Stăruiește precum ai început și grăbește-te cât poți, ca să te bucuri cât mai mult timp de puritatea și armonia sufletului tău. De fapt, tu te bucuri chiar în vreme ce-l purifici, în vreme ce-l rânduiești. Alta este totuși mulțumirea pe care o simți contemplând un cuget fără pată, plin de strălucire. Îți aduci, desigur, aminte ce mare bucurie ai simțit atunci când, lepădând toga copilăriei, ai îmbrăcat-o pe cea de bărbat și ai fost dus cu alai în for. Așteaptă-te la una și mai mare, atunci când vei fi lepădat spiritul copilăresc și filozofia te va înscrie în rândul oamenilor. Căci dacă nu mai suntem copii, ne rămâne, ceea ce este mai grav, mintea unor copii. Aceasta e cu atât mai rău, cu cât avem gravitatea unor bătrâni și slăbiciunile unor copii; și nu numai pe ale copiilor, dar și pe ale pruncilor: aceia se sperie de lucruri neînsemnate, aceștia de ce li se năzare, iar noi și de unele, și de altele.

Înaintează numai (în filozofie): vei înțelege că de unele lucruri ar trebui să ne temem cu atât mai puțin, cu cât mai mare ne este spaima. Nu poate fi mare răul cel mai din urmă. Ți-a sosit moartea? Ar trebui să te temi de ea dacă ar putea să se oprească la tine. Dar, în mod firesc, ea sau nu-ți sosește, sau trece mai departe. „Este greu, zici tu, să-ți înalți sufletul până la disprețuirea vieții proprii.” Dar nu vezi din ce pricini neserioase ne-o disprețuim? Unul atârnă spânzurat de un laț la ușa iubitei, altul se aruncă de pe acoperiș ca să nu-și mai audă stăpânul tunând și fulgerând, altul, un sclav fugar, își împlântă sabia în pântece ca să nu fie adus din nou acasă. Crezi că virtutea nu e în stare să facă ce face spaima fără margini? Niciunul dintre cei ce gândesc prea mult la prelungirea vieții, măsurându-și fericirea după numărul consulilor[1], nu poate avea parte de o viaţă fericită.

Gândește-te în fiecare zi cum ai putea părăsi cu sufletul împăcat o viață, pe care cei mai mulți o îmbrățișează și de care se țin, așa cum se agață de spini și de stânci cei furați de șuvoiul apelor. Cei mai mulți dintre noi se zbat nefericiți între frica de moarte și chinurile vieții: nu doresc să trăiască și nu ştiu să moară. Fă-ți de aceea viața plăcută, alungând orice neliniște în privința ei. Nu folosesc decât acele bunuri cu pierderea cărora sufletul se obișnuiește din vreme, și nu e lucru a cărui pierdere poate fi mai ușoară ca acela de care nu-ți pare rău că l-ai pierdut. De aceea, îmbărbătează-te și întărește-te față de tot ce poate izbi și pe cei mai puternici. De viața lui Pompei[2] au hotărât un băiețandru și un eunuc, iar de a lui Crassus[3], un part crud și obraznic. Caligula[4] a poruncit lui Lepidus să-și întindă gâtul tribunului Dexter; el însuși și l-a întins lui Chaerea[5].

Pe nimeni soarta nu îl ridică într-atâta, încât să nu-l amenințe tot pe atât pe cât l-a ajutat. Nu te încrede în apele ei liniștite: marea se răzvrătește într-o clipă, într-aceeași zi corăbiile sunt înghițite de valuri acolo unde înainte săltau voioase. Gândește-te că hoțul și dușmanul pot să-ți pună sabia în gât. Ca să nu mai vorbesc de puterea celor mari, orice sclav are asupra ta dreptul de viață și de moarte. O spun limpede: Cine-și disprețuiește propria viață este stăpân pe viața ta. Gândește-te la cei care au pierit de uneltirile din casa lor, loviți fățiș sau pe ascuns: vei vedea că furia sclavilor a făcut tot atâtea victime ca și a regilor. Atunci ce importanță are pentru tine cât de puternic este cel de care te temi, când oricine poate săvârși lucrul de care te temi? Dar, poate că, de vei cădea în mâinile dușmanului, învingătorul te va aduce la moarte; firește, acolo unde te și duceai. De ce te înșeli singur și vezi numai acum ceea ce de multă vreme îndurai? O spun clar: de când te-ai născut, te tot duci. La aceasta și la altele de acestea trebuie să cugetăm, dacă vrem să așteptăm liniștiți ceasul din urmă, a cărui groază umple de nelinişte pe toate celelalte.

Dar, ca să pun capăt scrisorii, iată la ce cugetare m-am oprit astăzi (o culeg și pe ea din grădina altora[6]): „O sărăcie orânduită după legea firii este o mare bogăție”. Cunoști limitele pe care această lege a firii le impune: să nu suferi de foame, de sete, de ger. Ca să alungi foamea și setea, nu e nevoie să aștepți la ușa celor trufaşi, nici să le rabzi încruntarea sprâncenelor și bunăvoinţa lor jignitoare, nu e nevoie să cutreieri mările, nici să te ții pe urma armatelor. Ceea ce natura îți cere este ușor de procurat și la îndemână. Asudăm după lucruri deșarte. Acestea ne rod hainele, ele ne fac să încărunțim sub cort, ele ne împing spre ţărmuri depărtate. Cât e de ajuns ți-e la îndemână. Cine se învoiește cu sărăcia este un om bogat. Cu bine.

1) Anul se nota prin numele consulilor.

2) Învins de Caesar, Pompei se retrase în Egipt. Aici fu omorât din ordinul lui Ptolemeu XII, regele minor și al ministrului său, eunucul Pothinos (anul 48 î.Cr.).

3) M. Licinius Crassus, fostul triumvir, pieri în expediția contra parților, la Carrhae, în iunie 53 î.Cr.

4) Cassius Chaerea, fost centurion în armata din Germania (Tacitus, Anale 1, 32), deveni mai târziu tribun al cohortelor pretoriene. Caligula îl umilea, jignindu-l prin porecle date adesea, ca: Venus, Priapus, Amor. Împreună cu Cornelius Sabinus, fu unul dintre fruntașii conspirației împotriva lui Caligula și cel care-i dădu lovitura de moarte, pe când acela trecea printr-un coridor strâmt ca să meargă