― Desigur, răspunse el ţeapăn.

Îi luă îngheţata din mână, coborî din maşină şi o aruncă în coşul de gunoi. Avea un mers ciudat, de parcă ar fi primit un şut acolo unde îi doare mai tare pe băieţi, gândi Fran. Într-un fel, presupunea ea, chiar acela era locul unde fusese lovit. Dar dacă priveai chestiunea din alt punct de vedere, ei bine, cam tot aşa mersese şi ea după ce o dezvirginase pe plajă. Se simţise de parcă ar fi suferit o iritaţie gravă. Numai că din cauza iritaţiilor nu rămâi însărcinată.

Băiatul se întoarse şi se sui în maşină.

― Chiar ai rămas, Fran? întrebă el brusc.

― Da, chiar am rămas.

― Cum s-a întâmplat? Am crezut că iei pilule.

― Păi, din câte îmi fac eu socoteala, fie, unu, cineva din sectorul de control al calităţii la vechitura aia de fabrică din Ovril a dormit în post când au trecut pe bandă medicamentele cu care m-am ales eu, fie, doi, pe voi, băieţii, vă hrănesc cine ştie cum la cantina UNH şi aveţi o spermă nemaipomenită, fie, trei, am uitat să iau o pilulă şi între timp am uitat că am uitat.

Îi aruncă un zâmbet dur, subţire, aparent radios, care-l făcu să bată în retragere.

― De ce te-ai enervat, Fran? Am pus şi eu o întrebare.

― Ei bine, ca să-ţi răspund altfel la întrebare, într-o seară caldă de aprilie, pesemne că s-a întâmplat în doisprezece, treisprezece sau paisprezece, ţi-ai introdus penisul în vaginul meu şi ai avut un orgasm, ejaculând astfel spermă conţinând milioane de...

― Termină, o opri el hotărât. Nu e nevoie să...

― Să ce?

Frannie era de-a dreptul îngrozită, chiar dacă nu lăsa să se ghicească acest lucru. Nici în cele mai negre închipuiri ale ei despre cum se va desfăşura această scenă nu-şi imaginase că va arăta chiar aşa.

― Să fii atât de furioasă, spuse el fără vlagă. N-am să te părăsesc.

― Nu, spuse ea ceva mai blând.

În momentul acela ar fi putut să-i ia o mână de pe volan, să i-o strângă la piept şi să-i vindece astfel rana. Dar nu reuşea să se hotărască să facă acest lucru. Nu avea nici cel mai mic drept să dorească să fie mângâiată, indiferent dacă această dorinţă nu era decât tainică şi inconştientă. Înţelese deodată că, într-un fel sau altul, râsul şi distracţia dispăruseră pentru o vreme. Asta o aduse din nou în pragul lacrimilor, dar se abţinu să plângă din nou. Ea era Frannie Goldsmith, fiica lui Peter Goldsmith, şi nu avea de gând să bâzâie ca o proastă în parcarea de la Ogunquit Dairy Queen.

― Ce vrei să faci? o întrebă Jess, scoţându-şi ţigările din buzunar.

― Dar tu ce vrei să faci?

El aprinse un chibrit şi, timp de o clipă, înainte ca fumul de ţigară să se răspândească, ea văzu limpede cum pe chipul lui se războiesc, încercând fiecare să obţină dominaţia, un bărbat şi un băiat.

― O, fir-ar să fie! zise el.

― Din câte mă gândesc eu, există următoarele posibilităţi. Putem să ne căsătorim şi să păstrăm copilul. Putem să ne căsătorim şi să renunţăm la copil. Sau nu ne căsătorim şi ţinem copilul. Sau...

― Frannie...

― Sau nu ne căsătorim şi eu nu ţin copilul. Aş putea să fac un chiuretaj. Mai există vreo posibilitate? Mi-a scăpat ceva?

― Frannie, nu am putea să discutăm...

― Păi asta şi facem! îl repezi ea. Când ai avut ocazia să-ţi spui părerea, tu ai zis „O, fir-ar să fie!” Astea sunt chiar cuvintele tale. Eu tocmai am pomenit toate variantele posibile. Desigur, eu am avut mai mult timp să-mi fac un plan de bătaie.

― Vrei o ţigară?

― Nu. Fumatul nu este bun pentru copil.

― Frannie, ce naiba!

― De ce strigi? îl întrebă ea blând.

― Pentru că pari hotărâtă să mă scoţi din sărite, îi răspunse Jess aprins, apoi reuşi să se stăpânească. Te rog să mă ierţi. Nu pot să concep că ar fi vina mea.

― Nu poţi? Îl cercetă cu o sprânceană ridicată. Ca să vezi, o virgină va naşte.

― Trebuie să-ţi ieşi din fire chiar în halul ăsta? Luaseşi pilula, din câte mi-ai zis tu. Te-am crezut pe cuvânt. Am greşit cumva?

― Nu, n-ai greşit. Dar asta nu schimbă situaţia.

― Ai dreptate, spuse el posomorât, aruncând ţigara fumată doar pe jumătate. Deci ce facem?

― Mă tot întrebi pe mine, Jesse. Eu tocmai ţi-am expus posibilităţile, aşa cum le văd eu. Am crezut că vei avea şi tu vreo idee. Mai există şi sinuciderea, dar în momentul de faţă nu intră în vederile mele. Deci alege o altă variantă care-ţi convine ţie şi discutăm despre ea.

― Hai să ne căsătorim, spuse el deodată cu o voce neaşteptat de puternică.

Avea aerul omului care a ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a rezolva problema nodului gordian este să-l tai drept în două. Cu toată viteza înainte, iar cine se smiorcăie este invitat să elibereze locul de pe punte.

― Nu, îi răspunse ea. Nu vreau să mă căsătoresc cu tine.

Se întâmplă ca şi cum obrajii lui ar fi fost fixaţi în nişte şuruburi ascunse, slăbite acum simultan cu o rotaţie şi jumătate. Toată faţa îi căzu dintr-odată. Imaginea era atât de criminal de comică, încât fata fu nevoită să-şi treacă zona rănită a limbii peste asperităţile de pe cerul gurii ca să nu fie iarăşi cuprinsă de chicoteală. Nu dorea să-i râdă în nas lui Jess.

― De ce nu? Fran...

― Va trebui să mă mai gândesc la motivele pentru care nu vreau. Nu vreau să mă las implicată într-o discuţie despre motivele pentru care nu vreau, pentru că acum nu ştiu.

― Nu mă iubeşti, îi zise el morocănos.

― În majoritatea cazurilor, dragostea şi mariajul sunt două stări ce se exclud reciproc. Alege altă variantă.

Rămase multă vreme tăcut. Se jucă un timp cu o nouă ţigară, fără să o aprindă. În cele din urmă, zise:

― Nu pot alege alta, Frannie, din cauză că tu refuzi să o discuţi pe asta. De fapt, nu urmăreşti decât să aduni cât mai multe puncte în favoarea ta.

Chestia asta o atinse puţin. Îşi înclină fruntea.

― Poate că ai dreptate. Dar am pierdut şi eu o mulţime de puncte în ultimele săptămâni. Cât despre tine,