era foarte frumoasă, se maturizase. Şi-a dat seama că stânjeneala mea se datora faptului că scena întâlnirii se petrecea cu totul altfel decât îmi imaginasem eu.

         - Nu-i aşa? a spus ea, arătându-i din ochi trandafirii pe care-i țineam în braţe unei alte persoane aflate în încăpere.

         Privirile mi s-au încrucişat cu cele ale bărbatului spre care făcuse semn. M-am gândit repede: ,,N-au putut găsi şi ei o altă seară în care să-l cheme la masă pe tânărul ăsta grăsun şi simpatic din vecinii“ Acesta era însă un alt gând, despre care mi-am dat seama că era contrar realităţii încă de pe când îmi trecea prin minte.

         - Vere Kemal, să vă fac cunoştinţă: soţul meu, Feridun, a spus ea, strãduindu-se să se comporte de parcă şi-ar fi adus aminte de un amănunt fără însemnătate.

         Am privit către bărbatul pe care-l numise Feridun de parcă nu m-aş fi uitat la o persoană în carne şi oase, ci la o amintire pe care nu izbuteam s-o desluşesc pe de-a-ntregul.

         - Ne-am căsătorit acum cinci luni, a spus Füsun, ridicând din sprâncene şi aruncându-mi o privire care solicita înţelegere.

         Mi-am dat seama, după privirile mult prea grasului ginere care-mi strângea mâna, că acesta nu ştia nimic de noi.

         - Ooo, sunt foarte, foarte încântat! le-am spus eu zâmbind, lui şi Füsun, care se ascundea în spatele soţului ei. Sunteţi foarte norocos, Feridun Bey. Pe de o parte, v-aţi căsătorit cu

o fată minunată, iar pe de altă parte fata aceasta are o tricicletă la fel de minunată.

         - Kemal Bey, ne-am dorit foarte mult să vă invităm la nuntă, a spus mama ei. Am auzit însă de boala tatălui dumneavoastră. Fata mea, în loc să te piteşti în spatele soţului tău, mai bine ai lua trandafirii aceia frumoşi din mâna lui Kemal Bey.

         În vreme ce-mi lua buchetul de trandafiri din mână cu un gest plin de eleganţă, iubita mea, care-mi însoţise visele mele vreme de un an, şi-a apropiat o clipă de mine obrajii

trandafirii, buzele nesăţioase, pielea catifelată şi partea de sus, frumos mirositoare, a gâtului şi a pieptului, pentru care ştiam, îndurerat, că aveam să-mi asum orice risc, de-a lungul întregii mele vieţi, după care s-a îndepărtat repede. Am privit-o uimit, ca unul care se mira de faptul că era reală şi că lumea exista cu adevărat.

         - Pune trandafirii în vază, draga mea, a spus mama ei.

         - Kemal Bey, beţi nişte rachiu, nu-i aşa? a spus tatăl ei.

         - Cip-cirip-cirip, a spus canarul.

         - A, sigur, sigur, rachiu, beau, beau rachiu...

         Am băut pe stomacul gol două pahare de rachiu cu gheaţă, ca să-şi facă efectul imediat. Imi amintesc că, înainte de a ne aşeza la masă, am vorbit o vreme despre tricicleta pe care o

adusesem şi despre amintirile noastre din copilărie. Mintea îmi era însă suficient de trează pentru a-mi da seama că sentimentul acela atrăgător de frăţietate pe care ni-l insufla

tricicleta nu mai exista, pentru că ea se căsătorise.

         La masă, Füsun s-a aşezat în faţa mea (o întrebase pe mama ei unde să se aşeze), lăsând impresia că era vorba de o coincidenţă; îşi ferea însă ochii de mine. In acele prime minute eram suficient de derutat ca să cred că nu era interesată de mine. Mă străduiam să las impresia că nici eu nu eram interesat de ea şi doream să mă comport ca un ins cu stare, cumsecade, care-i oferă rudei sale nevoiaşe un dar de cununie, dar a cărui minte este preocupată de chestiuni cu mult mai arzătoare.

         - Ei, şi când vine copilul? am spus eu, cu un aer pe măsură, şi m-am uitat mai întâi în ochii ginerelui, fără a izbuti însă să-i arunc aceeaşi privire şi lui Füsun.

         - Deocamdată nu ne gândim la aşa ceva, a spus Feridun Bey. Poate că după ce ne mutăm la casa noastră...

         - Feridun este foarte tânăr dar, la ora actuală, este cel mai solicitat autor de scenarii din Istanbul, a spus tanti Nesibe. El a scris Mătuşa care vinde covrigi.

         Mintea mea s-a căznit toată seara să „accepte adevărul“, cum se spune în limbaj popular. Mi-am închipuit din vreme-n vreme, pe tot parcursul serii, că povestea acelei căsătorii era

o glumă, că-l puseseră pe tânărul acela gras din vecini să joace rolul iubitului din copilărie şi al soţului lui Füsun ca să mă zăpăcească şi să se distreze pe seama mea, că nu peste mult timp urmau să mărturisească că-mi jucaseră o festă de prost gust. Pe măsură ce mai aflam câte ceva despre cei doi soți ajungeam să accept căsătoria, dar de data aceasta socoteam că ceea ce aflasem era inacceptabil şi şocant: Feridun, care le devenise ginere, avea douăzeci şi doi de ani, era pasionat de cinema şi de literatură, nu câştiga încă prea mult, dar, pe lângă faptul că scria scenarii pentru Yeşilçam 1, mai

 

    1. Yeşilçam (literal, „bradul verde“) desemnează, la modul convențional, industria de film din Turcia, aşa cum Hollywoodul trimite, de pildă, la industria de film americană, iar Bollywoodul, la cea indiană; numele său provine de la strada omonimă din Beyoglu, unde-şi au sediul mai multe studiouri cinematografice.

 

compunea şi poeme. Am aflat că, fiind rudă cu Füsun dinspre tată, se jucase cu ea în copilărie, ba chiar se plimbase şi el cu tricicleta pe care i-o adusesem eu. Pe măsură ce aflam aceste

lucruri, sufletul meu se retrăgea parcă în sine, ajutat şi de rachiul pe care mi-1 turna, cu sinceră solicitudine, Tarik Bey. Mintea mea care, ori de câte ori pătrundea într-o casă nouã,

se simţea stânjenită câtă vreme nu pricepea unde se află şi nu găsea răspunsul la întrebări precum câte camere mai avea locuinţa, încotro dădea balconul din spate, de ce fusese pusă masa într-un anumit loc, era, parcă, stânjenită şi pentru cã, de data aceasta, nu se simţea deloc preocupată de asemenea probleme.

         Singura mângâiere era să pot sta în faţa ei şi s-o pot contempla pe săturate, ca pe un tablou. Mâinile-i erau pline de neastâmpãr, la fel ca altădată. Din păcate, pentru că tot

nu fuma în prezenţa tatălui ei, deşi se căsătorise, n-am putut vedea gesturile acelea pe care le făcea când îşi