Preotul se apropie şi le puse antimisul în faţă. Era îmbrăcat în odăjdii brodate, cu prapure desenate în cruci de aur şi chipul Născătoarei, cu fiul în braţe. Avea o privire blândă şi glasul cald şi adânc. Citea din evanghelii, desfăcea foile cu degetul cel mic, închidea pe rând cărţile cu îmbrăcăminte grea de aramă şi copci de argint, spunea rugăciunile pe dinafară, aştepta răspunsurile dascălilor ascunşi în umbra stranelor şi arunca lanţul cădelniţei spre mulţime. Fierul suna limpede ca nişte clopote mici, totul era numai un fum parfumat. O voce de bărbat cânta, alături se auzea tuşea seacă a lui Grigore, şi ginerele văzu verigile şi cununiile în faţă, pe o pernă de catifea roşie. Se închinară bătând semnul rar, cuprinşi de evlavie.

Pe urmă simţiră amândoi, şi femeia şi mirele ei, cercurile de fier pe frunţile încinse. Schimbară inelele de aur şi răspunseră pe rând, fără să se gândească mult, că voiesc să fie unul al altuia, soţ şi soţie. Naşul râdea pe sub mustăţile mari, galbene de tutun.

Sfinţia-sa le-a ţinut şi o predică, cum să facă şi să se înţeleagă, despre datoriile femeii de a da ascultare bărbatului şi la bine şi la rău, şi câte altele o mulţime, că era citit şi cu drag de meserie.

La sfârşit, au jucat Isaiia dănţuieşte, părintele în cap, blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele, spăsit şi pătruns, brutarul ferind lumânările, naşa, socrii mândri, Aglaia şi Grigore lăcrimând.

Au ieşit apoi la trăsuri, înghesuiţi de curioşi. Răsuflară. Afară ardea soarele şi boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina.

— Ţi-e frică? o întrebă.

— Da.

— Las’, c-o să fie bine!

Se despărţiră. Părinţii, cu Grigore şi nevastă-sa plecară spre casa dogarului, că acolo era petrecerea. Nunii porniră la fotograf. Birjarul chiui o dată la animalele ascultătoare şi apucară spre gară. Caii săltau în galop, mişcându-şi cu mândrie spinările pieptănate şi împodobite cu stele de alamă şi flori de hârtie. Muscalul în livrea de catifea albastră le atingea rar spatele puternice, roşcate şi lucioase de sudoare. Ei răspundeau săltând într-o parte şi-n alta cozile tăiate scurt, aruncând copitele înainte, zvâcnind în acelaşi timp, mândru şi cu forţă, din piepturile pline şi musculoase.

Lumea ieşită la plimbare până la gară se uita curioasă. Naşul saluta în dreapta şi-n stânga cu pălăria. Om cunoscut! Din când în când, îşi potrivea mustăţile ca o coadă de rândunică peste buzele late şi pline. Trăgea în piept aerul proaspăt şi o ciupea de obraji pe mireasă, făcându-i curaj. Naşa îşi ţinea pălăria neagră, cu calotă, să nu i-o sufle vântul. Stere ofta şi îşi freca nerăbdător bărbia, privind pe furiş chipul femeii. Lina nu spuse nimic până la fotograf.

Atelierul era aproape. Străbătură piaţa pavată a poştei şi se opriră în faţa unei clădiri cu două caturi, cenuşie, cu ferestre multe şi late. Coborâră. În faţa galantarului se opriră. În geamuri, văzură fotografiile. Pe bucăţi mici de carton subţire erau chipuri necunoscute: negustori graşi, în haine croite bine, neveste cu pălării înalte, copii pe blăni de urs, goi şi dolofani, ofiţeri cu şepci şi decoraţii, ţărani în cămăşi lungi, cu chimire, precupeţi mândri, ceferişti şi tramvaişti.

Caii băteau nerăbdători din copite pe pietre. Intrară. Întâi naşul, care cunoştea pe neamţ, naşa, ajutând-o pe Lina să urce scările, şi ginerele. Fotograful îi pofti pe scaune. Era străin, se vedea bine, abia înţelegeau ce spune, că vorbea repede şi peltic. Se învârtea în jurul brutarului, scoţând teancuri de poze, unele peste altele, să i le arate ca probă.

— Sepia, trei sferturi, negru, bust, în picioare, cu plopi, feră plopi, decor, feră decor…

Se uitară şi mireasa, şi naşa, şi Stere. Frumoase toate, în două culori, mai roşcate şi cenuşii. Naşul nu se mai tocmi la preţ şi-l întrebă pe cârciumar:

— Cum vrei, finule? Cu sau fără plopi?

— Cum o fi! Numai să semene.

Neamţul îi pândea pe sub ochelarii lui legaţi cu şnur negru. Întreba mereu:

— Sepia sau negru? Spate cu decor sau clasa întâia cu florile şi castel?

Tot brutarul răspunsese:

— Scump. Clasa întâia! O dată se însoară omul!

Fotograful dispăru apoi după o perdea, să-şi pregătească sculele. Lina se mai însufleţi. Îşi drese părul sub coroana de lămâiţă şi întinse pliurile rochiei. Birjarul aduse lumânările de la trăsură şi le rezemă de un perete.

Neamţul îi chemă, aşezându-i în faţa unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi cu mâna lui, vorbind repede: la mijloc, Stere cu mireasa, ţinându-se de mână, iar în părţi naşa şi naşul, lângă făclii. Le spuse să nu mişte şi alergă la aparat, vârând capul într-un burduf de pânză, apoi îl scoase, le strigă să se strângă mai mult unul într-altul, aprinse un bec deasupra şi aduse un buchet de flori ceruite, aşezându-le în braţele miresei.

— Acum! zise după aceea.

Căută cu mâna un şiret. Nuntaşii se uitară la gâtul cutiei. Rămaseră aşa, o clipă, încremeniţi. Auziră un ţăcănit şi fotograful le mulţumi. Pozele trebuiau să fie gata după opt zile. Brutarul a plătit şi s-au suit iar în trăsură.

Se însera. Din pomii înverziţi se împrăştia mirosul crud al frunzelor tinere. Caii tropăiau pe caldarâm. Birjarul strigă mulţimii care se înghesuia în drum să facă loc. Erau o grămadă pestriţă: femei în rochii de stambă, roşii, albastre, verzi; soldaţi cu moletiere kaki, negustori în haine de stofă ca ambra, cu pălării tari şi bastoane, olteni chiuind şi jucând în jurul unor fete sănătoase, îmbrăcate pe jumătate ca la ţară, râzând cu toţi dinţii şi veselindu-se că era ziua lor de sărbătoare.

Lina le simţi privirile curioase şi se lipi de umărul puternic al lui Stere. Birja o cotise spre mahalaua ceferiştilor. Vecinii toţi, în păr, la poartă. Se auzeau lăutarii cântând marşul de bun venit. Aglaia chiuia în curte:

— Zi, mă! Zi! Aşa! Aşa!

Caii se opriră. Mulţimea se îngloti spre trăsură, să-i vadă.

Când să coboare, mireasa îl zări pe Nicolae al ei. Se ascundea după nişte muieri. Avea privirea tristă şi pe obraji i se săpase o linie