class="p4">Presupun că tipii de la NASA desfac șampania chiar acum și-mi trimit o groază de mesaje. O să le citesc imediat. Să începem cu începutul: menținerea vieții în VAM. După aia o să pot să lucrez confortabil înăuntru.

Iar pe urmă o să am o conversație plictisitoare cu NASA. Conținutul e posibil să fie interesant, dar pentru că timpul de transmisie de aici până la Pământ este de paisprezece minute, o să fie cam plicticos.

•

[13.07] HOUSTON: Felicitări din partea noastră, a tuturor celor de la Controlul Misiunii! Bună treabă! În ce stare ești?

[13.21] VAM: Mersi! N-am probleme de sănătate sau de natură materială. Roverul și remorca s-au cam uzat, dar sunt încă funcționale. Oxigenatorul și regulatorul funcționează bine amândouă. N-am adus recuperatorul de apă. Am adus doar apa. Au rămas o mulțime de cartofi. Rezist până la 549.

[13.36] HOUSTON: Ne bucurăm să auzim. Hermes e în continuare pe drum pentru un zbor de proximitate în ziua solară 549. După cum știi, VAM-ul va trebui să piardă ceva greutate ca să reușească interceptarea. Câtă apă ai? Ce-ai făcut cu urina?

[13.50] VAM: Mi-au rămas 550 de litri de apă. Urina am aruncat-o pe drum.

[14.05] HOUSTON: Păstrează toată apa. Nu mai arunca urina. Depoziteaz-o undeva. Pornește radioul roverului și lasă-l pornit. Îl putem contacta prin VAM.

•

Bruce intră cu pași hotărâți în biroul lui Venkat și se trânti neceremonios pe un scaun. Dădu drumul servietei și-și lăsă brațul să atârne.

— Ai zburat bine? zise Venkat.

— Nici nu mai știu cum e să dormi, răspunse Bruce.

— Deci e gata?

— Da, e gata. Dar n-o să-ți placă ce-o s-auzi.

— Dă-i drumul.

Bruce își adună puterile și se ridică, luându-și servieta. Scoase din ea o broșură.

— Fii atent, ăsta e rezultatul final a mii de ore de muncă, testare și gândire creativă de la cele mai strălucite creiere din JPL.

— Sunt sigur că a fost greu să jumuliți o navă care a fost deja proiectată să fie cât mai ușoară cu putință, spuse Venkat.

Bruce împinse broșura către el peste birou.

— Problema e viteza de interceptare. VAM-ul e proiectat să ajungă pe orbita joasă a lui Marte, care cere doar 4,1 km/s. Dar zborul de proximitate al lui Hermes o să fie la 5,8 km/s.

Venkat frunzări paginile.

— Poți să-mi faci un rezumat?

— Mai întâi o să adăugăm combustibil. VAM-ul își produce combustibilul din atmosfera marțiană, dar e limitat de cantitatea de hidrogen pe care o are. A adus destul ca să facă 19.397 de kilograme de combustibil, după cum era proiectat. Dacă-i putem da mai mult hidrogen, va face mai mult.

— Cât de mult?

— Din fiecare kilogram de hidrogen poate face treisprezece kilograme de combustibil. Watney are 550 de litri de apă. O să-l punem să-i facă electroliza și să obțină 60 de kilograme de hidrogen.

Bruce se întinse peste birou și dădu câteva pagini, indicând o diagramă:

— Instalația de combustibil poate face din ăsta 780 de kilograme de combustibil.

— Dacă electrolizează apa, ce-o să bea?

— Are nevoie doar de cincizeci de litri pentru timpul care i-a rămas. Iar corpul uman doar împrumută apa. O să-l punem să-și electrolizeze și urina. Avem nevoie de tot hidrogenul disponibil.

— Înțeleg. Și ce ne aduc cele 780 de kilograme de combustibil? întrebă Venkat.

— Ne aduc 300 de kilograme de încărcătură. Totul e combustibil versus încărcătură. Greutatea de lansare a VAM-ului e de peste 12.600 de kilograme. Chiar cu surplusul de combustibil, trebuie s-o scădem la 7.300 de kilograme. Așa că restul broșurii este despre cum scoatem peste 5.000 de kilograme de pe navă.

Venkat se lăsă pe spate.

— Explică-mi.

Bruce scoase din servietă un alt exemplar al broșurii.

— Au fost niște trucuri pe care le-am putut face rapid. Designul presupune cinci sute de kilograme de mostre de sol și roci marțiene. Bineînțeles că n-o să facem asta. De asemenea, la bord se află un singur pasager în loc de șase. Asta înseamnă cinci sute de kilograme dacă iei în considerare greutatea lor, plus costumele, plus echipamentul. Și putem să scăpăm și de celelalte cinci scaune de accelerare. Și, desigur, o să scoatem tot echipamentul neesențial. Trusa medicală, trusa de scule, harnașamentul intern, chingi, tot ce nu e fixat în șuruburi. Și o parte din lucrurile care sunt fixate. În continuare, scăpăm de tot sistemul de menținere a vieții. Rezervoarele, pompele, radiatoarele, conductele de aer, sistemul de absorbție a dioxidului de carbon, chiar și izolația din interior a carcasei. Nu avem nevoie de ea. O să-l punem pe Watney să-și poarte costumul pentru EVA pe toată durata călătoriei.

— N-o să-i fie greu să manevreze comenzile? zise Venkat.

— N-o să manevreze nicio comandă, răspunse Bruce. Maiorul Martinez va pilota VAM-ul de la distanță, de pe Hermes. E deja proiectat pentru pilotare la distanță. În fond, manevrele de aterizare au fost făcute de la distanță.

— Și dacă se strică ceva? zise Venkat.

— Martinez e cel mai bine instruit pilot, spuse Bruce. Dacă e vreo urgență, el e persoana cea mai potrivită să controleze nava.

— Hmm, zise Venkat precaut. N-am mai avut niciodată o navă cu echipaj uman la bord controlată de la distanță. Dar bine, dă-i înainte.

— Din moment ce Watney n-o să piloteze nava, n-o să aibă nevoie de comenzi. Scăpăm de panourile de control și de toate cablurile de alimentare și de date care duc la ele.

— Uau, zise Venkat. Chiar că eviscerăm chestia asta.

— Abia am început, spuse Bruce. Necesarul de energie o să fie redus substanțial din moment ce dispare tot sistemul de menținere a vieții, așa c-o să aruncăm trei dintre cei cinci acumulatori și sistemul auxiliar de alimentare. Sistemul de manevră orbital are trei propulsoare redundante. O să scăpăm și de ele. În plus, eliminăm și sistemele de comunicații secundare și terțiare.

— Stai așa, cum? zise Venkat șocat. O să fie o ascensiune controlată de la distanță fără sisteme de comunicații de rezervă?

— N-are rost, spuse Bruce. Dacă sistemul de comunicații se strică în timpul ascensiunii, durata de restabilire o să fie prea mare ca