poţi lua un pahar cu apă sau să eşi afară cînd e o zi cu soare, plăcută. E destul de mare durere în suflet de aşa viaţă. Pentru că eu i-am cunoscut dureria şi suferinţa ei, mai mult nu i-am mai pomenit nimic din partia mia, că îmi trebuie una sau alta. Căutam să o mîngîi cu alt fel de vorbe, să mai uite şi ea de atîtia necazuri. Aşa mi-a fost copilăria şi tinereţia.

Prin anul 1920 s-a prins a ţinia un băiet de mine şi tot mă sfătuia să fac nuntă. Eu nici nu mă gîndiam, aviam numai 16 ani. Una că aviam timp încă, a doilia nici nu-mi putiam închipui, cum asta s-ar putia s-o las pe mama bolnavă şi să plec de lîngă ea. Dar el să ţinia mereu. Era un băiat din sat, chiar nu tare departe de noi trăia. A venit mama lui la mama mea şi a sfătuit mult. Mama, saraca, i-a spus toată dreptatia că nu mă mărită, că îs tînără încă şi mai am timp, şi a doilia, ca nu poate să rămîie fără mine că n-are cine să îngrijiască de ea. În fine, după mult sfat s-au înţeles. Mama lui a dat cuvîntul că tot aşa am să caut eu de mama cum am cautat pînă acum, căci nu-i departe şi pot veni cît de des şi nu o să fiu oprită de nime. Aşa s-a tras mai bine de un an. Prin 1921 el a trimăs staroste, doi oameni, aşa era obiceiu pe atunci, ca să sfătuie, să lege nunta. Tatăl meu nu era pria mulţămit, el vroia să mă mărite în alte sate. Avia în Ciahor, în Boian bogataşi cu care să hrămuia pe timpurile înainte de război. Dar noi ni-am sfătuit cu mama: a fi bine dacă eu m-oi duce în alt sat, la bogăţie, la avere, ca să-i fac voia tătîni-mcu? Poate că şi mie mi-ar fi bine, că ar fi de toate, dar cînd o să pot veni eu să văd ce face mama sau să-i ajut ceva? Poate că o dată în săptămînă, duminica, poţi să vii din alt sat, dar pentru cel bolnav e greu de aşteptat. Şi s-a hotărît şi s-a legat nunta cu aist băiet din sat. Tatăl meu nu a fost cu sufletu împăcat deloc. Cînd s-a făcut legătura nunţii, cum era obiceiu pe atunci, după cum am spus mai sus, trimitia mirele doi oameni, acelora le zicia staroste. Aceia începiau legătura nunţii. Dacă să înţălegia să fie nuntă, pe urmă părinţii miresei să prigătiau cu oliacă băutură, mîncare şi îi chemau pe părinţii mirelui. Părinţii mirelui luau pe cei doi oameni care au fost staroste şi mai cîteva niamuri şi mirele şi mergiau la părinţii miresei. Părinţii mirelui şi cu oaspeţii lui întrau în casă, dar mirele rămînia undeva prin grădină, nu întră deodată în casă. Părinţii mirelui şi cu a miresei stau de sfat, ceilalţi oaspeţi ascultau ca martori. Să puniau pe cale care şi ce zestre dau la copiii lor. Trebuia să declare precis şi ceia ce a declarat trebuia să împliniască. Să tîmpla cazuri că era fălos, le plăcia să se făliască că dă atîta şi atîta cîmp şi vacă şi oi şi mai una şi alta, îi plăcia să spuie din gură frumos dar pe urmă nu facia aşia cum a spus. Şi din partia mirelui sau a miresei care era abijduit, dacă da în judecată şi martorii spuniau că e drept, au auzit că aşa a spus, era sălit să împliniască totul ceia ce a făgăduit. Aşa era obiceiu pe atunci. Aşa că au ajuns şi a mei părinţi să steie la acest sfat. A început întîi tata mirelui să vorbiască. El a spus că pria multă zestre n-are de unde da, pentru că era degrabă după ce s-a terminat războiul mondial din anu 1914 şi tata mirelui şi trei ficiori, adică mirele şi încă doi fraţi, au fost în război şi au lipsit patru din casă. Pentru că în timpu războiului au luat bătrîni pînă la 50 de ani şi tineri de la 18 ani şi au picat a lor contingente că o mărs tata şi trei ficiori la război. Războiul a ţinut patru ani şi în aceşti patru ani de război îşi poate închipui orişicine, căci vite, cai, căruţă, adică gospodăria s-a distrus. Nu au putut să găsiască ceia ce au lasat. Ei s-au întors toţi sănătoşi de la război. Cel mai mare ficior urma şcoala de doctor. După ce s-a întors de la război a plecat să termine de învăţat. A trebuit cu ceva să-l porniască, căci pe timpurile de atunci nu să învăţa pe cheltuiala statului aşa ca acuma. Dacă mergia cineva la învăţat toate cheltuielile trebuia să le poarte familia. Aşa că aieştia, dacă s-au întors trei ficiori din război o dată, şi acasă mai erau două fete şi alt băitan de vro 15 ani, au trebuit oliacă de îmbrăcăminte şi cîte mai altele. Aşa că tata mirelui a spus că îi dă ficiorului doauă fălci de pămînt, sau doauă hectare cum s-ar zice acum, şi jumătate de hectar de grădină, cu o căsuţă bătrîniască veche acoperită cu paie, şi din partia vitelor îi dă o juncă, căci atîta are putere, că trebuie să aibă grije şi de aieştialalţi ce sînt în urmă. Pe urmă a început a meu tată să vorbiască. El, după cum am spus mai sus, nu era pria mulţămit. A spus şi el din partia lui ce dă. El dă o vacă cu viţel, vro patru oi şi din partia pămîntului a spus aşia: eu am de unde să-i dau mai mult, dară nu dau. Doauă hectare îi dă mirelui, atîta îi dau şi eu miresei şi o să văd ce o să înciapă cu acest pămînt. Şi aşa a şi rămas. Au eşit staroste afară, unu a adus mirele în casă, altu a adus miriasa şi au dat mîna amîndoi, că aşa era obiceiu. Pe urmă au trecut toţi la masă oliacă, au cinstit, au