Ollie s-a uitat disperat în jur. O greblă. Grămezi de cartofi putreziţi. Scânduri rupte. Deasupra lui, atârnată într-un cârlig, o coasă ruptă, fără mâner, cu lama ştirbită şi ruginită. A înşfăcat-o.

Încet, Madeleine şi-a ridicat capul. În păr i se agăţaseră câteva frunze uscate. Din buza de jos se prelingea un fir de salivă. Pieptul i se zbătea spasmodic în încercarea de a trage aer. A reuşit cumva să se ridice în picioare. S-a împleticit, gata să cadă, şi s-a apropiat de nazist.

Dietrich a clătinat din cap. Purcelul se zbătea în mâna lui.

Madeleine, cu şuviţe de păr îmbibate de sânge, a făcut câţiva paşi spre el.

— S’il vous plaît. Libérez-le.44

44. Vă rog. Daţi-i drumul (în fr., în orig.).

Dietrich a îndreptat pistolul spre capul ei.

Madeleine a închis ochii. Mâinile îi tremurau, dar nu s-a mişcat din loc.

Dacă Louis nu guiţa întruna şi Dietrich nu stătea cu spatele la el, Ollie n-ar fi reuşit să se apropie neobservat. În acel moment, nazistul era atent doar la purcelul ce se zvârcolea şi la franţuzoaica plină de curaj. Cel puţin până când ar fi fost pregătit să tragă. Atunci s-ar fi terminat totul – şi guiţatul purcelului, şi strigătele lui Madeleine. Ollie s-a dus spre el cât de repede îi permitea piciorul. Pulsul i-o luase razna. Zece metri. Cinci metri. Pietrişul a scârţâit sub paşii lui.

Dietrich s-a întors. Pupilele i s-au dilatat. Din ochi i-au ţâşnit fulgere. A întors arma spre el.

Ollie şi-a luat avânt. S-a aruncat în faţă şi l-a lovit peste mână cu lama ruginită a coasei. Se aştepta la o detunătură şi era pregătit să primească un glonţ în coaste. În schimb, a auzit un pârâit, ca de ramură ruptă dintr-un hicori45.

45. Copac asemănător nucului, care creşte în America de Nord.

Dietrich a scos un urlet. Pistolul a căzut pe pământ.

Ollie s-a uitat la mâna neamţului. Degetul mare era îndoit în afară, de parcă îi crescuse o nouă încheietură. Era pregătit ca Dietrich s-o ia la fugă. Să se retragă. Sau cel puţin să-şi ridice mâinile pentru a se preda. Pentru că, şi-a închipuit Ollie, aşa ar fi făcut oamenii obişnuiţi. Însă a înţeles foarte repede că nazistul nu era unul dintre ei în momentul când s-a repezit asupra lui ca un luptător de greco-romane. Cu mâinile întinse. Din degetul mare îi ieşea un os care semăna cu o cretă însângerată.

Okay. Ori eu, ori tu. Ollie s-a tras într-o parte. Când coasa a despicat aerul, stomacul i s-a întors pe dos. Subestimase viteza de reacţie a lui Dietrich. Şi a lovit prea sus.

Dietrich s-a ghemuit, apoi s-a repezit înainte şi l-a izbit pe Ollie cu umărul în picior.

Genunchiul s-a îndoit. Glezna i-a cedat şi s-a prăvălit la pământ, cu Dietrich prăbuşit peste el. Ligamentele i s-au întins, iar umărul vătămat era gata să sară din articulaţie. A încercat să se folosească de lama coasei, dar Dietrich, ca un câine turbat, l-a muşcat de mână. Dinţii din faţă i-au intrat în carne. L-a străbătut o durere ascuţită în braţ şi a scăpat lama din mână. Falca i-a trosnit sub pumnul mâinii sănătoase a lui Dietrich. Ameţit, Ollie a căutat în jur pe bâjbâite după lamă.

Madeleine a început să strige şi să-l lovească pe Dietrich cu pumnii în spate. Nazistul i-a dat un cot în piept. Femeia a icnit şi ţipetele ei ascuţite i s-au oprit în gât. S-a prăbuşit la pământ, ţinându-se cu mâinile de burtă.

Dietrich s-a rostogolit de pe pieptul lui Ollie. Prima dată, Ollie a crezut că nazistul găsise lama şi se pregătea să-i crape ţeasta cu ea. De fapt, începuse să se târască în patru labe, ca un crab. La câţiva paşi mai încolo, pistolul.

Ollie s-a aruncat spre el. L-a prins pe Dietrich de picior. Nazistul a întins braţul în faţă. Degetele sale se apropiau încet de armă.

Deodată, o cizmă l-a izbit pe Ollie în obraz. I s-a făcut negru în faţa ochilor. A încercat să se dezmeticească şi şi-a dat seama că Dietrich scăpase din strânsoare. Sunt terminat, şi-a spus el. Nazistul avea nevoie doar de câteva secunde. Se aştepta să audă împuşcăturile. În locul lor, a auzit un ţipăt ascuţit. A ridicat capul şi a văzut o dâră de tifon prin curte. Şi pe Dietrich cu lama coasei ieşindu-i din spate. Deasupra lui, în picioare, stătea locotenent-aviatorul Boar.

Dietrich şi-a dus mâinile la spate. S-a răsucit. S-a întors. Dar n-a putut să ajungă la lama înfiptă ca un harpon între omoplaţii lui.

Boar l-a trântit pe Dietrich cu faţa în sus – tăişul i-a pătruns şi mai adânc în corp. Nazistul a scos un urlet. Boar l-a prins de grumaz. Cu braţele încordate, l-a strâns de beregată.

Dietrich a azvârlit din picioare. Tot mai încet. Un picior a zvâcnit. Apoi a rămas nemişcat.

Ollie s-a târât până la Madeleine.

— Eşti bine?

Femeia a dat din cap că da. Avea faţa mânjită cu sânge şi noroi. Louis o împingea uşor cu botul.

Boar a slăbit strânsoarea. I-a dat apoi drumul lui Dietrich şi a rămas în picioare deasupra trupului inert.

— Doi nebuni, a spus el cu spatele la Ollie. V-aţi pus viaţa în primejdie pentru un amărât de porc.

— Neamţul avea de gând s-o omoare pe Madeleine, a spus Ollie.

Locotenentul s-a întors cu faţa spre el.

Primul lucru pe care l-a văzut Ollie a fost că nu mai avea bandajele. Al doilea, ochii locotenentului. Unul limpede, care se mişca. Celălalt, lipsit de viaţă, ca alabastrul neşlefuit.

Capitolul 40 EPPING, ANGLIA

Susan a prins tubul de piciorul porumbelului, l-a mângâiat pe aripi, după care i-a dat drumul cu