La începutul primului capitol am asemuit modul nostru de abordare folosind scurtături cu răspunsul automat al animalelor ale căror modele de comportament elaborate pot fi declanşate de prezenţa unui singur stimul: piuitul unui pui, o nuanţă de roşu a penelor de pe piept, o secvenţă specifică a emisiunilor luminoase. Motivul pentru care fiinţele inferioare omului trebuie să se bazeze adeseori pe asemenea stimuli singulari este capacitatea lor mintală limitată.

  Creierul lor mic nu poate înregistra şi procesa toate informaţiile relevante din mediul lor. Deci aceste specii au dezvoltat sensibilităţi speciale la anumite aspecte ale informaţiei. Deoarece aceste aspecte selectate ale informaţiei sunt, în mod normal, suficiente pentru a sugera un răspuns corect, sistemul este, de obicei, foarte eficient: ori de câte ori o curcă aude piuitul unui pui comportamentul matern se declanşează într-o manieră mecanică pentru a conserva o mare parte din capacitatea limitată a creierului spre a face faţă altor situaţii cu care se confruntă de-a lungul zilei.

  Desigur ca noi dispunem de mecanisme ale creierului mult mai eficiente decât cele ale curcii sau decât ale oricărei specii de animale. Capacitatea noastră de a lua în consideraţie o multitudine de fapte relevante şi, prin urmare, de a lua decizii bune, este fără egal. Într-adevăr, tocmai avantajul de a putea procesa informaţia ne-a ajutat să devenim forma de viaţă dominantă pe planetă.

  Dar şi capacitate noastră are limitele ei, aşa că, de dragul eficienţei, trebuie să evităm câteodată un proces complex de luare a deciziilor, bazat pe informaţii complete şi care este mare consumator de timp în favoarea unui tip de răspuns automat, primitiv, bazat pe o singură informaţie mai importantă.

  De pildă, atunci când luăm decizia să-i răspundem afirmativ sau negativ unui solicitant, este limpede că suntem atenţi la o singură informaţie relevantă pentru situaţia respectivă. Noi am cercetat câteva dintre cele mai folosite informaţii singulare care ne ajută să luăm rapid decizii. Ele sunt atât de folosite tocmai pentru că sunt cele mai demne de încredere şi, în mod normal, ne îndreaptă spre decizia corectă. De aceea folosim atât de frecvent şi într-o manieră automată principiile reciprocităţii, ale consecvenţei şi ale dovezii sociale, ale simpatiei, autorităţii şi rarităţii atunci când avem de luat decizia de a ne da asentimentul. Fiecare dintre aceste informaţii furnizează un indiciu foarte demn de încredere cu privire la faptul dacă ne va fi mai bine spunând da sau nu. Este probabil că vom folosi aceste indicii singulare atunci când nu avem chef, timp, energie sau resurse informaţionale pentru a întreprinde o analiză completă a situaţiei.

  Când suntem grăbiţi, stresaţi, nesiguri, indiferenţi, confuzi sau obosiţi avem tendinţa să ne concentrăm doar pe câteva din informaţiile aflate la dispoziţia noastră. Atunci când luăm decizii în asemenea circumstanţe, ne întoarcem adeseori la abordarea mai degrabă primitivă de a lua decizii pe baza unei singure informaţii relevante.121 Toate acestea conduc la o situaţie conflictuală; cu ajutorul mecanismului mental sofisticat de care dispunem, am devenit specia dominantă şi am creat un mediu atât de complex, cu un ritm de viaţa atât rapid şi copleşit de mulţimea informaţiilor, încât trebuie să-i facem faţă tot mai mult într-o manieră primitivă specifică speciilor inferioare pe care le-am depăşit de mult.

  John Stuart Mill, economist britanic, gânditor politic şi filosof a murit acum mai bine de o sută de ani. Anul morţii sale (1873) este important deoarece el este recunoscut ca fiind ultimul om care ştia totul despre toate.

  Astăzi, ideea că cineva ar putea să ştie totul despre toate este cel puţin hilară. După o lungă perioada de acumulări lente, cunoştinţele umane au explodat şi, în virtutea inerţiei, s-au multiplicat ajungând la o expansiune monstruoasă.

  Trăim acum într-o lume în care majoritatea informaţiilor nu sunt mai vechi de cincizeci de ani. În anumite domenii ale ştiinţei (de pildă, fizica), se afirma că volumul informaţiilor se dublează la fiecare opt ani. Iar explozia cunoştinţelor ştiinţifice nu se limitează la domenii foarte specializate precum chimia moleculară sau fizica cuantică, ci se extinde la cunoştinţe din domenii cu care ne confruntăm în fiecare zi şi cu care ne străduim să ţinem pasul ca sănătatea, dezvoltarea copilului, nutriţie şi altele asemenea. Mai mult, este probabil că această creştere rapidă va continua având în vedere că 90% dintre oamenii de ştiinţă care au existat vreodată trăiesc în zilele noastre.

  Pe lângă progresul extrem de rapid al ştiinţei, lucrurile se schimbă repede şi în ceea ce priveşte individul. În cartea sa, Şocul viitorului, Alvin Toffler a oferit o documentare timpurie despre ritmul rapid fără precedent şi în continuă creştere a vieţii zilnice moderne: călătorim mai mult şi mai repede, ne mutăm mai frecvent în case ce sunt construite şi dărâmate mai repede; intrăm în contact cu mai mulţi oameni, iar relaţiile cu ei sunt mai scurte; în supermagazin, în sala de prezentare a automobilelor sau în complexul comercial avem la dispoziţie o gamă larga de opţiuni între stiluri şi produse despre care nu se ştia nimic anul trecut şi care ar putea fi foarte bine uitate anul viitor.

  Noutate, schimbare, diversitate şi rapiditate, acestea sunt caracteristicile esenţiale evidente ale existenţei civilizate.

  Această avalanşă de informaţii şi opţiuni a fost posibilă datorită progresului tehnologic fără precedent. În frunte se află dezvoltarea capacităţii noastre de a colecta, stoca, accesa şi comunica informaţia. La început, avantajele acestui avans tehnologic erau limitate la marile organizaţii – agenţii guvernamentale sau puternice corporaţii. De pilda, vorbind în calitatea sa de preşedinte la Citicorp, Walter Wriston putea spune despre firma sa: „Am pus cap la cap o bază de date din întreaga lume care este capabilă să răspundă aproape oricui din lume despre aproape orice şi imediat.”

  Dar acum, o data cu dezvoltarea mai puternică a tehnologiei computerelor şi a telecomunicaţiilor, accesul la asemenea cantităţi uluitoare de informaţii ajunge la îndemâna cetăţenilor obişnuiţi. Sistemele extinse de televiziune prin cablu şi prin satelit oferă o