spus Shelly, felul în care aţi ajuns la miezul problemei, modul prompt în care m-aţi ajutat, mă fac să fiu şi mai ofticat din cauza faptului că puţoiul ăla de Seth Pânde m-a jecmănit! Aseară am făcut inventarul, calculând cât m-a costat tratamentul lui – cum i-aţi spus… „metoda lui riscantă”? Şi asta rămâne între noi – nu vreau ca acest detaliu să fie făcut public -, dar pun la socoteală şi patruzeci de mii de dolari pierduţi la poker. V-am explicat cum încordarea pe care o simt în preajma bărbaţilor – încordare pe care Pânde mi-a provocat-o cu explicaţiile lui ţicnite – mi-a futut tehnica la poker. Apropo, nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt în ceea ce priveşte cei patruzeci de mii – pot dovedi cu uşurinţă câţi au fost în faţa oricărui anchetator, în orice tribunal, cu extrasele bancare şi cecurile anulate ale contului meu special. Apoi vorbim de slujba şi incapacitatea mea de a face faţă unui interviu, din cauza efectelor unui tratament psihiatric prost – asta înseamnă cel puţin şase luni fără salariu şi alte beneficii, încă patruzeci de mii. Deci unde am ajuns? Am ajuns, în mare, la optzeci de miare.

  — Da, vă înţeleg sentimentele de amărăciune faţă de dr. Pânde.

  — Păi, nu-s numai sentimente. Şi nu-i numai amărăciune. Ca să mă exprim în termeni legali, e mai curând o cerere de despăgubire. Cred, iar soţia mea şi prietenii ei avocaţi sunt de acord cu mine, că am destule probe să intentez un proces. Nu ştiu pe cine ar trebui să dau în judecată – bineînţeles, pe dr. Pânde, dar în vremurile noastre avocaţii se iau de cei cu „portofelele mai burduşite”. Asta ar putea să însemne Institutul de Psihanaliză.

  Când avea mână bună, Shelly se pricepea să blufeze. Şi avea cărţi bunicele.

  Întregul proiect legat de rechemarea pentru reparaţii gratuite fusese conceput de Marshal. El percutase la idee şi spera că datorită ei să ajungă la preşedinţia institutului. Iar acum, primul pacient rechemat la terapie ameninţa să dea în judecată Institutul, iar procesul ar fi fost, fără îndoială, foarte mediatizat şi jenant. Marshal a încercat să-şi păstreze calmul.

  — Da, domnule Merriman, vă înţeleg supărarea. Dar oare un judecător sau un juriu ar înţelege-o?

  — Eu cred că aş câştiga cât ai bate din palmă. N-o să se ajungă niciodată la proces. Aş fi foarte înclinat să iau în considerare, să iau serios în considerare oferta de a cădea la o înţelegere. Poate dr. Pânde şi Institutul fac jumi-juma’.

  — Eu pot avea doar rolul de terapeut al dumneavoastră şi n-am autoritatea de a vorbi în numele institutului sau în numele altcuiva, dar mie mi se pare că va fi necesar să se ajungă la proces. În primul rând, îl cunosc pe dr. Pânde – e dur. Şi încăpăţânat. Un adevărat luptător. Credeţi-mă, în nici un caz n-ar accepta vreodată acuzaţia de malpraxis – ar lupta până la moarte, ar angaja cei mai buni avocaţi ai apărării din ţară, ar cheltui fiecare bănuţ pe care-l are în lupta asta. Şi Institutul la fel. Şi ei o să lupte. Nu o să accepte niciodată de bunăvoie o înţelegere, fiindcă asta ar crea un precedent pentru nenumărate procese – ar fi clopotul lor de înmormântare.

  Shelly i-a plătit miza lui Marshal şi a plusat cu nonşalanţă.

  — Îmi convine un proces. E şi ieftin. În familie. Soţia mea e un avocat incredibil pe litigii.

  Marshal a plusat din nou, fără să clipească:

  — Am asistat la procese care vizau malpraxisul în terapie. Daţi-mi voie să spun, pacientul plăteşte un mare preţ afectiv. Toate dezvăluirile alea intime – nu numai despre dumneavoastră, dar şi despre alţii. Inclusiv despre soţia dumneavoastră, care s-ar putea să nu vă poată fi avocat, pentru că ar trebui să depună mărturie în legătură cu suferinţa dumneavoastră. Mai e şi chestiunea sumelor pierdute de dumneavoastră la jocurile de noroc. Dacă acestea ar fi făcute publice, n-ar fi o reclamă prea bună pentru cariera ei juridică. Şi, bineînţeles, toţi partenerii dumneavoastră de poker ar fi chemaţi ca martori.

  Shelly a replicat sigur pe el:

  — Nu-mi sunt doar parteneri de poker, ci şi prieteni apropiaţi. Niciunul, nici măcar unul singur n-ar refuza să depună mărturie.

  — Dar dumneavoastră, dacă vă sunt prieteni, i-aţi ruga să depună mărturie – să facă publică informaţia că participă la jocuri de noroc cu miză atât de mare? S-ar putea ca acest lucru să nu le prindă bine în viaţa lor personală sau profesională. În plus, jocurile de noroc private sunt ilegale în California, nu-i aşa? I-aţi ruga pe toţi să-şi pună gâtul în ştreang. Nu spuneaţi că dintre ei, câţiva sunt avocaţi?

  — Prietenii fac lucruri de genul ăsta unul pentru celălalt.

  — Dacă le fac, nu rămân prieteni.

  Shelly i-a mai aruncat o privire lui Marshal. Tipul ăsta are o constituţie de latrină din cărămidă, s-a gândit el, nici un dram de grăsime – ar putea opri în loc şi un tanc. Şi-a luat răgazul de a mai arunca o privire cărţilor lui. Rahat, s-a gândit el, tipul ăsta ştie să joace. O face de parcă ar avea un ful de aşi, iar eu o culoare. Mai bine păstrez ceva pentru mâna următoare. Shelly şi-a strâns cărţile.

  — Ei bine, o să mă gândesc la asta, doctore. O şi discut cu consilierii mei juridici.

  Shelly s-a refugiat în tăcere. Marshal, bineînţeles, a aşteptat ca el să înceapă şi vorbească.

  — Doctore, pot să vă întreb ceva?

  — Mă puteţi întreba orice. Nu vă promit însă că răspund.

  — Acum zece minute… discuţia noastră despre proces… v-aţi ţinut destul de tare. Cum asta? Ce s-a întâmplat?

  — Domnule Merriman, cred că e mai important să explorăm motivaţia din spatele întrebării. Ce mă întrebaţi de fapt? Şi în ce fel se poate lega asta de interpretarea mea de mai devreme despre dumneavoastră şi