curajul și nu ne temem de nimic, suferim însă din pricina frigului și ni s-a urît să tot mîncăm carne. Ne neliniștește faptul că nu v-ați întors pină acum și ne întrebăm dacă n-ați pățit ceva în timpul expediției.

Borovoi, Igolkin.”

— Trăiesc! exclamă Gromeko.

— N-avem timp de pierdut. Trebuie să-i salvăm.. Au trecut aproape trei luni de cînd au fost răpiți: astăzi sîntem în cinci decembrie, spuse Gromeko, consultîndu-și jurnalul.

— Ei scriu că sălbaticii n-au luat de aici nici un lucru, spuse Makșeev. Prin urmare, săniile și schiurile trebuie să fie în magazia din ghețar, împreună cu proviziile; nu ne rămîne decît să dăm la o parte zăpada de la intrarea în magazie și să ne pregătim de drum..

— Da, se pare că în iurtă toate au rămas la locul lor. Cred că și depozitul e neatins, afară numai daca au lăsat ușa deschisă, căci atunci au avut grijă cîinii să isprăvească alimentele, zise Papocikin.

După drumul anevoios făcut prin zăpadă și după ce dormiseră atîta vreme într-un cort din pînză subțire, fără altă hrană decît carnea și pesmeții, aici, în iurtă, unde era cald și aveau tot felul de conserve, viața exploratorilor deveni neasemuit mai plăcută. Hotărîră să se odihnească cîteva zile și totodată să se pregătească pentru o nouă expediție, care putea ține cîteva săptămîni. Durata expediției depindea de distanța care îi despărțea de tabăra oamenilor primitiv! plecați spre sud.

În jurul iurtei, dealul era acoperit de o zăpadă destul de înaltă. În magazii totul era intact. Scoaseră săniile și schiurile, ca să cerceteze în ce stare sînt și la nevoie să le repare. Depozitul cel mare avea o ușă adevărată, solidă, astfel că fiarele nu putuseră scoate nimic de aici, deși nu era păzit de oameni sau cîini. Cei doi pustnici se dovediseră a fi buni gospodari și pregătiseră pentru iarnă o mare cantitate de carne afumată, care le prindea acum foarte bine exploratorilor, scutindu-i să-și mai piardă timpul cu vînătoarea.

Ceva mai departe, pe deal, se afla un mic post meteorologic, construit de Borovoi. Instrumentele erau în perfectă ordine. În cort găsiră și un jurnal meteorologic, ale cărui date caracterizau clima din tundră în a doua jumătate a verii și la începutul toamnei.

Se hotărîră să ia cortul cu ei, iar toate lucrurile care deocamdată nu le trebuiau, să le lase în depozit, să pună la ușă un lacăt și să acopere intrarea cu zăpadă, ca să-și ferească avutul de oaspeți nepoftiți.

După aceasta pregătiră pentru călătorie două sănii, șase perechi de schiuri, provizii pentru o lună, haine calde și saci de dormit, precum și zahăr, bomboane, cuțite, ace, ață, mărgele și inele, drept daruri pentru sălbatici, dacă aceștia s-ar fi înduplecat să-i elibereze de bună voie pe prizonieri. Pentru orice eventualitate luară spirt și coniac, ca la nevoie să-i îmbete pe paznici.

ÎN CĂUTAREA CAPTIVILOR

După trei zile de odihnă porniră la drum. La început merseră spre sud-est, către rîul pe care îl trecuseră cînd Kaștanov și Papocikin vînaseră pentru prima oară mamuți. Pe urmă însă o luară la vale, de-a lungul albiei.

A doua zi dădură pe malul stîng al rîului de o poiană, unde se afla înainte așezarea oamenilor primitivi; din aceasta nu mai rămăseseră decît scheletele a vreo douăzeci de colibe — un fel de conuri formate din prăjini ca la colibele evencilor sau hanților din Asia.

În vîrful unei prăjini era prins un bilețel cu următorul cuprins:

„Am trăit aici în captivitate pînă în ziua plecării spre sud. Astăzi, hoarda pornește la drum. Poate vom reuși să eva…

Pesemne că restul biletului fusese rupt.

Hotărîră să-și continue drumul de-a lungul rîului șl să cerceteze cu băgare de seamă poienile la fiecare cincisprezece-douăzeci de kilometri, cît putea face pe zi hoarda, care ducea cu ea toată gospodăria și de aceea nu putea înainta prea repede. Nădăjduiau să găsească bilețele la marginea acestor poieni.

Către seară ajunseră într-o poiană mare și găsiră pe o tufă următorul bilețel, prins de o rămurică:

„Facem cam douăzeci de kilometri pe zi. Mergem uneori prin pădure, pe cărările din apropierea rîului, alteori de-a dreptul prin apă, care e foarte rece și pe alocuri trece de genunchi. Sălbaticii însă nici nu se sinchisesc. Ne-au dat înapoi o parte din îmbrăcăminte dar cînd poposim pentru noapte, ne-o iau înapoi, dîndu-ne în schimb piei de animale sălbatice, ca să ne apărăm de frig. Cînd fac popasuri, nu-și ridică colibe și dorm sub tufe. Rezistăm datorită focului pe care-l alimentăm tot timpul, cu rîndul, pînă ce pornim din nou la drum.

Borovoi.”

A doua zi parcurseră vreo patruzeci de kilometri, fără a mai găsi însă bilețele. Le smulsese vîntul, poate, sau le distruseseră fiarele.

Mai merseră o zi și după-amiază găsiră un alt bilețel, cu următorul cuprins:

„Sălbaticii iau bilețelele noastre din tufe cînd observă unde le am pus și le păstrează ca pe niște talismane. Ei socotesc aceste bilețele drept o ofrandă destinată spiritului rău, care aduce gerul și zăpada. De aceea ne va fi greu să vă mai lăsăm biletele, dar atunci cînd vom merge pe malul rîului, vom prinde de crengi bucățele albe de hîrtie, ca să știți că am trecut pe acolo. Cînd veți ajunge într-o regiune deszăpezită, iar rîul nu va mai fi înghețat, fiți cu ochii în patru. După părerea noastră, hoarda va poposi acolo pentru multă vreme.

Borovoi.”

Mai merseră așa vreo șase zile, găsind din cînd în cînd cîte un scurt răvaș și de cele mai multe ori bucățele albe de hîrtie, prinse în tufele de pe malul rîului. În a zecea zi de drum, stratul de zăpadă se subție de tot, iar gheața care încătușa rîul începu să pîrîie sub picioare. Temperatura nu cobora mai jos de 1–2 grade sub zero. În ziua următoare se văzură siliți să se abată de pe rîu, deoarece gheața era aici prea subțire, iar pe alocuri se deschideau ochiuri de apă. Exploratorii găsiră o cărare care șerpuia cînd prin pădure, cînd de-a lungul malului. Spre seară, grosimea zăpezii ajunse la vreo