mocirlă, pe suprafața căreia pluteau frunze, ramuri, crăci, tufe și trunchiuri întregi, duse de puhoi în mare. Makșeev și Gromeko dădură fuga într-un suflet la desișul unde erau ascunse bărcile și lucrurile, aproape siguri că totul fusese luat de puhoi, deoarece pretutindeni se vedeau urmele prăpădului. Chiar și la gura rîului, plaja era acoperită de un strat de nămol..

— Ura! se auziră strigătele lor. Totul a rămas neatins, veniți să ne dați o mînă de ajutor!

Lucrurile rămăseseră într-adevăr la locul lor, deoarece exploratorii le puseseră în bărci, peste care întinseseră foile cortului și așezaseră pluta; pe lîngă asta avuseseră grijă să lege bine bărcile de copaci Acum, după ce le mai veni inima la loc, se apucară să dezgroape bărcile și să care avutul spre țărmul mării, unde la o depărtare destul de mare de gura rîului găsiră un locșor curat fără pic de nămol. Întrucît însă rîul secase, trebuiau să părăsească aceste meleaguri care în ajun îi fermecaseră. Să plutească mai departe spre vest, ar fi fost primejdios, deoarece în direcția aceea, țărmul sudic al mării era format din stîncile golașe ale platoului — sinistru pustiu negru, și nu puteau nădăjdui să găsească apă de băut. Se sfătuiră încotro să pornească.

— Nu putem pleca spre apus fără o rezervă de apă, pe cîtă vreme la răsărit cunoaștem un izvor lîngă care am poposit odată, rezumă Gromeko discuțiile.

SPRE RĂSĂRIT

O oră mai tîrziu, exploratorii navigau prin golful care devenise o adevărată mlaștină. Ocoliră capul și cotiră spre răsărit, de-a lungul malului scund, uniform, mărginit de zidul pădurii. Vîsleau din răsputeri dornici să ajungă cît mai repede la izvor, unde puteau în sfîrșit să se odihnească și să doarmă în voie după toate cele prin care trecuseră în ultimele două zile.

Deși grăbiți, se opriră totuși ca să vîneze cîțiva iguanodoni, pe care-i observară într-un loc pe plajă.

A doua zi plutiră la fel de repede și spre seară ajunseră la gura rîului Furnicilor, pe malul căruia se afla mușuroiul ars. Aici plaja era acoperită de nisip și se găsea apă de băut, în schimb mai departe nu mai exista nici un loc potrivit pentru popas, așa că hotărîră să înnopteze aici. Nimic nu le tulbură odihna și putură dormi în tihnă.

Apoi mai plutiră o zi spre răsărit, prin strîmtoarea dintre insulele care despărțeau Marea Răsăriteană de cea Apuseană.

De data asta navigară aproape de țărmul nordic, ca să determine locul unde se vărsa rîul; acesta era mult mai mare decît rîul Makșeev, dar avea același caracter. Malurile sale joase erau acoperite de pădure, care ajungea pînă la apă, fără a lăsa o palmă de pămînt unde exploratorii să-și poată înălța cortul. De aceea se văzură siliți să mănînce bucate reci, fără a ieși din bărci.

În timpul odihnei de după prînz, lui Papocikin îi trecu prin minte o idee, pe care se grăbi s-o împărtășească tovarășilor săi.

— Ne aflăm acum lîngă țărmul nordic al mării, nu-i așa? strigă el bucuros.

— Firește! răspunse Kaștanov.

— Vă propun să mergem de aci înainte de-a lungul lui, pînă ajungem la gura rîului Makșeev. În felul acesta o să putem evita drumul plin de primejdii prin larg.

— Dacă nu mă înșel, aveam de gînd să cercetăm amănunțit malul sudic, la răsărit de meleagurile primelor noastre explorări, spuse Gromeko.

— Cred că e timpul să ne întoarcem spre ghețuri, urmă zoologul.

— Dar de ce atît de repede?

— Fiindcă navigînd în sus pe rîu, acest drum ne va lua de trei sau patru ori mai mult timp decît dacă am urma cursul apei. Va trebui să vîslim neîncetat împotriva curentului.

— Ei și ce? Timp avem berechet.

— Nu-s de aceeași părere. August e pe sfîrșite. Pe țărmurile acestei mări, vara nu se termină probabil niciodată. Acolo la nord, însă, în apropierea ghețurilor, o fi existînd și iarnă. Dacă zăbovim prea mult, riscăm să ne surprindă frigul, și în loc să plutim pe rîu, care va fi încătușat de gheață o să fim siliți să mergem pe jos, prin zăpadă…

— Fără schiuri și fără haine călduroase, adăugă Makșeev.

— Tot ceea ce spui e adevărat, firește, și va trebui să ținem seama de spusele dumitale, zise Kaștanov. Dar dacă o să sacrificăm o săptămînă ca să cercetăm mai bine malul sudic al mării, ne va rămîne încă destul timp pentru întoarcere.

— Există însă și alte motive ca să nu mai zăbovim pe aici, stărui Papocikin. De cîte ori am explorat țărmul sudic al mării, am avut de furcă mereu cu furnicile. Mai mult ca sigur că și pe celelalte meleaguri ale țărmului sudic există asemenea insecte îngrozitoare. Ca să luptăm împotriva lor, trebuie să consumăm muniții cu nemiluita, ori nu mai avem chiar atît de multe, iar la întoarcere ele ne vor fi necesare ca să vînăm și să ne apărăm de sălbăticiuni.

— Și, în sfîrșit, — îl sprijini Gromeko, — este îndoielnic să descoperim ceva nou pe țărmul sudic al mării în cele trei-patru zile cît am mai putea pluti spre răsărit. Știm doar că în direcția aceea se întind la nesfîrșit coastele abrupte ale platoului, iar de pe vîrful vulcanului Satanei am văzut că la răsărit nu există nimic altceva decît pustiul negru.

— În cel mai bun caz o să mai descoperim un rîuleț și la izvorul său încă un grup de vulcani, care o să ne facă un alt pocinog! adăugă Papocikin, care nu putea uita spaima prim care trecuse. Am scăpat în două rînduri ca prin urechile acului. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă.

— Va să zică nimeni nu e de părerea mea! spuse Kaștanov, cu oarecare ciudă. Majoritatea este pentru înapoiere, din motive bine întemeiate. Va trebui să ascult și eu glasul prudenței.

— O să plutim, deci, de-a lungul țărmului nordic? întrebă Gromeko.

— Bineînțeles, de vreme ce am hotărît să nu mai explorăm țărmul sudic.

— Atunci trebuie să ne facem de îndată o provizie de apă, fiindcă nu cred să ajungem astăzi la gura rîului Makșeev, iar alt rîu nu știm dacă există prin apropiere.

După ce-și umplură