurile a doi torenți mari de lavă, care coborau de pe vulcan, se afla un lac de vreo cincizeci de metri în diametru, înconjurat de grupuri de palmieri nu prea înalți, de equisetacee și de o fîșie îngustă de trestii. Rîul izvora din acest lac și își croia drum prin lava torentului inferior. Fața lacului era netedă ca oglinda și reflecta pînă în cele mai mici amănunte chenarul de verdeață, torenții negri de lavă și povîrnișurile mohorîte ale platoului.

— Iată un locșor minunat pentru un schimnic care ar vrea să scape pentru totdeauna de deșertăciunile lumii! exclamă Papocikin. El și-ar putea dura aici o colibă la adăpostul zidului acestuia negru și tot restul vieții ar contempla, stînd la umbra palmierilor, cerul senin, acest soare veșnic și mărețul vulcan de pe malul lacului liniștit.

— Iar într-o bună zi ar fi omorît de o grindină de pietre, sau de un torent de lavă care ar erupe din acest vulcan perfid, observă Kaștanov.

— Sau mai curînd ar pieri de foame, căci, după cît se vede, acești palmieri nu au fructe comestibile, iar trestia de aici nu e dulce, adăugă Gromeko.

— Și nicăieri, nici urmă de vînat! spuse Makșeev.

— Sînteți niște firi prozaice, vrednice de compătimire; nu-i îngăduiți omului o clipă să viseze! Pustnicul și-ar face un ogor, o grădiniță, o mică livadă. Apă are din belșug, iar pe straturile