class="baza">Susan a terminat şi ea de codificat biletul şi l-a pus în tub. După ce Ducesa a ciugulit firimiturile, i-a prins tubul de picior. Porumbiţa şi-a scuturat penele din coadă, apoi a început să meargă legănat, de parcă voia să-şi dea seama de greutatea pacheţelului. Bertie a mângâiat-o, apoi s-a afundat în fotoliu.

Susan a luat-o pe Ducesa în mâini şi a dus-o la fereastră. A privit pe după perdea să se sigure că soldaţii nu ieşiseră din cort. S-a uitat la Bertie, care era prea slăbit să se ridice în picioare.

— Dacă zboară spre hulubărie, o să ajung la ea înaintea soldaţilor. Şi o să înlocuiesc biletul meu cu mesajul rescris de tine.

— Întotdeauna ai avut o minte brici, a spus Bertie, împingând bucata lui de hârtie spre marginea mesei.

Susan a schiţat un zâmbet şi şi-a lipit obrazul de porumbiţă. Penele ei îi mângâiau chipul.

— Nu te silesc să pleci, a şoptit ea.

Ducesa a clipit din ochi şi Susan a sărutat-o pe căpşor. A tras perdeaua înainte să-şi piardă curajul şi a deschis încet fereastra. Ducesa a început să se agite, zgâriindu-i palmele cu ghearele.

A aruncat porumbiţa în aer.

Ducesa a bătut din aripi. S-a desprins în zbor fâlfâind, apoi s-a înălţat tot mai sus.

Susan şi-a încleştat mâinile de pervaz.

Ducesa s-a învârtit în cerc deasupra mestecenilor. În loc să coboare spre hulubărie, a pornit în zbor spre răsărit. Spre Canalul Mânecii.

Susan şi-a coborât privirile, nesimţindu-se în stare s-o vadă plecând din nou. Şansele nu erau deloc de partea ei. Numărul de boxe goale era mai mult decât grăitor; avea să-i fie greu să ajungă în Franţa, cu atât mai mult să se întoarcă acasă. A închis fereastra, străbătută de un sentiment de vinovăţie.

Capitolul 38 AIRAINES, FRANŢA

Ollie, Madeleine şi Boar erau aşezaţi la cină – pâine veche şi cenuşie şi napi prăjiţi în grăsime. În mijlocul mesei trona o carafă prăfuită, care aducea cu o sticlă cu oţet. La fund se vedea un strat gros de drojdii. Cu grijă să nu le tulbure, Madeleine a turnat lichidul maroniu în două pahare, pe care le-a dat celor doi bărbaţi.

— Am stat trei ore la rând în faţa măcelăriei ca să prind o fâşiuţă de slănină, a spus ea oftând, în timp ce şi-a turnat un strop de băutură. Am dat ultima trufă la schimb pentru o baghetă necomestibilă şi chestia asta din sticlă. Cred că a fost Calvados.

Ollie a adulmecat paharul din faţa sa. Nările i s-au umplut de vapori cu miros de stejar. A luat o îmbucătură de nap, apoi şi-a clătit gura cu rachiu. Nu avea nici pe departe gust de mere sau de alt fruct. Alcoolul tare i-a ars gâtlejul şi stomacul gol, parcă înghiţise un tăciune.

Boar s-a scărpinat peste bandajul de la ochi, apoi a întins pe bâjbâite mâna peste masă după pahar. L-a găsit şi l-a dat peste cap.

Madeleine i l-a umplut la loc, apoi l-a mângâiat pe Louis.

— Mâine căutăm mai multe trufe. Atunci o să facem rost de mâncare mai bună.

Purcelul a grohăit.

În timp ce se chinuia să mestece pâinea, Ollie l-a urmărit din priviri pe locotenent cum dădea peste cap al doilea pahar de rachiu, de parcă era apă de izvor. Fără să se strâmbe. Fără să-şi dreagă glasul. I se părea că Boar se gândeşte numai la clipa când avea să-şi poată scoate bandajele. Devenea, cu fiecare zi, tot mai arţăgos. Mai avea o săptămână până să scape de ele şi Ollie se aştepta să se pomenească alături de un demon, dacă nu chiar de diavolul însuşi.

Cu toate că Boar se purta politicos cu Madeleine, ba chiar stătea de vorbă cu ea prieteneşte în timp ce împărţeau câte o ţigară, nu acelaşi lucru se putea spune despre atitudinea lui faţă de Ollie. Noaptea, când stătea chircit sub duşumea, cot la cot cu Ollie, devenea nesuferit. Simţindu-i iritarea, poate că Madeleine cumpărase rachiul tocmai pentru a-l înmuia. Sau pentru a-l face mai îngăduitor faţă de Ollie.

Adevăratul motiv pentru care Madeleine se dusese în sat Ollie l-a înţeles abia când femeia a apărut cu o hartă zdrenţuită.

— V-am aranjat călătoria, a spus aşezându-se la masă.

Ollie s-a uitat lung la ea.

— La naiba, a izbucnit Boar, aruncând furculiţa. O bucăţică de nap a căzut pe jos şi Louis s-a grăbit s-o înfulece.

Madeleine nu l-a băgat în seamă pe Boar şi a întins harta la mijlocul mesei.

— Am vorbit cu...

— Trebuia să-ţi ţii gura, a spus Boar, cu degetele încleştate pe pahar.

Calmă, Madeleine i l-a umplut din nou cu rachiu.

— Ştii franţuzeşte, locotenente?

— Ce importanţă are? a răspuns Boar.

— Are o foarte mare importanţă.

Boar îşi freca bărbia.

— Trebuia să mă întrebi pe mine mai întâi. O să strici totul.

— Nu mai contează, a intervenit Ollie. Ce-a fost, a fost.

Locotenentul a întors capul în direcţia vocii lui, apoi a luat încă o înghiţitură de rachiu.

Madeleine şi-a aprins o ţigară. A tras adânc din ea, apoi a suflat fumul pe nări.

— O să fiţi călăuziţi spre sud, a spus ea, arătând cu degetul pe hartă. În Spania.

— De către cine? a întrebat Boar.

Femeia a făcut o pauză şi a mai tras din ţigară.

— Un prieten de-al soţului meu.

— ...Guillaume, a spus Ollie.

Madeleine a încuviinţat din cap, părând încântată să-i audă numele.

— Rezistenţa franceză? a întrebat locotenentul.

— Nu, a spus ea.

— Splendid! a răbufnit sarcastic Boar. De unde să ştim că tipul nu ne duce direct la nazişti?

Madeleine a mai pufăit o dată din ţigară şi i-a trecut-o lui Boar, ca pe o ofertă de pace.

— Crede-mă. Nu va scoate nici un cuvânt.

Boar a dus ţigara la buze. Fumul s-a ridicat rotocoale