munte, bogat în ozon. La câțiva metri adâncime, intrarea se lărgea, transformându-se într-o peșteră mare, neregulată, cu pereții brăzdați în toate direcțiile de șanțuri înguste. Acum știam ce trebuie căutat; pe alocuri prin crăpăturile șisturilor de cuarț, pe fundul șanțurilor săpate în piatră rămăseseră dâre de ocru, de culoare portocalie și galbenă ca lămâia.

— Iată și cariera de coloranți, Tania. Numai că vopselele nu-s de cele obișnuite.

Ne-am urcat înapoi. Fără a lua în seamă protestele Taniei, am săvârșit sacrilegiul cel mare și, fără să mai aștept ziua următoare, am ridicat amfora de la locul ei. Ținând vasul strâns la piept, pășeam cu grijă, de teamă să nu fac vreun pas greșit. Am lăsat prețioasa noastră descoperire lângă porticul de la intrare și am ocolit încet întregul edificiu. Avusesem dreptate: am mai descoperit și în alte câteva locuri inscripții luminiscente.

Semne luminoase erau și pe arcul cvadrantului.

Apoi ne-am luat amfora, am coborât spre malul râului, unde am poposit și am scos cu grijă capacul vasului. Înăuntru nu era nimic decât praf. Am spălat vasul pe dinafară, l-am adus fără zgomot în cort, și l-am așezat la căpătâiul profesorului, bucurându-ne dinainte de uimirea și emoția pe care o va avea dimineața.

— Ei, și acum povestește-mi, îmi șopti Tania la ureche. Tot nu voi putea să dorm până nu aflu totul.

Am ieșit iarăși din cort, și ne-am așezat pe malul râului, care murmura melodios, mânându-și grăbit apele spre stepa întunecată.

— E foarte simplu, Tania: pe aici se găsesc zăcăminte de minereu de uraniu, și deci și de radiu. Aceste pete galbene nu sunt altceva decât ocru de uraniu. Se folosește în ceramică pentru realizarea unui smalț foarte trainic, cu culori clare și aprinse: portocaliu, verde-gălbui, măsliniu. Minereul de uraniu se găsește în golurile și crăpăturile cuarțitelor și a fost exploatat încă din vechime, iar radiumul pesemne că există aici numai în cantități infime, în masa silicioasă a cuarțitelor de culoare deschisă. Și, după părerea mea, întreg dealul pe care e situat observatorul este alcătuit din asemenea cuarțite care răspândesc emanații de radium[9].

Cuarțitele sunt, probabil, ușor radioactive. Sărurile de radiu, amestecate cu alte minerale, dau culori deosebit de trainice și luminiscente. În zilele noastre, în special în timpul războiului, asemenea compoziții luminiscente sunt larg folosite. După cum vezi, astronomii din vechime cunoșteau și ei acest secret și poate că însăși denumirea „Nur-i-Deșt” — „Lumina deșertului”, e și ea legată de fenomenele ciudate din observator.

Radiumul continuă să rămână un element încă nu îndeajuns de studiat. Știm că ionizează aerul, că acumulează electricitate și ozon, că distruge microbii, că face otrăvurile inofensive. Acum înțeleg în ce constă secretul acestei acțiuni binefăcătoare, pe care o au aceste locuri asupra oamenilor: masa uriașă a cuarțitelor radioactive, aflată la suprafață și neacoperită de alte roci, dă naștere unui câmp întins de slabe emanații radioactive, emanații de intensitatea cea mai prielnică și mai binefăcătoare pentru organismul omenesc. Amintește-ți ce spunea profesorul despre serdolic. Iar astăzi, din pricina nemișcării totale a văzduhului, a avut loc o concentrare de asemenea emanații mult mai mare ca de obicei. Și noi doi am observat aceasta imediat în timpul nopții. Ce descoperire neașteptată și interesantă, nu-i așa? Și terminând de vorbit mi-am lăsat mâna pe mâinile fetei.

— Da, foarte interesant… spuse Tania oarecum schimbată și se ridică repede de la locul ei. Dar trebuie să mergem la culcare, e târziu.

Nedumerit de răceala subită a Taniei, am mai rămas o vreme pe malul râului. Toate gândurile mele se roteau neîncetat în jurul neașteptatei descoperiri. Găseam mereu noi elemente și dovezi care confirmau ipoteza mea. Am stat așa multă vreme chibzuind în întuneric, până când m-am încurcat definitiv în sihla chimiei și m-am hotărât să mă culc.

Dimineața am fost trezit de strigătele voioase ale profesorului, care ne chema pe toți să ne arate minunea. Amfora fusese scoasă afară din cort, la lumină. Izvoadele sclipitoare de email, colorate într-un verde-negru catifelat, șerpuiau printre dungile portocalii, cafenii și măslinii, care încingeau vasul ca niște brâie luminoase. Asemenea nuanțe minunate de email putuseră fi obținute numai cu ajutorul compușilor uraniului. Iată dar o nouă confirmare a descoperirii mele nocturne strălucind în lumina orbitoare a zilei!

Am împărtășit profesorului toate presupunerile și concluziile mele. Să fi văzut bucuria care l-a cuprins pe savantul nostru! În încheiere, am adăugat că este foarte probabil ca emanațiile de radium să determine o și mai mare transparență, o și mai bună vizibilitate a aerului de deasupra observatorului astronomic.

— Ei cu asta să știi că ai cam sărit peste cal, mă opri profesorul. Dar în ceea ce privește starea noastră fiziologică sunt întru totul de acord cu dumneata. Locul acesta este nu numai un meleag al luminii, ci și al bucuriei… De ce dară o fi atât de posomorâtă astăzi Tania noastră? Ce-o fi pățit?

— Ba defel, Matvei Andreevici, n-am nimic…

După ce-am mai cercetat o dată amfora, ne-am întors la lucrările de descongestionare a scării subterane. Către seară am reușit să deblocăm o deschidere, nu prea mare, în zidul subteranei, prin care ne-am strecurat apoi, unul câte unul, înăuntru. Subterana era împărțită în câteva încăperi. Nu știu bine ce observații a cules de acolo arheologul, pentru mine însă subterana s-a dovedit la fel de goală ca și celelalte.

Vântul înserării gonea prin stepă, valuri de pulbere trandafirie se învolburau peste covorul de oțel al tufelor de pelin. În frunte mergeau profesorul și Viacek. Tania rămăsese puțin în urma lor, gânditoare, încetinind pasul. M-am apropiat de ea și i-am luat mâna:

— Ce-i cu dumneata, Tania? Ești de obicei atât de veselă, de vioaie și dintr-odată… Mi se pare că încă de ieri te-ai schimbat, de ieri de când am făcut descoperirea cu emanațiile. Fata mă privi insistent în ochi și spuse:

— Nu știu dacă ai să înțelegi sau nu, eu totuși am să-ți mărturisesc… Nur-i-Deșt este într-adevăr un meleag al bucuriei. Eu socoteam că bucuria aceasta își are izvorul în mine, că eu o generez, că sunt puternică, liberă, veselă. Apoi apari dumneata… aici fata tăcu o