în cea mai mare parte condusă de ţigani. CÂT va reuşi să înfiinţeze o serie de filiale în mai multe ţări, iar pe de altă parte, să făurească legături cu organizaţii independente; unele dintre acestea se dovedesc a fi puternice şi influente, altele există doar cu numele, iar altele depind de ajutorul pe care gadźé binevoitori sunt dispuşi să-l acorde. Toate însă îşi vor propune ca ţel principal nu atât adaptarea ţiganilor la societatea gazdă, cât eradicarea nedreptăţilor făcute de către aceasta; în vederea atingerii scopului, erau pregătite să facă uz de metodele gadźé: demonstraţii, trafic de influenţa şi campanii publicitare în acest sens, se subliniază necesitatea păstrării unei flexibilităţi de ordin economic şi geografic, a libertăţii de deplasare, precum şi a dreptului de folosire în şcoală a limbii romani şi a culturii ţigăneşti.

În aprilie 1971, CÂT organizează la Londra primul Congres Mondial al Ţiganilor unde delegaţii din circa 14 ţări vor adopta denumirea de rom, drapelul organizaţiei şi deviza: Opre, Romdl (Sculaţi, ţigani!). După o schimbare a denumirii, CÂT devine secretariatul şi organul executiv al Congresului. Cinci comisii iau fiinţă pentru a se ocupa cu problemele sociale, cu educaţia, crimele de război, cu limba şi cultura ţiganilor. La lucrările celui de-al doilea Congres Mondial al Ţiganilor, ţinut la Geneva în aprilie 1978, vor participa circa 120 de delegaţi şi observator: din 26 de ţari. India va fi reprezentată de o delegaţie numeroasă, insistându-se astfel asupra legăturilor ţiganilor cu aceasta. La congres se vor alege şi delegaţii pentru ONU, pentru Comisia ONU pentru Drepturile Omului şi pentru UNESCO. Organizaţia desemnată sa ducă la îndeplinire această muncă până la convocarea următorului congres se va numi mai întâi Uniunea Internaţională a Romilor şi apoi Uniunea Romilor. Sub cea de-a doua denumire, organizaţia obţine în 1979 statut consultativ pe lângă Comisia ONU pentru Probleme Sociale şi Economice. Din acest moment se duce o politică hotărâtă de sensibilizare a guvernelor şi organismelor internaţionale.

Soarta ţiganilor în perioada guvernării naziste va domina discuţiile celui de-al treilea congres, ţinut la Gottingen, în mai 1981. Intre timp încep să se diminueze prejudecăţile vest-europenilor faţă de ţigani. De la început ţiganii iugoslavi, în comparaţie cu cei din celelalte ţări est-europene, au reuşit să joace un rol special în cadrul mişcării internaţionale. Prăbuşirea regimurilor intransigente face însă posibila ţinerea, în aprilie 1990, într-una din suburbiile Varşoviei, a celui de-al patrulea congres, la care 75% din cei circa 250 de delegaţi vor proveni din ţările fostului bloc comunist. În acelaşi timp, revoluţiile din 1989 vor oferi noi posibilităţi de afirmare a ţiganilor pe scena politică naţională şi cea locala. Aparent, schema folosită de către aceştia a urmărit mai întâi organizarea ţiganilor în partide separate, pentru ca apoi să fie încheiate alianţe cu partide politice majore, cu ideologie asemănătoare. În Ungaria, de exemplu, Partidul Liber-Democrat al Ţiganilor a colaborat cu Partidul Liber-Democrat Maghiar pentru a-şi asigura, după alegerile din aprilie 1990, noi deputaţi în parlament. Şi în Cehoslovacia, România şi Bulgaria, ţiganii vor reuşi să aibă câţiva deputaţi în parlament. Uneori însă, dezbinarea ţiganilor va genera o proliferare a partidelor politice ale acestora, în România înregistrându-se astfel nu mai puţin de şapte partide ale ţiganilor.

Cel de-al patrulea Congres Mondial al Ţiganilor şi-a propus îndeplinirea unei game de programe ambiţioase în privinţa acordării de compensaţii, educaţiei, culturii, relaţiilor cu publicul, limbii şi elaborării unei enciclopedii a ţiganilor. Concepută nu ca o enciclopedie despre ţigani ci pentru aceştia, lucrarea urmăreşte nici mai mult, nici mai puţin o reformulare a cunoaşterii lumii din perspectiva ţiganilor. Tot de lungă durată vor fi şi eforturile în scopul elaborării unei limbi literare standard, dat fiind insuficientul progres în direcţia unei reconcilieri a existenţei diferenţelor de ordin morfologic, a lipsei unui vocabular standard, cât şi a varietăţii dialectale considerabile, chiar şi în cazul conceptelor de baza. Cea mai curajoasă încercare de până acum de producere a unei limbi romani standardizate{308} s-a făcut cu scopul utilizării ei în Macedonia, Kosovo şi în zone adiacente din Serbia, dar şi pentru înfiinţarea în acea regiune de şcoli în limba romani. Având la bază dialectul arliya din Skopje, limba s-a inspirat şi din alte trei dialecte vorbite în Iugoslavia; în ciuda afinităţilor evidente, specialiştii au întâmpinat probleme serioase în procesul de reconciliere.{309}

Nivelul până la care se poate merge cu concesiile, în cazul unui atare proiect, ridică întrebarea dacă o singură limbă romani standardizată ar putea influenţa mai mult decât elita, lăsând cărţile, periodicele şi ziarele folosite de aceasta inaccesibile altora.

 

Elaborarea unei limbi standard nu reprezintă decât un singur aspect al dorinţei unora dintre ţigani de a construi o punte peste toate fisurile apărute în cursul îndelungatei lor istorii şi de a depăşi deosebirile din sânul etniei lor, produse ca urmare a contactului prelungit cu societatea europeană. A fi ţigan nu înseamnă doar a creşte şi a trăi în mijlocul ţiganilor, dar şi a fi în relaţii cu populaţia sedentară. În mare parte, această carte se axează pe întrebarea dacă o minoritate redusă numeric şi vulnerabilă are sau nu dreptul de a fi deosebită. Aceasta chestiune a stat chiar la baza primirii pe care societatea le-a făcut-o, situată între respingerea pe faţă şi asimilarea totală. Mult? vreme, supravieţuirea lor a depins de îndepărtarea duşmanilor, mai degrabă prin stratageme decât prin intermediul forţei, aflându-se în continuă mişcare şi evitând încurcăturile, chiar dacă au tratat cu nepăsare legile din ţările de reşedinţă. Autonomia şi-au păstrat-o adaptându-se la culturile dominante, păstrând în acelaşi timp o oarecare distanţa socială, la rândul ei intensificată de suspiciunea cu care au fost trataţi de către gadźé. Acum însă, în contradicţie pe de-o parte cu strategiile folosite anterior pentru a se face remarcaţi, şi pe de aha parte cu publicitatea dispreţuitoare, unii ţigani încearcă să se înscrie pe o cale proprie şi să aibă ceva de spus în cadrul afacerilor pe care le conduc, pentru a se putea împotrivi prejudecăţilor pe care ultima jumătate de mileniu n-a reuşit să le schimbe. După cât