Povestea vieții mele.

Roverul are un radiator electric care împinge aerul cu un ventilator mic. Nu-l folosesc la nimic, fiindcă GTR-ul furnizează toată căldura de care am nevoie, așa că am scos ventilatorul și l-am conectat la un cablu de alimentare de lângă sas. Odată ce s-a alimentat, a fost suficient să-l direcționez spre dormitor.

E o soluție tehnică ieftină, dar a funcționat. Am căldură suficientă grație GTR-ului. Trebuia doar s-o împrăștii în mod egal peste tot. Am și eu măcar o dată entropia de partea mea.

Am descoperit că toți cartofii cruzi sunt dezgustători. Când sunt în habitat, îi coc într-un cuptoraș cu microunde. În rover n-am nimic de felul ăsta. Aș putea lesne să aduc cuptorul cu microunde al habitatului în rover și să-l conectez, dar energia necesară coacerii a zece cartofi chiar mi-ar influența distanța parcursă.

Am intrat destul de rapid într-o rutină. De fapt, totul era tulburător de familiar. Am făcut aceleași lucruri plictisitoare vreme de douăzeci și două de zile mizerabile în timpul călătoriei până la Pathfinder. Dar de data asta am dormitorul, ceea ce e cu totul altceva. În loc să fiu întemnițat în rover, am propriul habitat mititel.

După ce mă trezesc, mănânc un cartof la micul dejun. Pe urmă dezumflu dormitorul pe dinăuntru. E destul de complicat, dar mi-am dat seama cum pot s-o fac.

Mai întâi îmi pun un costum pentru EVA. Pe urmă închid sasul interior, lăsând ușa exterioară deschisă (cea la care e cuplat sasul). Asta izolează dormitorul, cu mine înăuntru, față de restul roverului. Pe urmă fac sasul să se depresurizeze. Acesta crede că scoate aerul dintr-o încăpere mică, când de fapt dezumflă tot dormitorul.

Odată ce presiunea s-a dus, trag prelata înăuntru și o împăturesc. Pe urmă o desprind de deschiderea exterioară și închid ușa exterioară. Asta e partea cea mai strâmtă. Cât se represurizează, trebuie să stau în sas împreună cu dormitorul împăturit. Odată ce am din nou presiune, deschid ușa interioară și cad în rover. Pe urmă pun deoparte dormitorul și mă întorc în sas pentru o ieșire normală pe Marte.

E un proces complicat, dar mă ajută să desprind dormitorul fără să trebuiască să depresurizez cabina roverului. Ții minte, în rover mi-am pus toate lucrurile cărora nu le priește vidul.

Următorul pas e să strâng celulele solare pe care le-am întins în ziua anterioară și să le depozitez pe rover și pe remorcă. Pe urmă verific rapid remorca. Intru în ea prin sas și, în principiu, arunc repede o privire întregului echipament. Nici măcar nu-mi scot costumul pentru EVA. Vreau doar să mă asigur că nu e nimic în neregulă care să-mi sară în ochi.

Pe urmă, înapoi la rover. Odată ajuns înăuntru, îmi scot costumul pentru EVA și încep să conduc. Șofez cam 4 ore, apoi mi se termină energia.

Odată parcat, mă bag iar în costumul pentru EVA și ies din nou pe Marte. Înșir panourile solare și las acumulatorii să se încarce.

Pe urmă instalez dormitorul. Cam același lucru ca atunci când îl strâng, dar în pași inverși. La sfârșit, sasul îl gonflează. Într-un fel, dormitorul e doar o extensie a sasului.

Chiar dacă e posibil, totuși nu gonflez rapid dormitorul. Am făcut asta ca test, fiindcă voiam să văd pe unde ar avea pierderi. Dar nu e o idee bună. Gonflarea rapidă îl supune unui șoc și unei presiuni ridicate. În cele din urmă o să se rupă. Nu mi-a plăcut când habitatul m-a lansat ca din gură de tun. Nu sunt nerăbdător să repet experiența.

Odată ce dormitorul e iarăși așezat, pot să-mi scot costumul pentru EVA și să mă relaxez tot restul zilei. În principal mă uit la seriale căcăcioase din anii ’70. În cea mai mare parte a zilei nu mă prea deosebesc de un șomer.

Am urmat procesul ăsta timp de patru zile solare și pe urmă a venit vremea unei „zile de aer”.

O zi de aer s-a dovedit a fi cam la fel ca toate celelalte zile, dar fără șofatul timp de patru ore. Odată ce am așezat panourile solare, am pornit oxigenatorul și l-am lăsat să să-și facă de lucru cu restul de dioxid de carbon pe care îl stocase regulatorul.

A transformat tot dioxidul de carbon în oxigen și pentru asta a folosit toată energia generată în ziua aia.

Testul a reușit. O să fiu gata la timp.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 449

Azi e ziua cea mare. Plec către Schiaparelli.

Roverul și remorca sunt pline. Erau aproape pline și când am făcut testul. Dar acum am până și apa la bord.

În ultimele zile mi-am copt toți cartofii la cuptorul cu microunde al habitatului. A durat ceva, pentru că nu pot să coc decât patru odată. După ce i-am copt, i-am pus înapoi pe suprafața planetei ca să înghețe. Odată înghețați, i-am pus înapoi în „coburii” roverului. Pare o pierdere de vreme, dar e vital. În loc să mănânc cartofi cruzi în timpul călătoriei, o să mănânc cartofi gata copți (reci). În primul rând, o să fie mult mai gustoși. Dar, mai important, o să fie gătiți. Când gătești mâncarea, proteinele se descompun și hrana e mai ușor de digerat. O să obțin mai multe calorii din ea și am nevoie de toate caloriile de care pot face rost.

Am petrecut ultimele zile rulând diagnostice complete pe absolut tot: regulatorul, oxigenatorul, GTR-ul, CERA, acumulatorii, sistemul de menținere a vieții din rover (în caz că am nevoie de o rezervă), celulele solare, computerul roverului, sasurile și toate celelalte care au o componentă mobilă sau electronică. Am verificat chiar și fiecare motor. Opt cu totul, câte unul pentru fiecare roată, patru la rover, patru la remorcă. Motoarele remorcii n-o să fie acționate, dar e bine să ai rezerve.

Totul e pregătit pentru plecare. Nu văd nicio problemă.

Habitatul a rămas doar o carapace goală. I-am luat toate componentele esențiale și o mare parte din prelată. Am jefuit bietul habitat de tot ce mi-a putut oferi, iar