Angus Fraser descarcă filme- cărți gratis .PDF 📖

ANGUS FRASER

ŢIGANII

Originile, migraţia şi prezenţa lor în Europa

INTRODUCERE

Aceasta este povestea unui popor rătăcitor, care în Evul Mediu ajunge în Balcani şi apoi, treptat, se răspândeşte peste întregul continent european şi dincolo de acesta. Bătând la porţile Europei de Vest în straie de pelerini, ţiganii au stârnit o puternică curiozitate, după care au început să circule tot felul de teorii în legătură cu originea lor. Stabilirea prin deducţie lingvistică a locului de unde a început diaspora va fi posibilă mult mai târziu. În ciuda expunerii constante la multe influenţe şi presiuni, ţiganii au reuşit în decursul veacurilor să-şi păstreze o identitate distinctă şi să dea dovadă de o remarcabilă putere de adaptare şi de supravieţuire, într-adevăr, dacă luăm în considerare vicisitudinile de care s-au lovit – faptele relatate aici reprezentând o istorie a ceea ce alţii au întreprins pentru a le distruge individualitatea –, va trebui să conchidem că principala realizare a ţiganilor este chiar faptul că au reuşit să supravieţuiască ca atare.

Întrucât s-ar putea ca afirmaţia conform căreia ţiganii sunt „un popor european” să nu fie un adevăr general acceptat, ar fi mai bine să începem prin a lua în discuţie motivele care au stat la baza includerii lor în colecţia „Popoarele Europei”{1}.

Dacă un popor este reprezentat de un grup de bărbaţi, de femei şi de copii având o limbă şi o cultură comună şi aparţinând aceluiaşi tip rasial, grup ce poate fi cu uşurinţă deosebit de cel al vecinilor, atunci ţiganii au încetat de multă vreme să mai reprezinte aşa ceva. În decursul veacurilor s-a produs o uimitoare diversificare a lor. La fel s-a întâmplat şi cu sensurile date termenului de „ţigan” – o problemă de ordin semantic pe care nu ei au creat-o. Acest cuvânt este denumirea (sau mai degrabă una din cele multe) dată lor de către cei din afara etniei.

În secolul XX confuzia în terminologie devine deosebit de acută. La un moment dat cuvântul „ţigan” dobândeşte o conotaţie eminamente rasială. Definiţia iniţială dată de The Oxford English Dictionary (ediţia a 2-a, 1989) este:

ţigan… Membru al unei rase nomade (ei înşişi numindu-se romi), de origine hindusă, care a apărut pentru prima data în Anglia în secolul al XVI-lea şi despre care s-a crezut că provine din Egipt,

Aceştia au pielea de culoare roşcat-închis şi părul negru. Îşi câştigă existenţa din confecţionarea de coşuri, din geambaşie, din ghicit etc. şi de obicei trezesc suspiciune datorită vieţii nomade şi obiceiurilor lor. Limba lor (zisă romani) este un dialect hindus, foarte stâlcit, cu un număr mare de cuvinte provenind din diferite limbi europene.

Pe lângă acest sens, cuvântul a dobândit şi altul mai larg. Astăzi denumirea este adesea aplicată, fără deosebire, oricărei persoane itinerante, dar care nu este în mod vădit un vagabond. În schimb, alte descrieri, mai vagi poate ca sens (întrucât curând termenul „ţigan” dobândeşte un înţeles peiorativ), vor începe să se bucure de trecere atât în interiorul cât şi în afara comunităţii respective: cel mai des întâlnit este sensul de „călător” şi echivalentul său în alte limbi. Întreaga chestiune a fost exagerată de sensibilităţi actuale în ceea ce priveşte discriminarea pe motive rasiale, astfel că niciunul din termenii utilizaţi de cei din afara etniei nu reprezintă o descriere care să satisfacă şi să fie lipsită de ambiguitate.

Pericolele sunt amplu ilustrate de evoluţia termenului „ţigan” din legislaţia engleză, începând cu sfârşitul anilor 1950. În cele două utilizări stabilite de lege în această perioadă, termenul de „ţigan” a fost golit, mai întâi accidental, iar apoi în mod deliberat, de orice sens rasial sau etnic. Legea Drumurilor din 1959, dată pentru consolidarea legislaţiei anterioare, omite vechea expresie, mult prea cuprinzătoare, „sau altă persoană ce călătoreşte”, atunci când se referă la persoanele care comit un delict, în momentul în care ridică sau instalează o tabără sau o tarabă pe un drum (ce include carosabilul, acostamentul şi parcările). Lista potenţialilor delincvenţi este astfel redusă la „boccegii, alţi negustori ambulanţi sau ţigani”. Nu avem nicio dovadă că, prin aducerea în prim-plan a cuvântului „ţigan”, legiuitorii au reflectat îndelung asupra implicaţiilor, ceea ce înseamnă că necesitatea interpretării lui nu mai putea fi deloc evitată. Dintr-o singură lovitură aceştia reuşiseră să creeze o problemă de semantică delicată care – lucru uşor previzibil{2} – trebuia să fie reglementată într-o instanţă. Când, în cele din urmă, chestiunea este prezentată în 1967 în faţa înaltei Curţi de Justiţie, judecătorii ajung la concluzia că, în context, termenului nu i se poate acorda sensul de bază menţionat de dicţionar, respectiv „membru al rasei romilor”. Nu puteau concepe că parlamentul ar fi putut intenţiona să condamne pe cineva, având ca motiv simpla apartenenţă la o rasă. Din acest motiv dispun ca termenului de „ţigan” să i se confere sensul de „persoană care duce o existenţă nomadă, fără un serviciu şi un domiciliu stabil”. Cineva, au susţinut judecătorii, „ar putea fi ţigan într-o zi şi într-alta nu”.{3}

Acest concept se reînnoieşte în anul următor, când este adoptată Legea Amplasări: Caselor Mobile din 1968, pentru reglementarea clauzei referitoare la „organizarea taberelor de ţigani”. Legea respectivă îi defineşte pe ţigani ca „persoane cu un mod de viaţă nomad, indiferent de rasă sau origine,” altele decât proprietarii de circuri ambulante sau persoanele angajate în acestea. Astfel, etichetarea cuiva drept „ţigan” avea să depindă în mod expres de felul de viaţă şi nu de originile culturale sau etnice. Această definiţie este astăzi singura păstrată în jurisprudenţa britanică, întrucât exprimarea „sau ţigani” a fost în cele din urmă eliminată din legislaţia referitoare la drumuri,