normalul, deci corpul meu ar consuma mai puțină energie ca să-și mențină temperatura. Aș putea să-mi tai un braț și să-l mănânc, obținând astfel calorii valoroase și reducându-mi necesarul caloric global.

De fapt nu, n-aș putea.

Așadar să zicem că aș putea scoate la lumină atâta teren agricol. Sună rezonabil. De unde fac rost de apă? Ca să trec de la 62 la 126 de metri pătrați de teren agricol cu 10 centimetri adâncime, o să am nevoie de 6,4 metri cubi de sol în plus (altă lopățeală, i-ha!) și peste 250 de litri de apă.

Cei 50 de litri pe care îi am sunt pentru mine, de băut, dacă se strică recuperatorul de apă. Deci am cu 250 de litri mai puțin față de obiectivul meu de 250 de litri.

Bleah. Mă duc să mă culc.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 26

A fost o zi istovitoare, dar productivă.

Mă săturasem să mă tot gândesc, așa că în loc să încerc să-mi dau seama de unde să fac rost de 250 de litri de apă, am făcut oarece treabă. Trebuie să aduc încă o ditai cantitatea de sol în habitat, chiar dacă deocamdată e uscat și inutilizabil.

Am adus un metru cub înăuntru înainte să obosesc prea tare.

Apoi m-a vizitat vreme de o oră o mică furtună de nisip, care a acoperit cu mizerie colectoarele solare. Deci a trebuit să mă bag din nou în costum și să fac încă o EVA. Am fost tot timpul într-o dispoziție proastă. Măturatul unui câmp uriaș de celule solare e plictisitor și solicitant fizic. Dar, odată treaba terminată, m-am întors la micul meu habitat din prerie{4}.

Se cam făcuse timpul pentru încă o dublare a cantității de pământ, așa că m-am gândit că era mai bine să rezolv și problema asta. A durat o oră. Încă o dublare și solul utilizabil va fi pregătit.

În plus, mi-am dat seama că e vremea să încep să cultiv tuberculi. Dublasem solul suficient ca să-mi permit să las un colțișor în pace. Aveam doisprezece cartofi cu care să lucrez.

Sunt al naibii de norocos că nu sunt congelați sau acoperiți cu un strat care să le mențină umezeala. De ce-a trimis NASA doisprezece cartofi întregi și refrigerați, dar nu congelați? Și de ce i-a trimis împreună cu noi, ca încărcătură sub presiune, în loc să-i trimită într-o ladă, împreună cu restul proviziilor pentru habitat? Pentru că în perioada în care urma să desfășurăm activități pe suprafață avea să fie Ziua Recunoștinței, iar psihiatrii de la NASA se gândiseră că ar fi fost bine să punem de-o masă împreună. Nu doar s-o mâncăm, ci s-o pregătim pe bune. Probabil că e o logică în asta, dar cui îi pasă?

Am tăiat fiecare cartof în patru bucăți, asigurându-mă că fiecare bucată avea cel puțin doi ochi. Din ochi le dau lăstarii. I-am lăsat să șadă câteva ore ca să se întărească nițel, apoi i-am plantat, la distanță bunicică unii de alții, în colț. Să vă ajute Cel de Sus, barabule mici! Viața mea depinde de voi.

În mod normal, durează cel puțin 90 de zile ca să obții cartofi complet dezvoltați. Dar eu nu pot să aștept atâta. Trebuie să tai toți cartofii din recolta asta ca să însămânțez restul terenului.

Dacă setez temperatura habitatului la valoarea confortabilă de 25,5°C, plantele o să crească mai repede. În plus, luminile interne o să ofere suficientă „lumină solară”, iar eu o să mă asigur că o să capete destulă apă (odată ce-mi dau seama de unde fac rost de ea). N-o să existe intemperii sau paraziți care să-i necăjească, ori buruieni cu care să concureze pentru sol sau nutrienți. În condițiile astea, ar trebui să scoată tuberculi sănătoși, germinatori, în patruzeci de zile.

Am considerat că pentru o zi am făcut-o destul pe fermierul Mark.

O masă integrală la cină. O merit. În plus, am ars o tonă de calorii și le vreau înapoi.

•

Am cotrobăit prin lucrurile comandantului Lewis până ce am dat de stickul ei personal de date. Tuturor ni s-a permis să ne aducem orice fel de divertisment digital doream, și deocamdată mă săturasem să tot ascult albumele Beatles ale lui Johanssen. Era momentul să văd ce avea Lewis.

Seriale TV căcăcioase. Asta avea. Toate sezoanele din nenumărate seriale de-acum o mie de ani.

Mă rog. Calul de dar nu se caută la dinți. Three’s Company{5} să fie.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 29

În ultimele zile am adus înăuntru tot pământul de care aveam nevoie. Am pregătit mesele și paturile ca să susțină greutatea solului și chiar am așezat pământul la locul lui. În continuare nu există apă care să-l facă viabil, dar am oarece idei. Niște idei cam proaste, dar idei.

Reușita cea mare a zilei de azi a fost așezarea corturilor ejectabile.

Problema corturilor ejectabile ale roverelor e că n-au fost proiectate pentru a fi folosite frecvent.

Ideea era că scoți un cort ejectabil, te bagi în el și aștepți să fii salvat. Sasul nu e format decât din niște supape și două uși. Egalizezi presiunea din sas cu cea din locul unde te afli, intri, egalizezi cu partea cealaltă, ieși. Asta înseamnă că pierzi o grămadă de aer la fiecare folosire. Și-o să fiu nevoit să intru în ele cel puțin o dată pe zi. Volumul total al fiecărui cort ejectabil e destul de mic, așa că nu-mi permit să pierd aer din el.

Am petrecut ore întregi încercând să-mi dau seama cum să atașez un sas de cort ejectabil la cel al habitatului. În habitat am trei sasuri. Eram dispus să le dedic două corturi ejectabile. Ar fi fost grozav.

Partea frustrantă e că sasurile corturilor ejectabile se pot atașa altor sasuri! E posibil să ai oameni răniți înăuntru sau să n-ai destule costume spațiale. Trebuie să poți să scoți oamenii fără să-i expui atmosferei marțiene.

Dar corturile ejectabile au fost proiectate astfel încât colegii de echipaj să