şi nu plătească. Ar trebui să-l dai în judecată – asta te-ar costa multe mii -, iar apoi ai avea doar o altă bucată de hârtie, un ordin judecătoresc, şi tot ai fi nevoit să găseşti bunuri de-ale lui pe care să le execuţi. Asta te-ar costa şi mai mulţi bani. Promisiunea nu elimină riscul, Marshal. Ştiu despre ce vorbesc. Văd tot timpul chestii din astea.

  Marshal a respins comentariile lui Melvin fără să se gândească. În primul rând, Melvin era plătit să fie suspicios. În al doilea rând, Melvin nu gândea niciodată în perspectivă. Era exact ca tatăl lui, unchiul Max, singurul dintre toate rudele venite din Rusia care nu reuşise să se îmbogăţească în noua ţară. Tatăl lui l-a implorat pe Max să se asocieze cu el şi să pună pe picioare o băcănie, dar Max i-a luat în râs ideea de a se trezi la patru dimineaţa pentru a se duce la piaţă, de a munci şaisprezece ore şi de a-şi încheia ziua aruncând mere stricate, de culoarea gândacilor de bucătărie, şi grepfruturi cu ulceraţii verzui. Max nu gândise în perspectivă, alesese siguranţa şi confortul unei slujbe în serviciul statului, iar Melvin, imbecilul lui fiu tont, cu urechi de gorilă şi braţe care-i ajungeau practic până-n pământ, o luase pe urmele sale.

  Dar Shirley, care le auzise conversaţia, n-a respins cu atâta uşurinţă avertismentele lui Melvin. S-a alarmat. Nouăzeci de mii de dolari ar acoperi toate cheltuielile pentru studiile superioare ale copiilor. Marshal a încercat să-şi ascundă iritarea faţă de amestecul femeii. Pe întreg parcursul căsniciei lor, care dura de nouăsprezece ani, nu manifestase nici cel mai mic interes faţă de investiţiile lui. Iar acum, când el era cât pe-aci să profite de o oportunitate economică unică în viaţă, se găsise să-şi bage nasul ei neinformat în asta. Dar Marshal s-a calmat – a înţeles că neliniştea lui Shirley venea din faptul că era ignorantă în materie de finanţe. Ar fi fost altceva dacă l-ar fi cunoscut pe Peter. Însă cooperarea ei era esenţială. Pentru a o obţine, trebuia să-l împace pe Melvin.

  — Bine, Melvin, spune-mi ce să fac. O să-ţi respect recomandările.

  — Foarte simplu. E nevoie ca o bancă să garanteze plata – adică o promisiune necondiţionată şi irevocabilă din partea unei bănci importante că o să onoreze contractul oricând ţi-ai cere banii. Dacă individul are atâtea proprietăţi pe cât spui tu, n-ar trebui să aibă nici o problemă în a obţine asta. Dacă vrei, îţi concep chiar eu un contract inatacabil, de care nici Houdini n-ar putea scăpa.

  — Bine, Melvin. Fă-o, a spus Shirley, care se alăturase discuţiei pe extensia telefonică.

  — Hei, stai un minut, Shirley. Marshal începea să se înfurie din cauza acestor obstrucţii meschine, Peter mi-a promis o scrisoare de garanţie până miercuri. De ce să nu aşteptăm să vedem ce trimite? Ţi-o faxez, Melvin.

  — OK. O să fiu pe aici toată săptămâna. Dar nu trimite banii până nu îţi spun eu. A, şi încă un lucru: spui că Rolex-ul a venit într-o cutie de la Shreve’s Jewelry Store? Shreve’s e un bijutier respectabil. Fă-mi o favoare, Marshal. Ia-ţi o pauză de douăzeci de minute, du ceasul la Shreve’s şi pune-i să-l verifice! Sunt la modă Rolex-urile contrafăcute – se vând la colţul străzii peste tot în Manhattan.

  — O să se ducă, Melvin, a spus Shirley, şi mă duc şi eu cu el.

  Drumul la Shreve’s a liniştit-o pe Shirley. Ceasul era într-adevăr un Rolex – un Rolex de trei mii cinci sute de dolari! Nu numai că fusese cumpărat de acolo, dar vânzătorul îşi aducea perfect aminte de Peter.

  — Un domn bine. Cel mai frumos palton pe care l-am văzut vreodată: caşmir cenuşiu la două rânduri, ajungea aproape până în pământ. Era pe punctul de a cumpăra încă un ceas identic pentru tatăl lui, dar apoi s-a răzgândit – a spus că o să zboare week-end-ul ăla la Zürich şi o şi cumpere de acolo unul.

  Marshal a fost atât de încântat, încât s-a oferit să-i cumpere un cadou lui Shirley. Ea a ales o vază din ceramică desăvârşită, cu două gâturi, perfectă pentru ikebana.

  Miercuri, aşa cum promisese, a sosit mesajul lui Peter şi, spre marea încântare a lui Marshal, respecta întru totul specificaţiile lui Melvin – un contract garantat de Crédit Suisse pentru nouăzeci de mii de dolari, plus dobânda preferenţială a băncii, plătiţi la cerere de către oricare dintre sutele sale de filialele din întreaga lume. Nici măcar Melvin n-a putut să-i găsească vreo hibă şi a recunoscut în silă că, într-adevăr, contractul părea să fie inatacabil. Totuşi, a repetat Melvin, îl neliniştea gândul la o investiţie care promitea o asemenea rată de recuperare.

  — Asta înseamnă, a întrebat Marshal, că n-ai vrea să investeşti şi tu alături de mine?

  — Îmi oferi o parte? l-a întrebat Melvin.

  — Lasă-mă să mă gândesc la asta! Te sun eu. Ai vrea tu, îşi spunea Marshal în timp ce punea receptorul în furcă. Melvin o să aştepte mult şi bine până când o să primească ceva.

  În ziua următoare, banii din vânzarea acţiunilor au intrat în contul lui Marshal, iar acesta i-a trimis nouăzeci de mii de dolari lui Peter, în Zürich. A jucat nemaipomenit de bine baschet la prânz şi a mâncat ceva în grabă cu Vince, unul dintre coechipieri, un psiholog care avea cabinetul lângă al lui. Deşi Vince îi era confident, Marshal n-a discutat cu el despre investiţie. Şi nici cu vreun alt coleg de breaslă. Doar Melvin ştia. Şi totuşi, se autoconvingea Marshal, tranzacţia era curată ca lacrima. Peter nu îi era pacient, îi fusese pacient pentru scurtă vreme, însă şedinţele lor de terapie luaseră sfârşit. Nu se punea problema transferului. Deşi ştia că nu există nici un conflict profesional de interese, Marshal îşi zicea în sinea lui că trebuie să-i spună lui Melvin să păstreze cu stricteţe secretul.

  Mai târziu, în după-amiaza