ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 498

Hmm.

Mda.

Lucrurile n-au mers bine la coborârea în Bazinul Schiaparelli. Ca să-ți dau un indiciu despre cât de ne-bine au mers, mă întind în sus spre computer ca să scriu asta, fiindcă e în continuare montat lângă panoul de control, iar roverul e pe-o parte.

Am fost aruncat în toate direcțiile, dar sunt o mașinărie perfecționată în astfel de situații limită. De îndată ce roverul s-a răsturnat, m-am făcut ghem de frică. Cam genul ăsta de erou sunt.

De altfel, a mers, având în vedere că nu sunt rănit.

Vasul de presiune e intact, ceea ce e un plus. Supapele care duc la furtunurile remorcii sunt închise. Probabil asta înseamnă că furtunurile sunt deconectate, deci legătura cu remorca s-a rupt. Minunat.

Mă uit primprejur în interiorul roverului și nu pare nimic stricat. Rezervoarele cu apă au rămas etanșe. Din rezervoarele de aer nu sunt scurgeri vizibile. Dormitorul s-a despăturit și e întins peste tot, dar e doar o prelată, așa că n-are cum să se fi stricat prea mult.

Comenzile pentru șofat sunt în regulă, iar computerul de navigație îmi spune că roverul are o „înclinație intolerabil de periculoasă”. Mersi, navigație!

Deci m-am răsturnat. Nu e sfârșitul lumii. Sunt în viață, iar roverul e bine. Sunt mai îngrijorat în legătură cu celulele solare peste care probabil că m-am rostogolit. În plus, fiindcă remorca e desprinsă, e foarte posibil să se fi stricat și ea. Balonul-acoperiș nu e chiar rezistent. Dacă s-a spart, toate rahaturile dinăuntru au zburat în toate direcțiile și trebuie să mă duc să le caut. Acela e sistemul meu indispensabil de menținere a vieții.

Că veni vorba de menținerea vieții, când supapele s-au închis, roverul a trecut la rezervoarele proprii. Bravo, rover! Ia un Scooby-Snack{37}.

Am douăzeci de litri de oxigen (destul ca să-mi permită să respir patruzeci de zile), dar fără regulator (care e în remorcă) mă întorc la absorbția chimică a dioxidului de carbon. Mai am filtre pentru 312 ore. În plus, mai am filtre de CO2 pentru 171 de ore și în costumul pentru EVA. Una peste alta, o să mă țină 483 de ore, adică aproape douăzeci de zile solare. Așa că am timp să repun lucrurile în funcțiune.

Acum sunt extrem de aproape de VAM. Cam la 220 de kilometri. N-am de gând să las așa ceva să mă împiedice să ajung acolo. Și nu trebuie să le fac pe toate să funcționeze brici. Vreau doar ca roverul să mai meargă încă 220 de kilometri, iar sistemul de menținere a vieții să funcționeze încă cincizeci și una de zile. Atât.

E timpul să-mi pun costumul și să caut remorca.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 498 (2)

Am făcut o EVA și lucrurile nu stau prea rău, dar nici prea bine.

Am distrus trei celule solare. Sunt sub rover și s-au făcut bucăți. E posibil să mai stoarcă vreo câțiva wați, dar nu am speranțe prea mari. Din fericire, am intrat în chestia asta cu o celulă solară în plus. Aveam nevoie de douăzeci și opt pentru operațiunile mele zilnice și am adus douăzeci și nouă (paisprezece pe acoperișul roverului, șapte pe cel al remorcii și opt pe rafturile improvizate pe care le-am instalat pe lateralele ambelor vehicule).

Am încercat să rostogolesc roverul, dar n-am avut destulă forță. O să trebuiască să încropesc ceva ca să am avantajul unei pârghii. Cu excepția faptului că e răsturnat, nu văd probleme reale.

Mă rog, nu e adevărat. Cârligul de remorcare e stricat și nu mai poate fi reparat. Jumătate din el s-a rupt complet. Din fericire, remorca are și ea un cârlig de remorcare, așa că am o rezervă.

Remorca e într-o situație precară. E cu susu-n jos și stă pe acoperișul gonflat. Nu sunt sigur ce zeu mă iubește și a făcut să nu se spargă balonul, dar îi sunt recunoscător. În primul rând va trebui s-o îndrept. Cu cât apasă mai mult pe balon, cu atât sunt mai mari riscurile să explodeze.

Cât am fost afară am colectat cele douăzeci și șase de celule solare care nu sunt sub rover și le-am așezat ca să-mi încarce acumulatorii. Dacă tot sunt aici, nu?

Deci în momentul ăsta am câteva probleme de care să mă ocup: mai întâi trebuie să îndrept remorca. Sau cel puțin să ridic greutatea de pe balon. Apoi trebuie să îndrept roverul. Iar în cele din urmă trebuie să înlocuiesc cârligul de remorcare al roverului cu cel de pe remorcă.

De asemenea, trebuie să scriu un mesaj pentru NASA. Probabil că sunt îngrijorați.

•

Mindy citi codul Morse cu glas tare.

— ROSTOGOLIT. REPAR ACUM.

— Ce? Asta e tot? spuse Venkat la telefon.

— Asta e tot ce-a spus, raportă ea, ținând telefonul cu umărul în timp ce scria un e-mail către lista de oameni interesați.

— Doar trei cuvinte? Nimic despre starea lui fizică? Echipament? Provizii?

— M-ați prins, spuse ea. Ne-a lăsat un raport de stare detaliat. M-am hotărât eu din senin să mint.

— Foarte amuzant, zise Venkat. Fă pe isteața cu cineva care e cu șapte niveluri mai sus decât tine în companie. Ia vezi ce-o să se-ntâmple…

— Vai, nu, spuse Mindy. S-ar putea să-mi pierd postul de observator interplanetar? Cred c-o să fiu nevoită să-mi folosesc masteratul la altceva.

— Mi-amintesc de vremurile când erai timidă.

— Acum sunt un paparazzi al spațiului. Atitudinea vine odată cu postul.

— Mda, mda, zise Venkat. Fă bine și trimite e-mailul.

— L-am trimis deja.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 499

Azi am avut o zi plină și am făcut multe.

Începutul a fost destul de dureros. A trebuit să dorm pe peretele roverului. Dormitorul nu funcționează dacă sasul e cu fața în sus. Am reușit totuși să-i dau o întrebuințare, într-un fel. L-am împăturit și l-am folosit drept pat.

În orice caz, e suficient să spun că peretele roverului n-a fost făcut să dormi pe el. Dar după cartoful de dimineață și un Vicodin, m-am simțit mult mai bine.

La început m-am gândit că prioritatea