şi ea textele familiei despre Ariana, spunând că era „fragilă" şi „delicată". Însă, în privinţa  unui subiect, Bathilda merită cu vârf şi îndesat eforturile pe care le-am investit în obţinerea Veritaserumului, pentru că ea şi  numai ea ştie povestea completă despre cel mai bine păstrat  secret al vieţii lui Albus Dumbledore. Dezvăluit acum pentru prima dată, pune sub semnul întrebării tot ce au crezut admiratorii lui Dumbledore despre idolul lor: aşa-zisa sa ură  faţă de Magia Neagră, faptul că s-a opus asupririi încuiaţilor,  chiar şi devotamentul pentru propria sa familie.

În aceeaşi vară în care Dumbledore s-a dus acasă la  Peştera lui Godric, fiind acum orfan şi capul familiei, Bathilda  Bagshot a acceptat să îl primească în vizită pe strănepotul ei,  Gellert Grindelwald.

Numele Grindelwald este pe bună dreptate unul celebru: dacă s-ar face o listă cu cei mai periculoşi vrăjitori întunecaţi  din toate timpurile, ar pierde primul loc doar pentru că a sosit Ştim-Noi-Cine cu o generaţie mai târziu, pentru a-i fura medalia  de aur. Însă, dat fiind că Grindelwald nu şi-a extins niciodată  regimul de teroare până în Marea Britanie, detaliile ascensiunii sale nu sunt bine cunoscute în aceste părţi. Grindelwald a fost  educat la Durmstrang, o şcoală renumită din păcate încă de pe atunci pentru tolerarea Magiei Negre. El a dat dovadă de un  talent la fel de precoce ca al lui Dumbledore.

Dar, în loc să îşi dirijeze capacităţile pentru câştigarea  premiilor şi distincţiilor, Gellert Grindelwald s-a devotat altor scopuri. Când avea şaisprezece ani, nici măcar Durmstrang n-a  putut să ignore experimentele sale îndoielnice şi acesta a fost  exmatriculat. Din acel moment, tot ce se ştie despre următoarea  mişcare a lui Grindelwald este că „a petrecut câteva luni în  străinătate". Acum se poate dezvălui faptul că Grindelwald a  ales să o viziteze pe mătuşa sa în Peştera lui Godric şi că acolo s-a împrietenit la cataramă cu nimeni altul decât Albus  Dumbledore, oricât de şocant li s-ar putea părea unora.

„Mie mi s-a părut un băiat fermecător", a bolborosit Bathilda, indiferent ce a urmat după aceea. „Bineînţeles, i l-am  prezentat bietului Albus, căruia îi lipsea compania băieţilor de vârsta lui. Băieţi s-au înţeles bine de la bun început." Nici nu  încape îndoială. Bathilda mi-a arătat o scrisoare, păstrată de ea,  trimisă de către Albus Dumbledore la miezul nopţii. „Da, chiar după ce-şi petreceau toată ziua discutând – fiind amândoi nişte tineri străluciţi, vorbeau ore întregi, ca nişte apucau -,  câteodată auzeam o bufniţă care bătea în geamul camerei lui  Gellert, aducându-i o scrisoare de la Albus! Îi venea câte o idee  şi trebuia să i-o împărtăşească imediat lui Gellert!" Şi nu erau orice fel de idei. Deşi admiratorii lui Albus Dumbledore vor fi  profund şocati de conţinutul ei, iată gândurile eroului lor la  vârsta de şaptesprezece ani, după cum i le relata noului său cel  mai bun prieten (copia scrisorii originale se găseşte la pagina  463):

Gellert,

Ceea ce spuneai despre cum dominatia vrăjitorilor ar fi  spre binele Încuiaţilor este, după părerea mea, de o importanţă  crucială. Da, am primit puterea şi puterea aceea ne dă dreptul  de a conduce, dar ne face şi responsabili de cei care sunt conduşi. Trebuie să subliniem această idee, ea va fi piatra de temelie a proiectului nostru. În momentul în care vom fi  contrazişi, şi vom fi cu siguranţă, aceasta trebuie să stea la  baza tuturor contraargumentelor noastre. Vom obţine controllul  pentru binele majorităţii. Şi asta înseamnă că acolo unde vom  avea parte de împotrivire, va trebui să folosim forţa, doar atât cât este nevoie. (Aceasta a fost greşeala pe care ai făcut-o tu la  Durmstrang! Dar nu mă plâng, pentru că dacă nu ai fi fost  exmatriculat, nu ne-am mai fi întâlnit.) Albus

Cu toate că numeroşii săi admiratori vor fi fără îndoială  uimiţi şi dezgustaţi, această scrisoare este dovada că Albus  Dumbledore a visat cândva să dizolve Statutul de Tăinuire şi să  stabilească Regimul de putere a vrăjitorilor asupra Încuiaţilor. O mare lovitură pentru cei care şi-l imaginaseră mereu pe Dumbledore drept cel mai mare apărător al celor cu părinţi  Încuiati! Cât de lipsite de substanţă par toate acele discursuri în  care sprijinea drepturile Încuiaţilor, prin prisma acestor noi  dovezi cutremurătoare! Cât de condamnabil pare Albus  Dumbledore, plănuind de zor ascensiunea sa la putere, când ar  fi trebuit să jelească pierderea mamei şi să aibă grijă de sora lui! Cu siguranţă că cei hotărâţi să îl menţină pe Dumbledore pe piedestalul său fisurat vor susţine că, până la urmă, nu şi-a  pus în aplicare planurile, că trebuie să se fi răzgândit, să îşi fi  venit în fire.

Cu toate acestea, adevărul pare şi mai şocant. Abia  trecuseră două săptămâni de când deveniseră buni prieteni,  când Dumbledore şi Grindelwald s-au despărţit şi nu s-au mai  întâlnit niciodată până la legendarul duel dintre ei (detalii în  capitolul 22). Ce a generat această ruptură subită? Oare Dumbledore s-a trezit la realitate? Oare i-a spus lui Grindelwald că nu voia să mai facă parte din planurile sale? Ei bine, nu.

„Cred că motivul a fost moartea micuţei Ariana, biata de ea",  spune Bathilda. „A fost extrem de şocant. Gellert era acolo, în  casă, când s-a întâmplat şi s-a întors la mine complet ameţit,  spunându-mi că voia să se ducă acasă chiar a doua zi. Era  foarte tulburat, ştii... Aşa că am aranjat un Portal şi atunci l-am  văzut pentru ultima oară."

„Albus a înnebunit când a murit Ariana. A fost de-a  dreptul îngrozitor pentru cei doi fraţi, îi pierduseră pe toţi, nu se mai aveau decât unul pe altul. Nici nu mă mir că deveniseră iuţi  la mânie. Aberforth a dat vina pe Albus, ştii, aşa cum se întâmplă în situaţii tragice ca aceasta. Dar Aberforth spunea  mai mereu grozăvii, săracul de el. Totuşi, nu a fost deloc frumos  că i-a spart nasul lui Albus la înmormântare. Kendra ar fi fost  distrusă dacă şi-ar fi văzut fiii încăierându-se aşa, peste trupul neînsufleţit al fiicei ei. Păcat că Gellert nu a putut rămâne la înmormântare... măcar l-ar fi consolat pe Albus."

Această ceartă groaznică purtată lângă coşciug, cunoscută doar  de puţinii oameni