Ludolf dădu și el din cap aprobator.

— Să presupunem.

— Statut A?

— Da, răspunse Ludolf. Am fost extrem de surprins.

— Cum ați aflat de asta? Nu este o informație la care să aibă acces un cetățean normal.

Ludolf von Argensleben surâse.

— Eu nu am susținut niciodată că aș fi un cetățean normal.

•••

Cäcilia Schmettenberg îi aparținea. Îi aruncă o privire îndârjită, scoase o exclamație de indignare abia auzită, apoi se puse în mișcare. Se duse la ușă, o deschise și agăță de clanță tăblița grea din metal, cu inscripția Nu deranjați. Închise ușa, răsuci cheia cu un gest ce însemna capitularea, înfrângerea, recunoașterea faptului că el învinsese, iar ea pierduse.

Privirea lui Lettke se opri pe coapsele ei care încă se unduiau involuntar, pentru că purta pantofi cu toc înalt, trecu apoi la posteriorul ei, căruia în scurt timp i se va dedica în cel mai plăcut și voluptuos mod. Plăcerea lui va reprezenta suferința ei și asta îl va satisface și mai mult.

Ea, femeia perfectă, se întoarse, veni spre el, se opri și își descheie primul nasture al rochiei.

Și se opri.

— Nu a fost ideea mea, zise ea.

— Ce? spuse Lettke iritat.

— Ideea cu coada periei. Nu a fost ideea mea. A fost a tânărului care a organizat întâlnirea. Avea o poreclă ciudată, Putină sau cam așa ceva. El ne-a instruit amănunțit ce trebuie să spunem. Voia să te sperie ca să faci ceea ce voia el. Folosea cărți de joc măsluite. S-a stabilit de la început ca tu să pierzi și el să câștige.

Brusc, Lettke auzi cum îi bubuia sângele în urechi. Și se abătu de la regia stabilită. Ea încerca să se eschiveze. Nu era pe deplin învinsă, nici măcar nu cedase puțin! Mai credea că este stăpână pe situație!

Simți impulsul de a se ridică și a o lovi, a o pune la podea și a-i rupe îmbrăcămintea de pe ea, ca să o posede. Dar ceva din el îl avertiza să nu se aprindă. În primul rând pentru că ea era înaltă și puternică și nu era sigur că o va învinge, și apoi și-ar trăda minunatul plan, la care lucrase ani buni.

Așa că ripostă:

— Nu mai are importanță. Continuă.

— Eu nici nu îi cunoșteam pe ceilalți. Nici pe fete. Cu excepția Verei. Era de la mine din clasă și ea m-a convins să vin.

— Nu are importanță. Șuieră pur și simplu cuvintele și simți că îl ustură ochii. Ești implicată, suporți consecințele. Nu uita despre ce este vorba. Ori îmi faci pe voie, ori ajungi în lagăr împreună cu amantul tău evreu.

— Da, bine. Ea vorbi repede, coborî privirea, își desfăcu și următorii trei nasturi, când își aminti că el îi spusese să se dezbrace încet, încet și seducător. Așa făcu și făcu bine. Avea experiență. Lettke simți cum se aprinde.

— Voi face tot ce vrei tu, spuse ea cu vocea răgușită, în timp ce își scotea rochia mulată pe corp. Nu îți face griji.

— Bine, răspunse el simțind cum respirația i se accelera, văzând-o în desuuri.

— Te voi lăsa și să mă legi de pat, dacă asta vrei. Își scoase sutienul și îl aruncă alături de rochie, dezvăluindu-și sânii splendizi. Nu am de ales. Mă vei supune complet. Vei putea să faci cu mine ce dorești. Nu mă voi apăra.

— Exact. Veni rândul ciorapilor, apoi al portjartierului. Precum celelalte, care deja au plătit. Pe una o chema Dörte, cea grasă. Pe cealaltă, Geraldine.

Îi căzură și chiloții și ea stătea în fața lui goală, o Venus blond-roșcată, meritând orice păcat. Avea ochii măriți de oroare, mâinile îi tremurau, nu știa unde să le țină, aveau permanent tendința să își acopere goliciunea trupului.

Nu îi va ascunde nimic, absolut nimic.

Se ridică și el și începu să se dezbrace încet și cu plăcere. Se prea poate ca ea să vadă pe chipul lui un rânjet triumfător și să o bage în sperieți.

— Fac asta pentru Uria, șopti ea. O fac pentru că îl iubesc. Pentru că el este iubirea vieții mele. Pentru el îmi asum riscul acesta. Nu știu dacă îți vei respecta promisiunea. Nu știu nici măcar dacă îmi vei face rău, dacă voi muri… Dar o fac pentru Uria.

— Frumos.

Vorbea prea mult. El nu își dădu chiloții jos. Luă bucățile de sfoară de pe masă și îi arătă să se așeze în pat.

Ea se supuse ezitând. Bun. El smulse pătura și pernele și când ea se întinse pe cearșaf, îi simți mirosul extrem de feminin pe care îl emana.

— Cum? întrebă ea întinsă pe o parte.

El făcu un gest autoritar cu mâna:

— Pe burtă.

— Deci așa, zise ea supusă și se răsuci pe burtă.

Apoi întinse brațele, pentru a putea fi legate de stâlpii patului.

Îi legă brațele astfel încât să nu își mai poată atingă pieptul și apoi trecu la picioare. Petrecu sfoara pe după glezna stângă și pe după cea dreaptă și o asigură cu noduri zdravene.

— Celorlalte le-ai făcut același lucru? întrebă ea gemând.

— Nu, răspunse el îndepărtând cât se putea piciorul stâng. Pentru fiecare am gândit ceva special.

Fixă bine și capătul celălalt al sforii în jurul piciorului patului.

— Acesta este scopul vieții tale? Să te răzbuni pe cei care erau acolo?

El nu spuse nimic, dar strânse sfoara pe piciorul ei drept, până când femeia gemu de durere. Ceea ce tocmai îi spusese îi trecuse uneori și lui prin minte precum un șoc electric.

— Nu găsești că asta este cam… meschin? întrebă ea gemând din nou. Să îți construiești viața în funcție de un joc copilăresc tâmpit dintr-o după-amiază plicticoasă?

— Termină! strigă el și o lovi cu toată puterea de mai multe ori.

Când își recăpătă stăpânirea de sine, văzu că ea își adâncise capul în saltea, mușcând cearceaful. Pe pielea ei albă rămăsese amprenta palidă a loviturilor lui.

— Scuze, o auzi el murmurând. Fă, fă ce vrei. Suport orice.