nu ai vorbi. Și totuși, la un moment dat te loveai de ele. Când se gândea la acea seară de la birou și apoi la întâlnirea cu Arthur, când înțelesese totul, se simțea ca și cum fusese acceptată într-o comunitate secretă, ai căror membri erau inițiați în secretele sexualității.

Astfel se scurseră trei săptămâni în care avu timp doar pentru scurte sărutări cu Arthur, care era tot mai disperat. Începuseră pregătirile pentru botezul micului Lorenz. Marie se simțea din zi în zi mai bine și încercă să o îndemne pe Helene să se ocupe mai mult de Arthur. Acesta i se plânsese la un moment dat că suferea, că tânjea după prezența Helenei.

Helene simți că se făcuse roșie ca focul, când se aplecă și îi șopti la ureche Mariei.

— Problema este că nu mai am prezervative!

— Oh! Marie făcu ochii mari, își umflă obrajii, apoi scoase aerul cu zgomot. Atunci nu te pot ajuta.

Helene nici nu se așteptase la alt răspuns. Încercase între timp să găsească o soluție. Se întreba cum de exemplu părinții ei reușiseră să aducă pe lume doar doi copii? Pândise momentul în care mama ei nu era acasă – Berta era plecată la cumpărături, iar Johanna avea treabă în bucătărie – și se strecurase în dormitorul părinților pentru a căuta prin sertare. Degeaba.

Își spuse că probabil mama ei era prea bătrână pentru a mai putea face copii, așa că părinții nu se mai preocupau de asta.

Apoi îi venise în minte Armin. Acesta avusese prietene și probabil că nu se limitase la sărutări. Cel puțin asta i-ar fi dorit. Nu știa dacă interdicția existase și pe atunci, dar fratele ei fusese destul de flexibil în această privință, așa că scotoci și prin lucrurile lui, în special în posibilele ascunzișuri – în spatele sertarelor, sub hârtia de pe fundul lor, în spatele manualelor școlare vechi din partea de jos a etajerei și în alte locuri. Însă găsi doar două broșuri cu fotografii indecente, dintre care câteva reprezentau acte sexuale explicite.

Unele pagini erau lipite în mod ciudat și când le dezlipi cu grijă, o izbi un miros care o lămuri pe loc care fusese adezivul. I se făcu brusc cald și probabil că roși când închise broșura și o îndesă de unde o luase.

După aceea încetase să mai caute prezervative în casă.

În schimb, se apucă să caute în manualele de medicină ale tatălui informații referitoare la concepție și la protecție. Află că ciclul femeilor consta dintr-o succesiune de zile fertile și infertile, împrejurări care favorizau sau nu fecundarea. Dacă se dorea ultima variantă, această procedură nu era absolut sigură, mai ales că ciclul putea fi neregulat.

Când citi asta, Helene lăsă jos descurajată cartea. Ciclul neregulat era descris cu exactitate. Nu putea risca.

Într-o seară reveni indecisă la Arthur, care o primi flămând, și îi explică situația.

— Nu este chiar așa de grav, opină Arthur. Important este că ești aici.

Helene clătină din cap.

— Dar tu vrei să o facem. Ca și mine. Nu știu dacă vom putea rezista ispitei.

— Se mai poate face și altceva.

— Ce? întrebă mirată Helene.

El îi arătă. Făcu ceva absolut minunat între coapsele ei și o învăță să răspundă în același fel.

— Unde ai învățat asta? vru să afle apoi Helene, respirând cu greutate și foarte geloasă.

Arthur răspunse jenat:

— Există niște filme, știi?

— Ce filme?

El îi povesti despre anumite cinematografe, aflate de cele mai multe ori în preajma gărilor, unde rulează numai filme pentru adulți, mai exact numai pentru bărbați.

Helene îl ascultă uimită. Se gândise că existau frății exclusiv bărbătești în care se făcea inițierea în secretele sexualității și acestea urmau alte reguli decât frățiile pentru femei.

În perioada care a urmat au trăit doar astfel de plăceri. Deși erau extraordinare, nu făceau decât să îi crească Helenei și mai mult dorința după plăcerea adevărată, autentică. Voia să îl simtă iarăși în ea pe Arthur, să îi simtă întreaga bărbăție, putere și impetuozitate.

Se hotărî să încerce să mai fure o dată de la Lettke. Și de data aceasta va lua tot ce va găsi!

33.

I-a fost mai ușor să se hotărască decât să facă asta, pentru că nu putea să se plimbe prin aripa analiștilor și să aștepte ca Lettke să părăsească biroul fără a-l încuia.

Începu să îl urmărească, să îi observe obiceiurile. La prânz acesta mai rămânea uneori cu colegii la cantină și nu se grăbea să plece.

Așa că a încercat. Cu un material oarecare în mână, s-a dus cu pași hotărâți până la biroul lui, dar din păcate ușa era încuiată.

Pe când încă se mai gândea dacă să îl urmărească seara ca să vadă de undeva făcea rost de prezervative și să încerce și ea să le procure, a fost repartizată iarăși pe lângă Lettke pentru un proiect. I s-a explicat că este vorba despre un plan în folosul sănătății poporului și care îl preocupa mult pe Führer: renunțarea la tutun. Cu puțin timp în urmă, în câteva orașe se făcuse propagandă pentru a determina germanii să renunțe la fumat.

Ei aveau acum sarcina să stabilească cele mai eficiente măsuri. Lettke voia să urmărească mai ales comportamentul cumpărătorilor, pe care el îl considera decisiv: cine cumpăra mai puține țigări decât înainte și care era diferența de la oraș la oraș. Considera că astfel se putea deduce care reclame și măsuri funcționaseră mai bine.

Era o sarcină de serviciu pe care Helene o putea rezolva în mod normal într-una ori două după-amiezi, cu câteva interogări simple. Dar ea se gândi să nu mai rateze șansa de a intra în biroul lui Lettke. Așa că îi explică acestuia că nu era atât de simplu și căută diferite căi de a complica lucrurile. Nu ar trebui avut în vedere și care dintre persoane au călătorit în perioada respectivă în alte orașe și au fost influențate de propaganda de acolo? Nu ar trebui cercetat câți dintre subiecți au fost somați de către medic să reducă fumatul? Și așa mai departe.