în cealaltă parte a oraşului – Washington, D. C. -, să locuim deasupra magazinului tatălui meu. Tata m-a ţinut de mână când m-a dus în Lincoln Park duminică. Zăpadă murdară şi mocirlă pe stradă. Îmi amintesc cum pantalonii mei de doc, cenuşiu-închis se frecau de mine în timp ce mergeam şi scoteau sunetul ăla de fricţiune metalică. Aveam o pungă cu alune, cred, şi hrăneam veveriţele, le aruncam miezul. Una dintre ele m-a muşcat de deget. O muşcătură urâtă.

  — Ce s-a întâmplat atunci?

  — M-a durut ca dracu’. Dar nu-mi pot aminti altceva. Nimic.

  — Cum v-a muşcat, dacă le aruncaţi alune?

  — Aşa e! Bună întrebare. N-are nici o noimă. Poate că am pus mâna jos, şi ele au mâncat din palma mea, dar e doar o presupunere, nu-mi aduc aminte.

  — Probabil că v-aţi speriat.

  — Probabil. Nu-mi amintesc.

  — Vă amintiţi să fi fost tratat pentru asta? Muşcăturile de veveriţă pot avea consecinţe serioase – turbare.

  — Aşa e. Turbarea la veveriţe era o problemă gravă pe Coasta de Est. Dar nu-mi vine nimic în minte. Poate amintirea vagă că mi-am retras mâna cu o smucitură dureroasă. Dar e ceva forţat.

  — Descrieţi-mi doar firul gândurilor conştiente.

  — Willy. Cum mă face să mă simt mai mic. Succesul lui face ca eşecurile mele să iasă şi mai puternic în evidenţă. Şi ştiţi, adevărul e că atunci când sunt în preajma lui, nu numai că mă simt mai mic, mă şi port de parcă aş fi mai mic… vorbeşte despre proiectul lui legat de proprietăţi imobiliare şi despre faptul că se vând greu… am câteva idei bune legate de cum să le promovez, mă pricep la asta -, dar când îi vorbesc despre ele, inima începe să-mi bubuie şi uit jumătate din ce vreau să spun… asta se întâmplă chiar şi la tenis… când sunt partenerul lui la dublu… joc la nivelul lui… m-aş putea descurca mai bine… mă abţin, recurg la serviciul meu mai prost… când joc cu oricine altcineva, trimit mingea pe linia din spate a terenului – pot să nimeresc linia albă de nouă ori din zece… nu ştiu de ce… nu vreau să-l expun… trebuie să mă schimb când jucăm în turneul de perechi. E amuzant, vreau ca el să aibă succes… dar vreau să şi rateze… săptămâna trecută mi-a povestit despre o investiţie pe termen scurt care a eşuat şi… rahat, ştiţi cum m-am simţit? Fericit! Vă vine să credeţi? Fericit. M-am simţit ca un rahat… ce prieten bun sunt eu… tipul ăsta a fost întotdeauna bun cu mine…

  Marshal a ascultat asocierile lui Shelly jumătate din şedinţă, înainte de a oferi o interpretare.

  — Ce mă frapează, domnule Merriman, sunt sentimentele dumneavoastră profund ambivalente şi faţă de Willy, şi faţă de tatăl dumneavoastră. Cred că relaţia cu tatăl dumneavoastră este matriţa cu ajutorul căreia putem înţelege relaţia cu Willy.

  — Matriţă?

  — Vreau să spun că relaţia pe care aţi avut-o cu tatăl dumneavoastră este cheia, fundaţia pe care se sprijină relaţiile cu alţi bărbaţi „mari” sau plini de succes. În ultimele două şedinţe mi-aţi povestit îndelung despre cât de mult vă neglija şi vă discredita tatăl dumneavoastră. Astăzi, pentru prima oară, mi-aţi povestit o amintire caldă, pozitivă despre tatăl dumneavoastră, fi totuşi, uitaţi-vă cum se termină episodul – cu o rană teribilă. Şi uitaţi-vă la ce fel de rană e – o muşcătură de deget.

  — Nu vă înţeleg.

  — E puţin probabil ca asta să fie o amintire reală! În fond, aşa cum subliniaţi şi dumneavoastră, cum ar putea să vă muşte o veveriţă în timp ce îi aruncaţi alune? Şi este oare posibil ca un tată să-şi lase fiul să hrănească din mână o rozătoare purtătoare a virusului turbării? Improbabil! Aşa că, poate acea rană anume – muşcătura de deget – reprezintă un simbol pentru o altă rană temută.

  — Mai spuneţi o dată. Unde vreţi să ajungeţi, doctore?

  — Vă amintiţi acel episod timpuriu pe care l-aţi descris în ultima şedinţă? Prima amintire din viaţa dumneavoastră? Aţi spus că eraţi în patul părinţilor dumneavoastră şi că aţi înfipt camionul de jucărie din plumb în priza veiozei, că aţi suferit un şoc teribil şi că jumătate din camion s-a topit.

  — Da, asta îmi amintesc. Nemaipomenit de clar.

  — Deci haideţi să suprapunem aceste amintiri – v-aţi pus camionul în priza veiozei mamei dumneavoastră şi v-aţi ars. Acolo e un pericol. Pericolul să vă apropiaţi prea mult de mama dumneavoastră – ăsta-i teritoriul tatălui dumneavoastră. Deci cum faceţi faţă pericolului care vine dinspre tatăl dumneavoastră? Poate că încercaţi să vă apropiaţi de el, dar degetul dumneavoastră e rănit grav. Şi nu-i oare evident faptul că aceste răni – micul dumneavoastră camion şi degetul – par simbolice: Ce altceva ar putea reprezenta decât o rană făcută penisului dumneavoastră?

  — Spuneaţi că mama vă iubea la nebunie, a continuat Marshal, observând că întreagă atenţie a lui Shelly era îndreptată asupra lui. Vă desfăta cu afecţiunea ei şi, în acelaşi timp, vă denigra tatăl. Asta pare a fi o poziţie periculoasă pentru un copil mic – să fie întărâtat împotriva tatălui său. Aşa încât, cum reacţionaţi? Cum faceţi faţă? O posibilitate este şi vă identificaţi cu tatăl dumneavoastră. Şi asta aţi şi făcut, în toate modurile pe care le descrieţi: aveţi aceleaşi gusturi – cartofii arşi, vă plac jocurile de noroc, sunteţi neglijent în privinţa banilor, aveţi anumite sentimente legate de faptul că îi semănaţi fizic. Altă posibilitate este să intraţi în competiţie cu el. Aţi făcut şi asta. Pinacle, box, tenis. De fapt, a fost uşor să-l învingeţi, să fiţi mai bun decât el, pentru că n-a avut succes. Şi totuşi, simţiţi un mare disconfort când îl surclasaţi – de parcă ar exista un pericol în asta, un oarecare pericol în a avea succes.

  — Care-i mai exact pericolul? Cred, sincer, că bătrânul voia ca eu să am