se întâlnească cu sora ei în Ginza. Ne-am dus împreună până la staţia de metrou şi acolo ne-am despărţit. Înainte de a ne despărţi, Midori mi-a strecurat în buzunarul hainei foaia de hârtie care era împăturită în patru şi mi-a spus să o citesc acasă. Am citit-o în tren.

  Îţi scriu cât eşti plecat după băutură. Este prima oară în viaţa mea când scriu o scrisoare cuiva care stă lângă mine, pe bancă, dar simt că doar aşa pot să comunic cu tine, doar aşa pot să-ţi transmit ceea ce am de spus, pentru că nu prea eşti atent la ce îţi spun eu. Am dreptate?

  Îţi dai seama că ai fost îngrozitor astăzi? Nici măcar n-ai observat că mi-am schimbat coafura, nu? M-am străduit din răsputeri să o aduc în forma aceasta şi am reuşit, în sfârşit, săptămâna trecută să arăt cum vreau, dar nici nu ai băgat de seamă. Mie mi se părea că arăt bine şi speram că o să te şochez, mai cu seamă că nu ne-am văzut de atâta vreme, dar tu nu ai observat schimbarea. Nu ţi se pare că eşti îngrozitor? Pun pariu că nici măcar nu îţi aminteşti cu ce am fost îmbrăcată astăzi. Hei, sunt fată totuşi! Chiar dacă ai ceva pe suflet, ai fi putut să-mi acorzi şi mie o privire! N-ar fi trebuit decât să-mi spui că-mi stă bine tunsoarea şi aş fi fost capabilă să te iert pentru milioanele de gânduri ce te apăsau. De aceea te şi mint. Nu mă întâlnesc cu sora mea în Ginza. Aveam de gând să-mi petrec noaptea la tine şi mi-am luat pijamaua cu mine. Crede-mă. Am pijamaua şi periuţa de dinţi în geantă. Sunt complet idioată! Nici măcar nu m-ai invitat o singură dată să-ţi văd noua casă. Mi-e clar că vrei să fii singur şi o să te las singur. N-ai decât să gândeşti până nu mai poţi!

  Nu vreau să spun că sunt foarte supărată pe tine, ci doar tristă. Ai fost atât de drăguţ cu mine când am avut probleme, dar acum că le ai tu pe ale tale, am impresia că eu nu te pot ajuta cu nimic. Te-ai închis complet în lumea aia a ta şi când bat la uşă, strigându-te, scoţi nasul o secundă şi fugi la loc. Uite, te văd întorcându-te cu Cola – păşeşti şi gândeşti. Mi-ar fi plăcut să te împiedici şi să cazi, dar n-ai căzut. Stai lângă mine şi bei Cola. Tot mai speram că ai să observi că m-am schimbat, dar tu n-ai văzut nimic. Dacă ai fi văzut, aş fi rupt scrisoarea asta şi ţi-aş fi spus: „Hai la tine! Îţi pregătesc eu cina şi apoi fuga-n pat la giugiuleală!” Dar tu eşti insensibil ca o stană de piatră. P. S. Să nu mai vorbeşti cu mine în clasă de acum încolo.

  Am sunat-o pe Midori când am coborât din tren la staţia Kichijoji, dar n-a răspuns nimeni. Neavând altceva mai bun de făcut, am hoinărit prin zonă căutându-mi de lucru. Eram liber sâmbăta şi duminica, puteam să lucrez după ora cinci lunea, miercurea şi joia, dar era greu să găsesc un serviciu temporar care să se potrivească cu programul meu. Am renunţat şi m-am dus acasă. Când am ieşit să-mi cumpăr de mâncare pentru cină, am încercat iar la Midori. Mi-a răspuns sora ei, care nu avea nici cea mai vagă idee la ce oră se întorcea Midori. I-am mulţumit şi am închis.

  După ce am mâncat, am încercat să-i scriu lui Midori, dar după câteva încercări nereuşite, am renunţat şi i-am scris, în schimb, lui Naoko.

  I-am spus că a venit primăvara, că a început noul an şcolar, că îmi era dor de ea şi speram să ne putem întâlni ca să stăm de vorbă. I-am menţionat că am decis să fiu puternic, realizând că numai aşa vom ieşi din impas.

  „Ar mai fi o problemă, dar probabil că ţie îţi este totuna. Nu mă mai culc cu nici o fată pentru că nu vreau să uit senzaţia pe care mi-ai lăsat-o ultima dată. Pentru mine a însemnat mult mai mult decât îţi poţi închipui şi mă gândesc tot timpul la asta.”

  Am băgat scrisoarea în plic, am lipit un timbru şi am rămas la birou încă multă vreme, uitându-mă la ea. Scrisoarea era mai scurtă decât de obicei, dar aveam senzaţia că Naoko mă va înţelege mai bine aşa. Mi-am turnat puţin whisky în pahar, l-am băut dintr-o înghiţitură şi m-am dus la culcare.

  A doua zi am găsit de lucru lângă staţia Kichijoji: serveam la mese într-un restaurant mic, italian, sâmbăta şi duminica. Nu mă plăteau grozav, dar transportul şi masa de prânz erau incluse, iar dacă avea cineva liber într-una din serile când puteam eu munci, adică luni, miercuri, joi (ceea ce se întâmpla deseori), îi ţineam eu locul. Mi-au convenit condiţiile şi proprietarul a spus că-mi va mări leafa după trei luni şi că dorea să încep chiar din sâmbăta aceea. Avea mai mult bun-simţ decât caraghiosul de la magazinul de discuri din Shinjuku.

  Am sunat iar la Midori şi mi-a răspuns tot sora ei. Midori nu venise acasă de ieri şi începuse şi ea să se îngrijoreze. M-a întrebat dacă am idee unde ar putea fi. Tot ce ştiam eu era că are la ea pijamaua şi periuţa de dinţi.

  Am văzut-o pe Midori în clasă miercuri. Purta un pulover verde închis şi ochelarii aceia de soare fumurii. Stătea în ultimul rând şi vorbea cu o fată cu ochelari pe care o mai văzusem o dată. M-am apropiat şi i-am spus că aş vrea să stau de vorbă cu ea după ore. M-a privit mai întâi fata cu ochelari, apoi a ridicat şi Midori privirile. Coafura cea nouă o maturiza, într-adevăr.

  — Am o întâlnire, spuse Midori, dând uşor din cap.

  — Nu-ţi răpesc mult timp, am spus. Cinci minute.

  Midori şi-a scos ochelarii şi a mijit