ciudat, pentru că pe covor era ghemuit un câine, un câine ciobănesc. Și el dormea. Eu nu-mi puneam problema ce caută un câine în casa noastră sau dacă era al tău, știam doar că trebuie să fiu atent să nu-l trezesc, pentru că era periculos. Am vrut să mă întind lângă tine, așa că m-am apropiat încet, ca să nu deranjez câinele, dar s-a trezit și a început să mârâie. Tu nu ai auzit nimic, dormeai în continuare, iar eu te strigam, de teamă că te va mușca. La un moment dat, a început să latre foarte tare, să sară, și chiar atunci m-am trezit. Am fost mult timp prost dispus. Poate că eram îngrijorat din cauza călătoriei tale. Acum, că ești la Gross-Partsch, sunt mai liniștit. Părinții mei vor avea grijă de tine.

Mă chinuia gândul să te știu singură la Berlin, cu toate câte ți s-au întâmplat. Mi-am amintit cum ne-am certat acum trei ani, când am decis să mă înrolez. Îți spuneam că nu puteam fi egoist, laș, că a ne apăra era o chestiune de viață și de moarte. Eu îmi amintesc perioada de după Marele Război, tu nu, erai prea mică, dar eu îmi amintesc suferința aceea. Poporul nostru a fost naiv, s-a lăsat umilit. A venit timpul să fie mai puternic. Trebuia să-mi fac și eu datoria, chiar dacă asta însemna să plec departe de tine. Acum însă nu știu ce să mai cred.

Paragrafele următoarele au fost șterse. Liniile care acopereau frazele pentru a le face ilizibile m-au îngrijorat. Am încercat în zadar să le descifrez. Acum însă nu știu ce să mai cred, scrisese Gregor. De obicei, evita să spună lucruri compromițătoare, temându-se că plicul va fi deschis și cenzurat. Scrisorile sale erau scurte, atât de scurte, încât uneori păreau reci. Probabil din cauza acelui vis și-a pierdut controlul. Și apoi ștersese în mod brutal, în unele locuri foaia fusese străpunsă.

Gregor nu visa niciodată, așa spunea, și obișnuia să mă tachineze din cauza importanței pe care o dădeam viselor mele, ca și când ar fi avut o putere revelatoare. Fusese îngrijorat pentru mine, de aceea mi-a scris o scrisoare atât de melancolică. Pentru o clipă, m-am gândit că de pe front se va întoarce un alt bărbat și m-am întrebat dacă voi putea suporta. Eram închisă chiar în camera în care el visase când era mic, dar visele lui din copilărie nu le știam, și să fiu înconjurată de ceea ce i-a aparținut cândva nu mă ajuta să-l simt aproape.

Nu era ca atunci când obișnuiam să dormim împreună în apartamentul nostru închiriat, iar el adormea pe o parte, întinzând brațul pentru a mă strânge de mână. Eu, care citeam întotdeauna în pat, răsfoiam cartea cu o singură mână, ca să nu mă dezlipesc de brațul său. Câteodată vorbea în somn, cu degetele strânse în jurul mâinii mele ca într-un mecanism cu arc, din care apoi îmi dădea drumul. De cine se agăța acum?

Într-o noapte, mi-am simțit brațul anchilozat și am vrut să îmi schimb poziția. Cu grijă, încercând să nu-l trezesc, mi-am eliberat mâna. I-am văzut degetele închizându-se ca un clește, strângând aerul. Când am văzut asta, toată dragostea pe care o simțeam pentru el mi se urcase în gât.

Mi se pare ciudat să te știu acasă la părinții mei fără să fiu și eu acolo. Nu sunt o persoană care se emoționează ușor, și totuși, zilele astea mi se întâmplă să mi te imaginez plimbându-te prin casă, atingând mobila veche de când mă știu, făcând gem cu mama (mulțumesc mult că mi-ai trimis și mie, sărut-o pe mama din partea mea și salută-l pe tata).

Acum o să închei, mâine mă trezesc la cinci. Șuierul ca de orgă al lansatoarelor Katiușa răsună la toate orele, dar ne-am obișnuit. Supraviețuirea, Rosa, este doar rezultatul unei întâmplări. Dar nu-ți face griji! Deja din șuieratul gloanțelor pot să intuiesc dacă vor cădea aproape sau departe. Și apoi e o superstiție pe care am învățat-o în Rusia, care spune că, atât timp cât femeia ta îți este credincioasă, tu, soldatule, nu vei fi ucis. Cu alte cuvinte, nu pot decât să contez pe tine!

Ca să mă ierți pentru că nu ți-am scris multă vreme, am scris acum mai mult, nu poți să te plângi. Spune-mi cum îți petreci timpul. Nu-mi pot imagina una ca tine trăind la țară. Până la urmă, o să te obișnuiești, o să vezi, o să-ți placă. Spune-mi și despre slujba ta, te rog. Ai zis că îmi vei povesti când ne vom vedea, că este mai bine decât să-mi scrii. Ar trebui să mă îngrijorez?

Am lăsat surpriza la final. Vin în permisie de Crăciun, voi sta zece zile. Vom sărbători împreună pentru prima dată în locul în care am crescut și abia aștept să te sărut.

M-am dat jos din pat cu foaia în mână. Am mai citit-o o dată. Nu mă înșelasem, chiar asta scrisese. Gregor urma să vină la Gross-Partsch!

Mă uit în fiecare zi la fotografia ta. Am ținut-o atât de mult în buzunar, încât e din ce în ce mai mototolită. S-a format o dungă care îți taie obrazul, așa, ca un rid. Când vin, îmi dai alta, pentru că în asta pari mai bătrână. Dar știi ceva? Ești frumoasă și așa bătrână.

Gregor

— Herta!

Am ieșit din cameră fluturând scrisoarea și i-am dat-o soacrei mele.

— Citiți aici!

I-am arătat partea în care Gregor vorbea despre permisie. Doar acea parte, restul ne privea pe mine și pe soțul meu.

— Își va petrece Crăciunul aici, a spus ea neîncrezătoare.

Abia aștepta ca Joseph să se întoarcă și să-i dea vestea. Neliniștea pe care o simțisem cu câteva minute înainte dispăruse. Fericirea îmi alungase orice alt sentiment. Mă voi ocupa de el, vom dormi din nou împreună și îl voi îmbrățișa atât de puternic, încât nu îi va mai fi teamă de nimic.

7.

Așezați lângă șemineu, visam cu ochii deschiși la sosirea