înmulțești, știi să te descurci — e foarte bine! Numai acum, când în reprezentările noastre a pătruns ideea, nu utopică, ci constructivă, a comunismului, se formează adevăratele cerințe față de Om. Noi, privindu-i pe oameni prin prisma acestei admirabile idei, am început să observăm prea bine ceea ce înainte nici nu luam în seamă…”

„8 ianuarie. Mi-am împărtășit gândurile lui Viktor Kraveț.

— Vrei să aplici metoda sintezei la oameni obișnuiți? a tras concluzia inteligenta dublură nr. 3.

— Da, dar cum? M-am uitat la el plin de speranță. Dar dacă știe și asta.

El mi-a înțeles privirea și a izbucnit în râs.

— Nu uita că eu… sunt tu. În orice caz, ca nivel de cunoștințe.

— Dar poate că tu știi mai bine ce lichid e acesta? Am arătat spre rezervor. Doar ai ieșit din el ca… ca Afrodita din spuma mării. Compoziția lui și toate celelalte…

— În două cuvinte?

— Fie și în trei.

— Poftim. Acest lichid este omul. Compoziția lui este cea a corpului omenesc. În afară de asta, acest lichid reprezintă o mașină de calcul biochimică, cuantico-moleculară, cu autoinstruire și o memorie uriașă. Fiecare moleculă de lichid cuprinde o oarecare informație proprie… Adică, oricum ai suci-o și ai răsuci-o, lichidul „mașinii-mamă” este, pur și simplu, omul în faza lichidă. Poți trage din acest fapt concluzii organizatorice, științifice și practice…

Se simțea că noua problemă nu-l preocupă în aceeași măsură ca pe mine. Am încercat să-i stimulezi puțin imaginația.

— Vitea, dar dacă această metodă va fi, într-adevăr, „ceea ce trebuie”? În fond, e destinată oamenilor obișnuiți, și nu…

— Ia mai du-te tu la!.. (Vai, vai, ia te uită, și când te gândești că e un om artificial!) Eu refuz categoric să privesc lucrarea noastră de pe pozițiile „e bine — nu e bine” și ale adeziunii la jurământul pe care eu nu l-am făcut! În vremurile noastre trebuie să ai o atitudine mai rezonabilă față de jurăminte! (Ei, dacă asta se poate numi atitudine rezonabilă…) Tu vrei să aplici descoperirea la transformarea oamenilor?

— În îngeri… am adăugat eu.

— La dracu cu îngerii! Transformări informaționale ale lui Homo Sapiens, și atât! Și hai să analizăm problema de pe acest plan academic.

Am observat pentru prima oară că și-a ieșit din fire… N-ai ce-i face, firea familiei Krivoșein își spune cuvântul. Dar principalul e că s-a pornit, s-a urnit din loc. Asta e lucrul cel mai necesar când începi o cercetare nouă — s-o iei din loc, să te înfurii de muncă.

Ca rezultat al unei discuții de șase ore, cu întrerupere pentru masă, am făcut patru pași în clarificarea noii probleme.

Primul pas: Oamenii artificiali și naturali, judecând după toate (hai să-i zicem, fie și după faptul că hrana obișnuită nu este o otravă pentru dubluri), sunt identici din punct de vedere biologic. Prin urmare, tot ce face „mașina-mamă” cu dublurile, poate fi extins în principiu (dacă faci abstracție de dificultățile realizării tehnice, cum se scrie în articole) asupra oamenilor obișnuiți.

Pasul al doilea: „Mașina-mamă” execută comenzile de transformare în cadrul rezervorului, fără nici un fel de adaptări mecanice și dispozitive de control și dirijare. El efectuează în rezervor, cum ar spune biologii, un metabolism dirijat…”

Ah, diavolii! mormăi aspirantul și-și aprinse nervos o țigară.

„… Sau, mai precis: transformă informația exterioară în înregistrări structurale în cadrul substanței: molecule organice, celule, țesuturi…

Pasul al treilea. În principiu, cum poate fi transformat omul în cadrul „mașinii-mamă”? Dublura artificială ia naștere în ea ca o continuare și dezvoltare a schemei mașinii. În stadiul transparenței ea se simte și se percepe deja ca om, dar nu poate acționa activ (Experiența cu Adam și confirmarea lui Kraveț sunt elocvente). Pe urmă dublura se întruchipează, se deconectează de circuitul lichid al „mașinii-mamă” (sau circuitul de el), pune stăpânire pe sine și iese din… Nu, nu trebuie să mă exprim academic! Se desprinde din mașină. Cu un cm obișnuit trebuie procedat, probabil, în ordine inversă. Adică înainte de toate el trebuie „conectat” în circuitul mașinii. Tehnic vorbind, omul trebuie scufundat în bazin.

Al patrulea pas: Dar se va conecta oare omul din nou în circuitele „mașinii-mamă”? Pentru că e nevoie de — eu sunt totuși suficient de familiarizat cu neurofiziologia, l-am citit pe Ashby — un contact deplin al întregului sistem nervos al omului cu lichidul. Dar toți conductorii — nervii — sunt izolați de mediul exterior prin piele, țesuturi, oasele craniului. Pentru a ajunge la ei, lichidul-circuit trebuie să pătrundă în interiorul omului…

Noi am ajuns la concluzia că el poate să pătrundă. Pentru că, în fond, omul este o soluție. Dar nu o soluție pe bază de apă (în acest caz oamenii s-ar dizolva în apă). În organismul omului nu e chiar atât de multă apă în stare liberă. Toată treaba o încurcă analiza cantitativă, această blestemată hipnoză a cifrelor, pentru că atunci când descompunem țesutul viu obținem cifre convingătoare: apă 75 la sută, proteine 20 la sută, lipide 2 la sută, săruri 1 la sută ș.a.m.d. Omul este o soluție biologică și toate componentele există în el într-o anumită unitate și interdependență. Există în corp lichide ca saliva, urina, plasma sanguină, sucul gastric, care pot fi turnate într-o eprubetă. Alte lichide umplu țesuturile celulare. Mușchii, nervii, creierul și fiecare celulă este prin ea însăși o eprubetă. Lichidele biologice impregnează chiar și oasele ca pe un burete… Așa că, în pofida lipsei unui recipient potrivit, omul are mult mai multe temeiuri să se considere un lichid, decât să zicem, ar avea o soluție de 40 la sută natriu.

Ca să fim mai preciși: omul reprezintă informația înregistrată într-o soluție biologică… Începând cu clipa când a fost conceput copilul, în această soluție se petrec transformări, se formează mușchii, organele interne, nervii, creierul, pielea. Același lucru — dar rapid și într-un alt mod — se petrece în lichidul biologic al „mașinii-mamă”. Așa că, din orice unghi am privi lucrurile, aceste două lichide sunt foarte înrudite și interpătrunderea lor este pe deplin posibilă”.

Oricât de mult doream să verificăm de îndată fiecare idee și fiecare presupunere, în