Pauline, îmi amintesc privirea speriată pe care o avea. Gregor lipește buzele de pahar și se concentrează asupra acțiunii, ca și cum efortul ar fi foarte mare, în timp ce eu îi țin capul: nu i-am atins niciodată capul fără păr. Trecuseră atâția ani de când nu îmi atinsesem soțul…

Apa se scurge pe bărbie, iar el împinge paharul.

— Nu mai vrei?

— Nu mi-e sete, spune ștergându-se cu mâna.

Scot batista din buzunar, îi tamponez bărbia: la început refuză, apoi mă lasă să-l șterg. Batista este pătată cu ruj, iar Gregor își dă seama. Se uită la mine cu o tandrețe insuportabilă.

48.

Căruciorul cu mâncarea pentru cină umple coridorul de zgomote și mirosuri. Infirmierii intră, Agnes e în spatele lor. Îi dau tava, ea o pune pe noptieră și le mulțumește. Când pleacă spre camera următoare, Agnes spune:

— Rosa, nu te mai găseam. Ești bine?

— Da, atât că mă doare puțin capul.

— Margot voia să te salute, a trebuit să plece. Oricum, în curând se termină programul de vizită, o să plecăm și noi.

Rupe o bucată de hârtie din sul, o bagă pe sub gulerul pijamalei albastre pe post de șervet, se așază foarte aproape de pat și, fără grabă, îl hrănește pe Gregor. Din când în când, pune lingura jos, ca să o șteargă. El soarbe supa, scoțând un sunet sec. Uneori își lasă capul pe pernă să se odihnească. Până și mâncatul îl obosește. Agnes mărunțește puiul, eu mă așez pe cealaltă parte, în fața ei.

Gregor face semn că s-a săturat, iar Agnes spune:

— Mă duc la baie să mă spăl pe mâini.

— Bine.

— Apoi mă întorc acasă. Ești sigură că nu vrei să vii, măcar să mănânci ceva?

— Nu mi-e foame, mulțumesc.

— În orice caz, dacă mai târziu ți se face foame, poți merge la cantina spitalului. Acolo mănâncă doctorii și asistentele, dar și rudele bolnavilor. Este ieftin și bun.

— Păi, să-mi explici unde e.

Rămân singură cu Gregor. Sunt extenuată.

Afară, cerul e variabil. Amurgul nu se grăbește, dar în cele din urmă accelerează, se lasă peste oraș.

— Dacă aș fi murit în război, spune el, iubirea noastră ar fi supraviețuit.

Știu că nu e adevărat.

— Nu despre iubire e vorba.

— Dar despre ce e vorba, Rosa?

— Nu știu, dar știu că tocmai ai spus o prostie. Bătrânețea nu-ți priește.

Pare că tușește, dar de fapt râde. Mă face și pe mine să râd.

— Ne-am străduit, dar nu am supraviețuit.

— Am petrecut niște ani împreună: nu e puțin lucru. După aceea tu ai avut șansa să-ți întemeiezi o familie, spun zâmbind. Ai făcut bine că ai rămas în viață.

— Dar tu ești singură. De prea mult timp, Rosa.

Îi mângâi un obraz. Are pielea ca hârtia creponată, aspră, sau poate sunt degetele mele. Nu mi-am mângâiat niciodată soțul bătrână fiind, nu știam cum e.

Îi trec două degete peste buze, le conturez delicat, apoi mă opresc în mijloc și apăs ușor, foarte ușor. Gregor deschide gura și le sărută.

•

Meniul de la cantina spitalului este destul de variat. Au legume înăbușite – morcovi, cartofi, spanac, fasole verde – sau trase la tigaie, cum ar fi dovleceii. Au mazăre cu șuncă și fasole verde fiartă. Au rasol de porc și piept de pui la grătar. Supă și file de calcan împănat, eventual cu piure de cartofi. Salată de fructe, iaurt, chiar și un desert cu stafide, dar eu nu m-am mai atins de stafide de mult.

Cer doar o porție de fasole verde, apă plată și un măr, nu mi-e foame. La casă, împreună cu tacâmurile, îmi dau și două felii de pâine integrală și un pătrățel de unt ambalat. Caut un loc liber, sunt destule. Printre mesele din plastic laminat de un turcoaz spălăcit, goale, pline de firimituri sau pătate de unsoare, se plimbă flegmatic bărbați și femei în halat, târându-și saboții de plastic, cu tăvile în mână. Vreau să văd unde se așază, înainte să-mi aleg un loc. Zăresc o masă destul de curată, destul de departe.

Urmăresc pe furiș oamenii care stau jos, deși, de la distanța asta, nu văd bine. Mă întreb dacă mai mănâncă și altcineva ce mănânc eu în seara asta. Trag cu ochiul la felurile de mâncare ale celorlalți și în sfârșit o găsesc: o fată brunetă, cu părul prins în coadă, mănâncă cu poftă din farfuria sa cu fasole verde. Iau un dumicat din farfuria mea, gust și simt bătăile inimii domolindu-se. Dumicați bine proporționați, unul după altul, până când stomacul se umple. O ușoară greață, nu s-a întâmplat nimic. Îmi pun mâinile pe burtă, o încălzesc. Rămân așa, pe loc, așezată, nu prea e lume, se aude doar un zumzăit vag. Aștept puțin, poate o oră, apoi mă ridic.

 

virtual-project.eu

{1} Rochie tradițională purtată la sărbători de femeile din Austria și Bavaria. (N.r.)

{2} Liga Fetelor Germane: organizație de tineret nazistă. (N.t.)

{3} Ziar german din perioada 1861-1945, transformat în instrument de propagandă de către regimul nazist. (N.t.)

{4} Desert german, tipic pentru perioada de Crăciun.

{5} Germ.: „Cântă o melodie atunci când ești trist”. (N.t.)

{6} Zarah Leander (1907-1981): cântăreață și actriță suedeză care a făcut carieră în Germania nazistă în anii 1930 și 1940. (N.r.)

{7} Supă cu găluște. (N.t.)

{8} Tocăniță. (N.t.)

{9} Pâine prăjită. (N.t.)

{10} Cotidian german antisemit care a apărut în perioada 1923-1945. (N.r.)

{11} Melc. (N.t.)

{12} Tip de locuință folosită drept casă de vacanță în Rusia. (N.t.)

{13} Germ.: „arme-minune”. (N.r.)

{14} Grad în organizațiile paramilitare ale Partidului Nazist, echivalent cu gradul militar de